Printable ModeIosua, 22
|
22:1 Atunci Iosua a chemat pe Rubeniţi, pe Gadiţi şi jumătatea din seminţia lui Manase. Atunci. Ebraicul az indică faptul că desfăşurarea evenimentului a început la un anumit timp, apărut dintr-o situaţie de curând descrisă; adică, imediat după dăruirea cetăţilor pentru Levi, aşa cum este raportat în cap. 21. Construcţia pare să însemne că n-a fost la sfârşitul războiului când au fost trimise acasă cele două seminţii şi jumătate, după cum au crezut unii, ci mai degrabă după împărţirea ţării celor 12 seminţii şi a cetăţilor pentru leviţi. 22:2 Şi le-a zis: Voi aţi păzit tot ce v-a poruncit Moise, robul Domnului, şi aţi ascultat de glasul meu în tot ce v-am poruncit. Voi aţi păzit tot. Cuvintele din versetele 2 şi 3 amintesc făgăduinţa din cap.1:16, şi însărcinarea lui Iosua din versetul 5 aminteşte pe aceea pe care el însuşi o primise de prima dată (cap.1:7) şi găseşte mai departe paralela în ceea ce el a spus lui Israel înainte de moartea sa aşa cum este raportată în cap. 23 şi 24. 22:3 N-aţi părăsit pe fraţii voştri, de o bună bucată de vreme până în ziua de azi; şi aţi păzit rânduielile şi poruncile Domnului, Dumnezeului vostru. De o bună bucată de vreme până în ziua de azi. (engl. ,,This many days”). Vezi cele despre cap. 11,18. Supunerea ţării a luat cam şase sau şapte ani. În felul acesta, seminţiile acestea au lipsit din căminul şi familiile lor o lungă perioadă de timp, în care timp au împlinit obligaţia lor faţă de fraţii lor (cap. 1,12-16). Ei au făcut tot ce au putut pentru a fi o binecuvântare pentru fraţii lor. Este vrednic de luat în seamă că în tot timpul lungii perioade de cucerire, cu excepţia cererii seminţiei lui Iosif (cap. 17), nu este raportat nici un glas de plângere. Aceasta este în contrast cu murmurarea constantă din timpul celor 40 de ani de peregrinare prin pustie. În timp ce israeliţii erau în toiul cuceririi şi a succesului şi activităţii, ei erau mulţumiţi. Aşa şi astăzi, când biserica este activă şi când duce înainte un program progresiv împreună cu participarea tuturor membrilor ei, există de obicei remarcabilă lipsă de critică, plângeri şi murmurări. 22:4 Acum când Domnul, Dumnezeul vostru, a dat odihnă fraţilor voştri, cum le spusese, întoarceţi-vă şi duceţi-vă la corturile voastre, în ţara dată în stăpânirea voastră, pe care v-a dat-o Moise, robul Domnului, dincolo de Iordan. Corturile voastre. Poate că pe vremea aceasta poporul locuia deja în casele pe care le moşteniseră sau le clădiseră (Numeri 32:17), dar scriitorul le numeşte corturi pentru că acesta era cuvântul pe care erau obişnuiţi să-l folosească în pustie pentru locurile lor de locuit. El a continuat în vocabularul lor chiar la o dată mult mai târzie. 22:5 Aveţi grijă numai să păziţi şi să împliniţi poruncile şi legile pe care vi le-a dat Moise, robul Domnului: să iubiţi pe Domnul, Dumnezeul vostru, să umblaţi în toate căile Lui, să ţineţi poruncile Lui, să vă alipiţi de El, şi să-I slujiţi din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru. Aveţi grijă numai. În mod literal, ,,numai să vegheaţi peste măsură de mult”. Declaraţiile din versetul acesta sunt foarte asemănătoare în conţinut cu afirmaţiile aflate în Deuteronom 6:5; 10:12; 11:13,22; 30:6,16,20; etc., indicând că aceste cuvinte au fost deja înregistrate astfel că Iosua avea acces la ele. El devenise atât de familiar cu ele încât, când vorbea, el folosea aproape aceleaşi cuvinte ca predecesorul său, Moise. Iosua a dat drumul celor două seminţii şi jumătate cu cuvinte de sfat şi avertizare spirituală. Singura lor siguranţă se află în stricta ascultare de toate poruncile lui Dumnezeu. Să vă alipiţi de El. Cuvântul ebraic tradus aici ,,alipiţi” este redat ,,mă ţin” în Psalmul 119:31. El conţine ideea de fermitate, adică ,,a se fixa tare”. 22:6 Şi Iosua i-a binecuvântat şi le-a dat drumul; şi ei au plecat la corturile lor. Verset ce nu a fost comentat. 