Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Iosua

Iosua 23:2


23:2 Atunci Iosua o chemat pe tot Israelul, pe bătrânii lui, pe căpeteniile lui, pe judecătorii lui, şi pe căpeteniile oştii. Şi le-a zis: Eu sunt bătrân, înaintat în vârstă.

Bătrânii lui. Cei convocaţi au reprezentat cele patru nivele, sau grade, de distincţie civilă: bătrânii sau prinţii seminţiilor, căpeteniile sau capii familiilor, judecătorii care tălmăceau şi dădeau decizii în conformitate cu legea, căpeteniile oştii sau magistraţii care executau deciziile judecătorilor. Eleazar, marele preot se afla de faţă, precum şi Fineas, fiul său; fără îndoială că şi Caleb cu vârsta lui înaintată era acolo, şi poate că şi Otniel şi mulţi alţii.

Locul acestei adunări nu este precizat, dar deoarece în capitolul următor (v. 1) este amintit Sihemul, ca loc pentru cea de a doua adunare, se crede că locul pentru prima adunare a fost Timnat-Serah, localitatea de domiciliu a lui Iosua. Totuşi, ea se poate să fi fost tot aşa de bine şi la Sihem, sau chiar în alt loc, ca Silo.

Eu sunt bătrân. Cu câţiva ani mai înainte, Dumnezeu i-a amintit lui Iosua vârsta lui cea înaintată. ,,Tu ai îmbătrânit, ai înaintat în vârstă”, declarase El (cap. 13,1). Acum, Iosua însuşi simţea efectele vârstei, şi el însuşi a declarat, ,,Eu sunt bătrân, înaintat în vârstă”, în mod literal, ,,eu sunt bătrân, eu am împlinit zilele”. Probabil că era în ultimul lui an, adică, în al 110-lea an al lui (cap. 24,29).