23:14 Iată că astăzi eu mă duc pe calea pe care merge tot ce este pământesc. Recunoaşteţi dar din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru, că nici unul din toate cuvintele bune, rostite asupra voastră de Domnul, Dumnezeul vostru, n-a rămas neîmplinit; toate vi s-au împlinit, nici unul n-a rămas neîmplinit.
Pe calea pe care merge tot ce este pământesc. Mai degrabă, ,,pe calea tuturor de pe pământ”. Iosua stă în faţa acestui inevitabil sfârşit al căii cu calm şi încredere. El nu este un sfârşit ciudat, pentru că toţi oamenii din trecut, în afară de Enoh şi Ilie, au ajuns la această destinaţie. Singura excepţie în viitor vor fi acei care vor fi schimbaţi la venirea lui Isus (1 Corinteni 15:51-54). Iosua murea pe deplin mulţumit de Dumnezeu şi de ceea ce făcuse Dumnezeu. El murea cu interes spiritual pentru cei care rămâneau, iar mărinimia caracterului său consta în faptul că el însuşi a fost aşa de mult ascuns în spatele măreţiei faptelor lui eroice, şi Dumnezeul care l-a condus în ele. Marea lui întrebare era, ,,Ce vor crede ei despre Dumnezeul meu după plecarea mea? Ei îl cunosc acum pe El, dar îşi vor mai aduce aminte?”