Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Iosua

Iosua 24:15


24:15 Şi dacă nu găsiţi cu cale să slujiţi Domnului, alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi: sau dumnezeilor cărora le slujeau părinţii voştri dincolo de Râu, sau dumnezeilor Amoriţilor în a căror ţară locuiţi. Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului.

Alegeţi astăzi. Porunca de a sluji Domnului nu exclude alegerea. Orice slujire care nu este de bună voie este fără folos. Dumnezeu pune înaintea oamenilor viaţa şi moartea şi îi îndeamnă să aleagă viaţa, dar El nu împiedică alegerea lor contrară, şi nici nu-i ocroteşte de rezultatele ei naturale.

Casa mea. Acei care sunt conducători în lucrarea lui Dumnezeu trebuie să aibă o grijă deosebită ca acei care sunt în grija lor, şi mai ales acei din propriul lor cămin (1 Timotei 3:4,5), să urmeze pe calea neprihănirii. Iosua s-a hotărât ca el şi casa lui să slujească Domnului indiferent ce făceau alţii. Uneori alegerea de a sluji lui Dumnezeu devine un fapt singular. Dar ,,să nu te iei după mulţime să faci rău” (Exod 23,2). Acei care sunt pe calea spre cer trebuie să fie gata, în ciuda oricărei opoziţii, să facă ceea ce face cel mai bun, iar nu ceea ce fac cei mai mulţi. Iosua fusese vădit credincios faţă de Dumnezeu toată viaţa Sa. El a fost hotărât să rămână credincios până la urmă. Ultimul lui apel către popor a fost să urmeze pilda sa de consacrare, iar demnitatea şi simplitatea vieţii lui a adăugat putere greutăţii cuvintelor lui.