22:7 Moise dăduse unei jumătăţi din seminţia lui Manase o moştenire în Basan, şi Iosua a dat celeilalte jumătăţi o moştenire lângă fraţii lor, dincoace de Iordan, la apus. Seminţia lui Manase. Noi nu trebuie să înţelegem din acest verset că Iosua s-a adresat din nou separat către jumătatea seminţiei lui Manase. Afirmaţia este mai degrabă o repetare, care este o caracteristică însemnată a scriitorilor VT în general, şi a lui Iosua în special. Un scriitor modern ar face trimitere înapoi, la cele scrise de el mai înainte, deja în altă parte, dar istoricul evreu repetă de fiecare dată de câte ori este necesar pentru a face darea lui de seamă clară prin ea însăşi. Exemplu de o astfel de repetare de către autorul nostru – el repetă de patru ori că leviţii nu aveau să se împărtăşească de împărţirea ţării (cap. 13,14.33; 14,3; 18,7), şi repetă de patru ori că seminţia lui Manase a fost împărţită în două părţi de fiecare parte a Iordanului (cap. 13,7.8; 14,3: 18,7 şi aici). 22:8 Când i-a trimis Iosua la corturile lor, i-a binecuvântat, şi le-a zis: Voi vă întoarceţi la corturile voastre cu mari bogăţii, cu foarte multe turme, şi cu o mare mulţime de argint, de aur, de aramă, de fier, şi de îmbrăcăminte. Împărţiţi cu fraţii voştri prada luată de la vrăjmaşii voştri. Împărţiţi prada. Acei care au stat în Palestina de răsărit să păzească lucrurile, să reclădească cetăţile şi să poarte de grijă pentru turme şi familii trebuia să aibă parte din prada luată. Aceasta era ceea ce poruncise Dumnezeu mai înainte (Numeri 31:27), şi ceea ce a instruit mai târziu David pe popor (1 Samuel 30,24). 22:9 Fiii lui Ruben, fiii lui Gad, şi jumătate din seminţia lui Manase, s-au întors acasă, lăsând pe copiii lui Israel la Silo, în ţara Canaanului, ca să se ducă în ţara Galaadului, care era moşia lor şi unde se aşezaseră, cum poruncise lui Moise Domnul. La Silo. Versetul acesta indică foarte clar că cele două seminţii şi jumătate n-au fost trimise la casele lor până ce cartierul general al lui Israel fusese mutat la Silo, a cărui mutare a fost după ce unele seminţii îşi primiseră moştenirea lor. Dacă ele n-ar fi trebuit să rămână până după împărţirea ţării, probabil că ar fi fost lăsate să plece de la Ghilgal. Faptul că nu li s-a dat drumul de acolo, este o puternică dovadă că au stat până ce a fost terminată împărţeala. 22:10 Când au ajuns pe malurile Iordanului, care fac parte din ţara Canaanului, fiii lui Ruben, fiii lui Gad şi jumătate din seminţia lui Manase, au zidit acolo un altar lângă Iordan, un altar a cărui mărime izbea privirile. Malurile Iordanului. În mod literal, ,,ocoalele Iordanului”, sau ,,sectoarele Iordanului”. Unii au socotit că expresia se referă la sectoarele fertile la răsărit de Iordanul superior, poate la regiunile de păşune fertilă din cotiturile râului Iordan. Râul curge cam 200 de mile în cotiturile lui, de colo până colo, pe scurta distanţă de 65 de mile dintre Marea Galileii şi Marea Moartă. Totuşi, această identificare nu pare să se potrivească cu specificările narative. Septuaginta şi Siriaca au numele propriu Ghilgal în loc de ,,maluri”. Acesta ar fi locul cel mai natural pentru seminţii spre a trece Iordanul. Drumul care trece prin Ghilgal duce la ambele hotare ale lui Ruben şi ale lui Gad. Dacă seminţiile ar fi călătorit la nord prin Iordanul superior, ele ar fi trebuit să meargă cam 100 de mile în afara teritoriului lor. Un alt loc cu putinţă de trecut ar fi fost pe la Adama, dar aceasta era tot o cale indirectă de întoarcere pentru Gad şi Ruben, precum şi un drum necunoscut. În felul acesta este numai logic să se creadă că seminţiile s-au întors pe drumul de la Ghilgal (vezi PP 518). Ajungând pe ,,malurile” Iordanului, ei au zidit un altar pe înălţime aproape de pietrele pe care le ridicase Iosua, deşi, poate pe cealaltă parte a râului (vezi v. 11). Ţara Canaanului. Sugerând că locul poate să fi fost pe partea de vest a Iordanului, deşi aceasta în nici un caz nu este sigur. Izbea privirile. Mai bine, ,,ca înfăţişare”. Expresia indică un mare altar destul de înalt spre a fi văzut de la o mare distanţă. Cuvântul acesta mai poate să exprime înţelesul că altarul a fost zidit numai pentru înfăţişare şi pentru nici o altă folosire, ca de pildă, pentru jertfe. Totuşi, el a avut forma altarului arderilor de tot de la cortul întâlnirii (v. 28), care avea să facă din el un amintitor al faptului că seminţiile de la răsărit erau o parte din Israelul lui Dumnezeu. 