22:24 Am făcut lucrul acesta mai degrabă de frică, gândindu-ne că într-o zi s-ar putea ca fiii voştri să zică fiilor noştri: Ce legătură este între voi şi Domnul, Dumnezeul lui Israel?
De frică. Cuvântul pentru ,,frică” este mai degrabă ,,îngrijorare neliniştită”, şi textul ar fi, în mod literal redat, ,,dacă nu din îngrijorare neliniştită de un cuvânt (lucru)”. Cele două seminţii şi jumătate au continuat să relateze care a fost cauza acestei temeri şi îngrijorări. Cu timpul, urmaşii lor, fiind aşezaţi atât de departe de cortul întâlnirii, puteau fi priviţi şi trataţi ca străini faţă de comunitatea lui Israel. În timp ce seminţiile acestea se aflau pe drum spre casele lor, probabil că ideea acestui monument a apărut în mintea lor. Dacă ei ar fi cugetat la plan mai dinainte, probabil că ei ar fi informat pe Iosua. Ei erau îngrijoraţi ca fiii lor să nu fie priviţi de celelalte seminţii ca neavând nici o participaţie la altarul lui Dumnezeu. Este adevărat, că deocamdată, seminţiile estice au fost considerate ca fraţi şi erau tot aşa de bine primiţi la cortul întâlnirii ca şi oricare altă seminţie, dar ce va fi dacă fiii lor după ei nu aveau să fie recunoscuţi? Din cauza distanţei, ei nu puteau face vizite tot atât de dese la cortul întâlnirii ca ceilalţi; şi treptat ei puteau fi lepădaţi nefiind membri deloc. Aceasta ar fi dus la indiferenţă din partea copiilor lor, şi în curând ei ar fi căzut într-o stare de nereligiozitate relativă. Pentru a anticipa o astfel de tendinţă şi spre a fi o mărturie permanentă despre faptul că ei erau o parte din Israel, seminţiile au hotărât să ridice un mare altar aproape de Iordan, aşa fel ca să poată fi văzut de ambele părţi.