Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Iosua

Iosua 22:16


22:16 Aşa vorbeşte toată adunarea Domnului: Ce înseamnă păcatul acesta pe care l-aţi săvârşit faţă de Dumnezeul lui Israel, şi pentru ce vă abateţi acum de la Domnul, zidindu-vă un altar ca să vă răzvrătiţi azi împotriva Domnului?

Ce însemnează păcatul. Această expresie înseamnă în mod literal, ,,ce trădare”. Chestiunea nu privea numai pe cele două seminţii şi jumătate, ci întregul Israel. Experienţele trecute arătaseră că nelegiuirile grupelor sau a indivizilor puteau să se abată asupra întregului popor. Fineas şi însoţitorii săi au atras atenţia la aceste ocazii înfricoşate că, dacă acei care au ridicat altarul ar rămâne nepedepsiţi, Dumnezeu ar putea să pedepsească Israelul întreg, ca părtaş al vinovăţiei. Învinuirea celor nouă seminţii şi jumătate a fost întemeiată numai pe un zvon care trebuia mai întâi cercetat. Este uşor să dai o interpretare falsă faptelor altora. Seminţiile apusene au greşit, dar tot aşa au greşit şi seminţiile răsăritene care ar fi trebuit să informeze pe fraţii lor despre planul de a ridica un monument. Poate că ei n-au prevăzut că are să se nască un zvon. Totdeauna este înţelept a evita evenimentul posibil, dar e de altă parte, niciodată nu este sigur a se trece la judecată întemeiată pe simpla aparenţă.