22:11 Copiii lui Israel au auzit zicându-se: Iată că fiii lui Ruben; fiii lui Gad şi jumătate din seminţia lui Manase, au zidit un altar în faţa ţării Canaanului, pe malurile Iordanului, în părţile copiilor lui Israel. Un altar. În mod literal, ,,altarul”. În conformitate cu v. 28 el a fost făcut după modelul altarului lui Iehova, o copie a acelui altar pe care Dumnezeu îl dăduse lui Israel, pe care să aducă jertfele lor; deci articolul din ebraică indică acel altar. În faţa. În mod literal, ,,spre faţa”. Ebraicul mul înseamnă ,,faţă” şi aşa este tradus în cele mai multe locuri. Din punct de vedere al direcţiilor ,,faţă” poate însemna răsărit, după cum ,,dreapta” înseamnă sud, şi ,,stânga” nord. Dacă aşa este folosirea cuvântului aici, atunci expresia s-ar referi la intrarea în ţara Canaanului dinspre est. Sau la ţărmul răsăritean însuşi. Pe malurile. Aceasta este aceeaşi expresie din v. 10, şi iarăşi Septuaginta şi Siriaca redau ,,Ghilgal”. În părţile. (engl. ,,at the passage”). Ebraicul el eber, în mod literal, ,,peste”. Eber mai înseamnă şi ,,văd”, sau ,,trecere”, care pare să confirme ceea ce s-a sugerat (Vezi cele despre v. 10) ca cel mai probabil loc de trecere. Cuvântul mai are, totuşi, şi sensul de ,,dincolo”, astfel că iarăşi, nu poate fi determinat în mod hotărât de care parte a Iordanului a fost zidit altarul. Probabil că a fost la răsărit de râu (vezi PP 519). 22:12 Când au auzit copiii lui Israel lucrul acesta, toată adunarea copiilor lui Israel s-a strâns la Silo, ca să se suie împotriva lor şi să se bată cu ei. Să se bată cu ei. Aici este o dovadă remarcabilă despre stricta ascultare a lui Israel faţă de lege şi venerarea lor pentru ea pe vremea lui Iosua. O singură abatere de la ea (Levitic 17,8.9; Deuteronom 12,5-7; 13,12-15) a fost suficientă să stimuleze credincioşia celor nouă seminţii şi jumătate şi să-i facă să meargă cu război chiar împotriva fraţilor lor. Când au auzit de ridicarea unui altar ca adaus la cel de la Silo, ei au fost gata să ia măsuri imediate ca să nu fie pângărită închinarea lui Iehova. N-a fost Iosua cel care a adunat seminţiile; ele s-au adunat de bună voie. Dar, probabil că el, împreună cu Eleazar, i-a sfătuit să amâne acţiunea până ce a fost trimisă o delegaţie la cele două seminţii şi jumătate pentru a verifica zvonul. 22:13 Copiii lui Israel au trimis la fiii lui Ruben, la fiii lui Gad şi la jumătatea din seminţia lui Manase, în ţara Galaadului, pe Fineas, fiul preotului Eleazar, Fineas. Fiul marelui preot şi foarte potrivit pentru această însărcinare. El a fost acela care, într-un moment critic s-a ridicat să reziste răului de la Baal-Peor (Numeri 25,7.8). Toţi cunoşteau seriozitatea lui, şi poate că nici o altă persoană mai bună n-ar fi putut conduce delegaţia. 22:14 şi zece căpetenii cu el, câte o căpetenie de fiecare casă părintească pentru fiecare din seminţiile lui Israel; toţi erau căpetenii de casă părintească între miile lui Israel. Zece căpetenii. Toate seminţiile de la vest de Iordan au fost reprezentate, împreună cu Fineas din seminţia lui Levi. Fiecare dintre cei care-l însoţeau era căpetenia familiei tatălui lor şi, probabil, adevărata căpetenie a seminţiei. O delegaţie de felul acesta, probabil că avea să reprezinte cea mai înaltă instanţă judecătorească din ţară. Pentru Israel presupusa nelegiuire comisă de cele două seminţii şi jumătate a fost considerată ca o încălcare serioasă a legii divine, şi personalul care constituia delegaţia arăta cu câtă gravitate au privit ei fapta. 22:15 Ei au venit la fiii lui Ruben, la fiii lui Gad şi la jumătate din seminţia lui Manase, în ţara Galaadului, şi le-au vorbit, astfel: Verset ce nu a fost comentat. 22:16 Aşa vorbeşte toată adunarea Domnului: Ce înseamnă păcatul acesta pe care l-aţi săvârşit faţă de Dumnezeul lui Israel, şi pentru ce vă abateţi acum de la Domnul, zidindu-vă un altar ca să vă răzvrătiţi azi împotriva Domnului? Ce însemnează păcatul. Această expresie înseamnă în mod literal, ,,ce trădare”. Chestiunea nu privea numai pe cele două seminţii şi jumătate, ci întregul Israel. Experienţele trecute arătaseră că nelegiuirile grupelor sau a indivizilor puteau să se abată asupra întregului popor. Fineas şi însoţitorii săi au atras atenţia la aceste ocazii înfricoşate că, dacă acei care au ridicat altarul ar rămâne nepedepsiţi, Dumnezeu ar putea să pedepsească Israelul întreg, ca părtaş al vinovăţiei. Învinuirea celor nouă seminţii şi jumătate a fost întemeiată numai pe un zvon care trebuia mai întâi cercetat. Este uşor să dai o interpretare falsă faptelor altora. Seminţiile apusene au greşit, dar tot aşa au greşit şi seminţiile răsăritene care ar fi trebuit să informeze pe fraţii lor despre planul de a ridica un monument. Poate că ei n-au prevăzut că are să se nască un zvon. Totdeauna este înţelept a evita evenimentul posibil, dar e de altă parte, niciodată nu este sigur a se trece la judecată întemeiată pe simpla aparenţă. 22:17 Privim oare ca o nimica nelegiuirea lui Peor, a cărui pată n-am ridicat-o până acum de peste noi, cu toată urgia pe care a adus-o ea asupra adunării Domnului? Nelegiuirea lui Peor. Vezi Numeri 25,1-9; Deuteronom 4,3. Originalul cuvântului tradus aici ,,nelegiuire” este aon, care adesea exprimă ideea de ,,vinovat” pentru faptă rea. Se crede că el vine din cuvântul awah, care înseamnă ,,a fi pervers”. Cuvântul englezesc ,,rău”, adică, ceea ce este făcut în afară de ordine, dă o idee asemănătoare despre rău, şi se află ca traducere a lui awah în Estera 1,16. Deci aon este ceea ce iese de pe făgaşul justiţiei şi bunei cuviinţe, care conţine şi vinovăţie şi pedeapsă. N-am ridicat-o. În mod literal ,,necurăţată de peste noi”. La ce fel de împrejurare se referă autorul prin această afirmaţie nu se poate şti în mod hotărât, dar ruşinea, dizgraţia, mârşăvia păcatului lui Peor trebuie că a mai rămas încă, şi poate că unele semne ale neplăcerii divine au continuat să mai zăbovească în adunare. Este raportat că douăzeci şi patru de mii au murit cu acea ocazie, şi este posibil ca unii din copiii acelor uniri nesfinte erau în tabără. Fără îndoială că multe din rude au simţit încă amărăciunea pierderii celor 24.000, şi cămine ruinate şi copii orfani de tată alcătuiau dovada nenorocirii. Aceasta mai poate însemna că o anumită măsură de aluat stricat a mai rămas încă printre ei, că stricăciunea n-a fost vindecată pe deplin, şi că deşi reprimată în prezent, ea mai lucra în taină, şi era probabil pe punctul să izbucnească din nou, cu violenţă proaspătă, aşa cum se lasă a se înţelege din cuvintele capitolului 24,14.23. Păcatul îşi lasă semnele lui atât asupra individului care păcătuieşte cât şi asupra acelora care sunt influenţaţi de păcatul lui. 22:18 Şi voi vă abateţi astăzi de la Domnul! Dacă vă răzvrătiţi azi împotriva Domnului, mâine El Se va mânia împotriva întregii adunări a lui Israel. Verset ce nu a fost comentat. 22:19 Dacă priviţi ca necurată ţara care este moşia voastră, treceţi în ţara care este moşia Domnului, unde este aşezată locuinţa Domnului, şi aşezaţi-vă în mijlocul nostru; dar nu vă răzvrătiţi împotriva Domnului, şi nu vă despărţiţi de noi, zidindu-vă un altar, afară de altarul Domnului, Dumnezeului nostru! Necurată. Adică, necurat din punct de vedere ceremonial, pentru că cortul întâlnirii nu era în ţinutul acestor seminţii. Era o părere în general foarte răspândită printre cei vechi că acele ţări în care nu există loc deosebit pentru închinarea adusă lui Dumnezeu erau nesfinţite şi necurate. Dacă cele două seminţii şi jumătate aveau astfel de părere, atunci era mult mai bine să părăsească ţara şi să locuiască cu celelalte seminţii în posesiunea Domnului. Aceasta dă pe faţă un spirit foarte generos şi lipsit de egoism, o bunăvoinţă de a face sacrificii în scopul de a păstra curăţenia şi prin urmare pacea. Cu alte cuvinte, Fineas şi însoţitorii lui au fost şi dispuşi şi doritori să acorde prioritate lucrurilor care trebuie căutate mai întâi. ,,Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” (Matei 6:33). Aceasta arată că seminţiile apusene n-au privit războiul ca o necesitate absolută, chiar dacă fraţii lor ar fi păcătuit, ci numai dacă ar fi dovedit împietrire. Dar nu vă răzvrătiţi. Dumnezeu dăduse instrucţiuni şi porunci pentru călăuzirea poporului Său, şi orice îndepărtare de la acele porunci, mai ales cu privire la ridicarea de altare pentru dumnezei falşi, ar fi nimic mai puţin decât răzvrătire împotriva Dumnezeului cerurilor. Dumnezeu este acelaşi astăzi ca ieri (Evrei 13,8), având în vedere că principiile de drept nu se schimbă niciodată. Deşi pedeapsa pentru abaterea de la legile lui Dumnezeu, poate să fie diferită, fiecare încălcare îşi va primi până la urmă justa ei recompensă de răsplată. 22:20 Acan, fiul lui Zerah, n-a săvârşit oare un păcat cu privire la lucrurile date spre nimicire, şi nu S-a aprins de mânie Domnul împotriva întregii adunări a lui Israel? Şi el n-a fost singurul care a pierit din pricina nelegiuirii lui. N-a fost singurul care a pierit. Cazul lui Acan a fost o demonstrare de cum a adus păcatul unui om neplăcerea lui Dumnezeu asupra întregii adunări. El şi toată familia lui au pierit din cauza păcatului lui şi aşa au păţit toţi bărbaţii care au căzut ucişi de oştirea cetăţii Ai. Cu cât mai mult ar fi rămas neplăcerea lui Dumnezeu asupra adunării în acest caz dacă ei ar fi trecut cu vederea acest păcat de răzvrătire în închinare prin a avea un al doilea altar. Poporul a acţionat just să fie îngrijorat în această privinţă, dar el a acţionat mai degrabă grăbit condamnând fapta înainte de a avea amănunte asupra întâmplării. 22:21 Fiii lui Ruben, fiii lui Gad şi jumătate din seminţia lui Manase, au răspuns astfel căpeteniilor peste miile lui Israel: Au răspuns. Cineva nu poate aprecia blândeţea răspunsului având în vedere că acuzaţia a fost făcută împotriva lui. De fapt, este mult de admirat la ambele părţi. Când acuzatorii au descoperit că sunt greşiţi ei înşişi, ei n-au schimbat temeiul lor şi n-au condamnat pe fraţii lor pentru imprudenţă, deşi ar fi putut face pe drept lucrul acesta; tot aşa, când acuzaţii prezentaseră nevinovăţia lor ei n-au învinuit e acuzatorii lor de bănuieli grăbite, nesăbuite şi nedrepte. De sigur că aici a fost cazul când ,,un răspuns blând potoleşte mânia” (Proverbe 15,1). Câte necazuri ale vieţii ar putea fi evitate dacă toţi ar ţine seamă de învăţămintele acestei experienţe! 22:22 Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, ştie, şi Israel însuşi să ştie lucrul acesta! Dacă din răzvrătire şi păcătuire împotriva Domnului am făcut lucrul acesta, să nu ne vină în ajutor Domnul în ziua aceasta! Domnul, Dumnezeu, Cel Atotputernic (engl. ,,The Lord God of gods”). Cele trei nume, El, Elohim şi Yahweh sunt repetate de două ori în ordinea precedentă. Expresia ar mai putea fi tradusă şi ,,Domnul dumnezeilor, Iehova”, dar şi într-un caz şi în altul aceasta a fost o puternică implorare potrivită faţă de mărimea cazului. Cele două seminţii şi jumătate au fost şocate de păcatul de care tocmai fuseseră acuzaţi, şi înmulţirea titlurilor Dumnezeirii şi repetarea expresiei dovedesc zelul şi seriozitate în această problemă. 22:23 Dacă ne-am zidit un altar ca să ne abatem de la Domnul, ca să aducem pe el arderi de tot şi daruri de mâncare, şi ca să aducem pe el jertfe de mulţumiri, Domnul să ne ceară socoteală de aceasta! Să ne ceară socoteală. Propoziţia poate fi tradusă ,,Fie ca Iehova Însuşi să cerceteze”. Chemând întreitul nume al lui Dumnezeu (vezi cele despre v. 22) de două ori seminţiile erau gata să lase cazul în mâna lui Dumnezeu şi să accepte cerinţele Lui faţă de ei, chiar dacă aceasta ar însemna viaţa lor. Această mărturie pozitivă a dat asigurare membrilor delegaţiei privitor la sinceritatea şi motivele care au dus la zidirea altarului. 22:24 Am făcut lucrul acesta mai degrabă de frică, gândindu-ne că într-o zi s-ar putea ca fiii voştri să zică fiilor noştri: Ce legătură este între voi şi Domnul, Dumnezeul lui Israel? De frică. Cuvântul pentru ,,frică” este mai degrabă ,,îngrijorare neliniştită”, şi textul ar fi, în mod literal redat, ,,dacă nu din îngrijorare neliniştită de un cuvânt (lucru)”. Cele două seminţii şi jumătate au continuat să relateze care a fost cauza acestei temeri şi îngrijorări. Cu timpul, urmaşii lor, fiind aşezaţi atât de departe de cortul întâlnirii, puteau fi priviţi şi trataţi ca străini faţă de comunitatea lui Israel. În timp ce seminţiile acestea se aflau pe drum spre casele lor, probabil că ideea acestui monument a apărut în mintea lor. Dacă ei ar fi cugetat la plan mai dinainte, probabil că ei ar fi informat pe Iosua. Ei erau îngrijoraţi ca fiii lor să nu fie priviţi de celelalte seminţii ca neavând nici o participaţie la altarul lui Dumnezeu. Este adevărat, că deocamdată, seminţiile estice au fost considerate ca fraţi şi erau tot aşa de bine primiţi la cortul întâlnirii ca şi oricare altă seminţie, dar ce va fi dacă fiii lor după ei nu aveau să fie recunoscuţi? Din cauza distanţei, ei nu puteau face vizite tot atât de dese la cortul întâlnirii ca ceilalţi; şi treptat ei puteau fi lepădaţi nefiind membri deloc. Aceasta ar fi dus la indiferenţă din partea copiilor lor, şi în curând ei ar fi căzut într-o stare de nereligiozitate relativă. Pentru a anticipa o astfel de tendinţă şi spre a fi o mărturie permanentă despre faptul că ei erau o parte din Israel, seminţiile au hotărât să ridice un mare altar aproape de Iordan, aşa fel ca să poată fi văzut de ambele părţi. 22:25 Domnul a pus Iordanul hotar între noi şi voi, fii ai lui Ruben şi fii ai lui Gad: voi n-aveţi parte de Domnul! Şi fiii voştri ar face astfel ca fiii noştri să nu se mai teamă de Domnul. Verset ce nu a fost comentat. 22:26 De aceea am zis: Să ne zidim deci un altar, nu pentru arderi de tot şi pentru jertfe: Verset ce nu a fost comentat. 22:27 ci ca o mărturie între noi şi voi, între urmaşii noştri şi ai voştri, că voim să slujim Domnului, înaintea Feţei Lui, prin arderile noastre de tot şi prin jertfele noastre de ispăşire şi de mulţumiri, ca să nu zică fiii voştri într-o zi fiilor noştri: Voi n-aveţi parte de Domnul! Verset ce nu a fost comentat. 22:28 Noi am zis: Dacă mai târziu ne vor vorbi astfel nouă sau urmaşilor noştri, vom răspunde: Priviţi chipul altarului Domnului, pe care l-au făcut părinţii noştri, nu pentru arderi de tot şi pentru jertfe, ci ca mărturie între noi şi voi. Chipul. Altarul era o reprezentare exactă a altarului de la Silo şi avea să fie un martor că constructorii lui recunoşteau şi slujeau la acelaşi Dumnezeu ca şi cei care se închinau la altarul original. Probabil că dimensiunea era totuşi mult mai mare pentru a-l face bătător la ochi, dar construirea şi măsurile proporţionate erau aceleaşi. 22:29 Departe de noi gândul să ne răzvrătim împotriva Domnului şi să ne abatem astăzi de la Domnul, zidind un altar pentru arderi de tot, pentru daruri de mâncare şi pentru jertfe, afară de altarul Domnului, Dumnezeului nostru, care este înaintea locaşului Lui! Verset ce nu a fost comentat. 22:30 Când au auzit preotul Fineas, şi căpeteniile adunării, căpeteniile peste miile lui Israel, care erau cu el, cuvintele pe care le-au rostit fiii lui Ruben, fiii lui Gad şi fiii lui Manase, au rămas mulţumiţi. Au rămas mulţumiţi. În mod literal, ,,a fost bine înaintea ochilor lor”. Ei făcuseră această lucrare spre slava lui Dumnezeu, iar nu spre propria lor slavă. Acum când vina fusese lămurită, cu toate că ei înşişi se dovediseră a fi greşiţi, ei au fost mulţumiţi. Dumnezeu este adevărata legătură a frăţietăţii. Dacă suntem fraţi adevăraţi, ruşinea şi suferinţa fratelui nostru vor fi şi ale noastre, şi restabilirea nevinovăţiei celor bănuiţi de vinovăţie va lucra în noi recunoştinţă sinceră şi cordială. Dacă bărbaţii din seminţiile de la vest de Iordan ar fi acţionat din motive egoiste, ei ar fi fost prea mândri spre a se bucura de darea în vileag a falsei lor acuzaţii, şi s-ar fi străduit să găsească alt temei pentru plângere. Uneori fraţii creştini sunt aşa de mândri în părerile lor încât ei doresc victorie asupra presupusului adversar mai degrabă decât apărarea dreptăţii. Acei care trăiesc alături de Domnul, sunt gata şi dispuşi să admită eroarea lor şi sunt mai îngrijoraţi de adevăr, decât a convinge pe alţii că ei au dreptate. 22:31 Şi Fineas, fiul preotului Eleazar, a zis fiilor lui Ruben, fiilor lui Gad, şi fiilor lui Manase: Cunoaştem acum că Domnul este în mijlocul nostru, fiindcă n-aţi săvârşit păcatul acesta împotriva Domnului; şi aţi izbăvit astfel pe copiii lui Israel din mâna Domnului. Aţi izbăvit. Cuvântul ebraic az tradus aici ,,acum” subliniază faptul că într-adevăr acţiunea avusese loc. În general este tradus ,,atunci, dar aici el ar fi putut fi foarte bine tradus ,,prin urmare”. El înseamnă urmare de acţiune şi toată propoziţia se putea traduce, ,,Prin urmare, în loc de a aduce asupra noastră pedeapsă grea, de care ne-am temut, voi aţi lucrat aşa fel încât ne-aţi izbăvit de pedeapsa de care ne-am temut”. 22:32 Fineas, fiul preotului Eleazar, şi căpeteniile, au părăsit pe fiii lui Ruben şi pe fiii lui Gad, şi s-au întors din ţara Galaadului în ţara Canaanului, la copiii lui Israel, cărora le-au făcut o dare de seamă, Verset ce nu a fost comentat. 22:33 Copiii lui Israel au rămas mulţumiţi; au binecuvântat pe Dumnezeu, şi n-au mai vorbit să se suie înarmaţi ca să pustiască ţara pe care o locuiau fiii lui Ruben şi fiii lui Gad. N-am mai vorbit. În mod literal ,,n-am spus”. În 2 Samuel 21:16 se află o folosire asemănătoare a cuvântului ,,spus” în propoziţia, ,,Şi Işbi-Benot... a voit să omoare pe David”. Textul ebraic redă, ,,spus să omoare”, adică, a avut drept scop sau a intenţionat. Aşa şi aici, poporul a renunţat la intenţia de a ,,se sui”. Declaraţiile delegaţilor lor i-au convins că aceasta nu era necesar, şi drept urmare au abandonat ideea în întregime. 22:34 Fiii lui Ruben şi fiii lui Gad au numit altarul acela Ed (Martor) căci, au zis ei, el este martor între noi că Domnul este Dumnezeu. Ed. Cuvântul ebraic pentru ,,martor”. Cu toate acestea, cuvântul acesta nu se află în original, cel puţin în copiile obişnuite, deşi se spune că unele din manuscrisele de mai târziu îl conţin, dar el se află în traducerile arabă şi siriacă. Septuaginta tălmăceşte: ,,Şi Iosua a dat un nume altarului copiilor lui Ruben şi a copiilor lui Gad şi a jumătăţii din seminţia lui Manase, şi a zis: Aceasta este o mărturie în mijlocul lor că Domnul este Dumnezeul lor”. Traducătorii KJV au redat în mod cuvenit cuvântul cursiv, deoarece acesta este cuvântul vădit cerut de sens. Din întâmplările din acest capitol pot fi învăţate unele învăţăminte importante: primul, chiar cele mai bune intenţii sunt adesea rău înţelese şi oferă pricină de bănuială, şi de aceea, atât pe cât este posibil, să se evite orice aparenţă rea; în al doilea rând, este mult mai bine să fim geloşi pe fraţii noştri cu o gelozie pioasă decât să fim nepăsători faţă de mântuirea lor, chiar dacă am greşit în temerile noastre; în al treilea rând, chiar dacă suntem acuzaţi pe nedrept, este bine să ascultăm liniştiţi la învinuire şi apoi în spiritul umilinţei să facem o apărare îngrijită. Acei care au dreptate totdeauna îşi pot îngădui să fie calmi şi politicoşi. ELLEN WHITE COMENTEAZĂ 1-34 PP 517-520 8 PP 518 34 PP 519 |
Seek to any passage:
Search the text:
Special note for ANDROID SmartPhones
I recommend to download PhoneMe emulator for Android from here.
Especially I recommend phoneME Advanced - Foundation Profile + MIDP High Resolution b168 rev20547 from here, or from here.
Then you have to build your application, to transfer the .jar and .jad files on your mobile phone and run using this nice emulator.
1. Install a Zip Utility from Android Market.
2. Install a File Manager from Android Market.
3. Download and install PhoneMe, as mentioned above.
4. Build your application by using Download Multilingual Service or Dynamic Download (zip).
5. Copy the zip file into your Android Phone and unzip the content in a folder, and then write down the path to the unzipped files and the name of the .jad file.
6. Launch PhoneMe from your smartphone.
7. Inside PhoneMe, write to the main window the path and the name to the .jad file, above mentioned. Will look something like: file:///mnt/sd/download/BiblePhone.jad and then press enter.
8. The application will be installed, and next a hyperlink will be available below the above mentioned textbox. On this way you can install as many of MIDP application you like on your Android Phone.
How to install the application in Java Mobile enabled phones
It is possible now to have the Holy Scriptures on your mobile phone and to read
it wherever you are due to the Mobile Information Device Profile (MIDP)
technology in 1.0 and 2.0 versions, developed for Java applications.
A good advice is to try in the beginning the MIDP 1.0 / 128 Kbytes version, and
progressively to advance to MIDP 2.0 and larger volumes (512 Kbytes or more).
The application is available for MIDP 2.0, MIDP 1.0. You have only to select one
table on the field MIDP2.0 or MIDP1.0, according to the desired Bible version.
Then, you shall make a click on the JAR (Java Archive) file in order to obtain
the software to be installed on your mobile phone.
I recommend you to start with STARTER(MIDP1.0old) edition, then to continue with
INTERMEDIATE(MIDP1.0), and in the end, if the mobile phone supports this thing,
to try to install the ADVANCED (MIDP2.0) edition. Also, start with 128 kbytes
volumes, continue with 512 kbytes, and at the end try the version in one file.
There are cases where the mobile phone requires so called JAD (Java Descriptor)
files. These JAD files has to be
uploaded, on this case, together with the desired JAR files(s).
There are different methods to download the applications in your mobile phone as
follows:
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
2. By using the infrared port of the mobile phone
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
4. By cable link between PC ad mobile phone
5. If none from the above cases are valid
Next, we shall examine each case in order to have a successfully installation of
the software.
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
If your have Internet access on your mobile phone (e.g. WAP or GPRS), it is
enough to access
https://biblephone.intercer.net/wap/ from the browser of the mobile phone,
and to access the desired Bible version, and then to make an option about
MIDP1.0 or MIDP2.0, and finally to select the desired module (e.g. one or more).
After the last selection, the desired version will be downloaded on your mobile
phone.
Many phones have only this option for installing JAVA appplications.
2. By using the infrared port of the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
If you don't have access to Internet directly from your mobile phone, then you
shall have to pass to this step requiring to have infrared ports on your mobile
phone and on the computer.
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to activate the infrared port on the mobile phone and align it with the infrared
port of the computer (preferable laptop).
c. Then a window will appear asking what file you want to send to the mobile
phone. Next, you will select the downloaded JAR file, and after OK, the mobile
phone will ask you if you want to load that file. You say YES and the
application will be downloaded on your mobile phone.
d. Probably, you will be asked by the mobile phone where you want to save it (e.g.
on the games or applications directories). After you made this selection, the
file will be ready to be loaded for run.
The displaying preference can be set inside the application in order to have
larger fonts, full screen display etc.
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
This situation is similar with the infrared case. You have only to activate
Bluetooth access on your mobile phone (check if exists) and on the computer (check
if exists).
4. By cable link between PC ad mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific
mobile phones.
On this case the steps are as follows:
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to set up the wired connection between the mobile phone and the computer. Next,
you will start the synchronization / data transfer application and download the
JAR file in your mobile phone. Surely, you will have to consult the CD of your
mobile phone.
c. By this application you shall transfer into your mobile phone the JAR file in
the games or applications directories. Next, you will have to select for run the
JAR desired file.
5. If none from the above cases are valid
On this unhappy case, I recommend you to find a friend with a laptop having
infrared / Bluetooth capabilities, or to buy a data link cable, or to change
your current model of mobile phone.
Unfortunately, some models of mobile phones require only WAP/GPRS in order to
download and run Java applications.
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones. Therefore check the documentation of them and also the page for specific
models.
Why so many versions? Simple, because not all the mobile phones support the
Bible in one file with MIDP 2.0 (the most advanced for the time being).
Multilingual Online Ebooks
It is possible now to have the inspirational ebooks on your browser and to read it allowing you to make comparisons between different translations or versions for a specific language. This occasion is unique, and you have only to browse to the desired author and book.
Select another version:
If you have any questions, remarks, suggestions, please contact me here.
May God bless you in studying the Holy Scriptures.
Sitemap: Please select the BiblePhone modules in your language: