21:1 Căpeteniile de familie ale Leviţilor s-au apropiat de preotul Eleazar, de Iosua, fiul lui Nun, şi de căpeteniile de familie ale seminţiilor copiilor lui Israel.
Căpeteniile de familie. Persoane de frunte care au coborât din cele trei ramuri ale seminţiei lui Levi, adică, din familia lui Gherşon, Chehat şi Merari, cei trei fii ai lui Levi.
Leviţilor. Seminţia aceasta a aşteptat să primească partea ei până ce toate celelalte seminţii îşi primiseră moştenirea lor. Amânarea până ce ţara avea să fie împărţită a fost necesară pentru ca leviţii să poată fi răspândiţi în Israel, primind cetăţi din diferitele seminţii. Cererea lor n-a fost arbitrară, pentru că Dumnezeu poruncise ca leviţii să fie bine îngrijiţi (Numeri 35:1,2).
Tot astfel a aranjat Dumnezeu şi pentru slujitorii bisericii creştine ca să fie bine întreţinuţi. ,,Tot aşa Domnul a rânduit ca cei ce propovăduiesc Evanghelia, să trăiască din Evanghelie” (1 Corinteni 9:14). Dumnezeu a perpetuat sistemul zecimii şi al darurilor pentru sprijinirea acelora care duc înainte lucrarea Sa.
Eleazar. El este numit primul pe lista acelora la care au venit leviţii cu cererea lor. Dumnezeu a instruit pe Iosua să caute sfat la preot (Numeri 27,21), care, la rândul lui, avea să primească sfat de la Dumnezeu. În felul acesta reprezentantul direct al lui Dumnezeu se află pe locul întâi. Întreaga istorie a acestei perioade arată cât de strâns a lucrat Iosua împreună cu preotul. Din nefericire, uneori şi Iosua s-a abătut de la acest plan, ca în cazul gabaoniţilor (Iosua 9).
21:2 Le-au vorbit la Silo, în ţara Canaanului, şi au zis: Domnul a poruncit prin Moise ca să ni se dea cetăţi de locuit, cu împrejurimile lor pentru vitele noastre.
Împrejurimi. Din rădăcina ebraică garash, care înseamnă ,,a conduce”, ,,a urmări”. Urmat de expresia ,,pentru vitele noastre”, cuvântul arată o regiune unde ar pute fi conduse vitele, cu alte cuvinte ,,loc de păşunat”, alături de cetate (vezi cele despre cap. 14,4).
21:3 Copiii lui Israel au dat atunci Leviţilor, din moştenirea lor, cetăţile următoare şi împrejurimile lor, după porunca Domnului.
Copiii lui Israel au dat. Cererea leviţilor a fost aprobată bucuros, după cât se pare. Fiecare seminţie a dat cetăţi în conformitate cu întinderea şi valoarea moştenirii ei, pentru că Dumnezeu dăduse instrucţiunea (Numeri 35:8) ca seminţia care are multe cetăţi să dea multe, şi seminţia care are puţine să dea puţine. Metoda a pus la încercare generozitatea poporului. Din cetăţile care au fost date s-ar părea că cel puţin un mare număr din ele au fost printre cele mai bune din ţară.
La distribuire, poporul avea în minte planul lui Dumnezeu că leviţii trebuiau să fie împrăştiaţi în Israel în fiecare parte a ţării. În felul acesta, leviţii aveau să fie în mijlocul poporului spre a-i învăţa în căile Domnului atât prin cuvânt cât şi prin exemplu, şi astfel să fie o piedică pentru Israel împotriva idolatriei.
21:4 Au tras la sorţi pentru familiile Chehatiţilor; şi Leviţii, fiii preotului Aaron, au avut prin sorţi treisprezece cetăţi din seminţia lui Iuda, din seminţia lui Simeon şi din seminţia lui Beniamin;
Au tras la sorţi. Este probabil că, atunci când au fost desemnate de către diferitele seminţii, cele 48 de cetăţi au fost împărţite în patru grupe. Apoi s-a hotărât căreia dintre cele patru familii ale seminţiei lui Levi aveau să fie date aceste grupe. În cazul acesta, Chehat a fost socotit ca două familii, şi anume chehatiţii din linia lui Aaron, care au fost preoţi, şi restul care n-au fost preoţi. Familia lui Aaron, din care au ieşit preoţii, avea ca parte a ei 13 cetăţi care au fost date de seminţiile lui Iuda, Simeon şi Beniamin. Dumnezeu, cu înţelepciune a plănuit astfel că cetăţile care au căzut preoţilor au fost cele mai apropiate de Ierusalim, pentru că acolo avea să fie pe parcursul vremii, Cetatea Sfântă, unde avea să fie Templul şi unde avea să fie nevoie de slujbele preoţilor.
Ordinea în care a fost făcută distribuţia a fost asemenea cu ordinea de marş din pustie. Preoţii, cu Moise şi Aaron, care au tăbărât la răsărit de intrarea în cortul întâlnirii, au fost primii la rând; Chehatiţii erau la sud, iar în marş ei purtau vasele sfinte; Gherşoniţii au fost la vest, şi au urmat chehatiţilor purtând perdelele şi diferitele învelitori ale cortului întâlnirii; Merariţii erau tăbărâţi la nord, şi în ordinea de marş veneau la urmă purtând stâlpii şi scândurile.
Din instrucţiunea dată în Levitic 25,32-34, precum şi din raportul istoriei biblice, este evident că aceste cetăţi nu erau locuite în mod exclusiv de leviţi. Având în vedere scopul distribuirii leviţilor, cu greu ar fi acesta planul lui Dumnezeu. Dumnezeu a intenţionat ca leviţii să fie în mijlocul lui Israel, iar nu să fie izolaţi de popor pe care ei trebuia să-i instruiască şi să-i călăuzească. Prin urmare cetăţile leviţilor nu erau nici ele locuite de israeliţi din alte seminţii. Ghibea lui Beniamin, dată aici leviţilor (Iosua 21,17) era locuită şi de beniamiţi după cum rezultă din istoria levitului de a cărui soţie ei au abuzat atât de oribil (Judecători 19). Şi Saul a locuit acolo. David şi curtea sa a petrecut şapte ani la Hebron, o altă cetate a leviţilor. Probabil că leviţilor le-a fost dat numai dreptul la atâtea case, în cartierele acestor cetăţi, câte aveau nevoie pentru locuit. Dacă ei trebuiau să le vândă, ceea ce se pare că aveau dreptul să facă (Levitic 25,32-34), ei aveau să aibă dreptul veşnic de a răscumpăra proprietatea. Restul locuinţelor erau ocupate de membri seminţiei căreia aparţinea ţinutul. În afara cetăţii era locul de păşune pentru vitele lor, care se întindea până la 2.000 de coţi dincolo de limitele cetăţii. Teritoriul acesta era pentru folosul lor, dar nu pentru vânzare. El era în mod permanent considerat ca proprietate a Domnului.
Există raport mai târziu despre preoţi şi leviţi ca locuind în alte cetăţi, ca de pildă, în Nob (1 Samuel 21,1). Este vădit, că, o dată cu trecerea timpului a avut loc o modificare a planului original.
Treisprezece cetăţi. Acesta pare ca un număr mare pentru fiii lui Aaron, dar nu trebuie să uităm că aceste cetăţi probabil că nu erau locuite exclusiv de preoţi, şi că încă n-au fost luate de la canaaniţi toate cetăţile enumerate.
21:5 ceilalţi fii ai lui Chehat au avut prin sorţi zece cetăţi ale familiilor din seminţia lui Efraim, din seminţia lui Dan, şi din jumătate din seminţia lui Manase.
Fiii ai lui Chehat. Adică, acei care nu erau din familia lui Aaron. Acestora le-au fost date cetăţi în seminţiile lui Efraim, Dan şi Manase. Teritoriul acestor seminţii era aproape de teritoriul seminţiilor în care familia lui Aaron a primit moştenirea ei. În felul acesta, chehatiţii n-au fost separaţi departe unii de alţii.
21:6 Fiii lui Gherşon au avut prin sorţi treisprezece cetăţi ale familiilor din seminţia lui Isahar, din seminţia lui Aşer, din seminţia lui Neftali şi din jumătate din seminţia lui Manase în Basan.
Fiii lui Gherşon. Gherşon a fost fiul cel mai mare al lui Levi (Exod 6:16; Numeri 3:17) dar moştenirea fiilor lui Chehat a fost desenată în primul rând, probabil pentru că preoţii se coborau din Chehat. Gherşoniţii au primit 13 cetăţi; Chehatiţii, mai mulţi la număr, au primit 23.
21:7 Fiii lui Merari, după familiile lor, au avut douăsprezece cetăţi din seminţia lui Ruben, din seminţia lui Gad, şi din seminţia lui Zabulon.
Fiii lui Merari. Merari a fost fiul cel mai mic al lui Levi, şi a fost ultimul care să-şi primească cetăţile lui. Urmaşii lui au fost cei mai puţini la număr, aşa că ei au primit numai 12 cetăţi, 8 din acestea fiind la est de Iordan.
21:8 Copiii lui Israel au dat Leviţilor, prin sorţi, aceste cetăţi şi împrejurimile lor, cum poruncise lui Moise Domnul.
Au dat... prin sorţi. Este interesant că în ebraică şi Septuaginta, cuvântul tradus ,,prin sorţi” vine la sfârşitul propoziţiei, şi din această poziţie lasă impresia că el modifică verbul ,,poruncise”. Foarte vădit, că nu aceasta este funcţiunea lui avută în vedere şi traducerea KJV i-a potrivit poziţia aşa fel ca să-l facă să modifice pe ,,dat”. Ideea este că Domnul a poruncit lui Moise ca gruparea cetăţilor să fie prin sorţi.
21:9 Au dat din seminţia fiilor lui Iuda şi din seminţia fiilor lui Simeon următoarele cetăţi numite pe nume,
Din seminţia lui Iuda şi... a lui Simeon. Este interesant a se nota că, cu excepţia Ainului (v. 16), toate cetăţile preoţeşti au fost astfel aranjate ca la urmă să cadă în regatul lui Iuda (1 Regi 12), a cărui capitală era Ierusalimul, cetatea pe care o alesese Domnul dintre toate seminţiile lui Israel ca să-şi pună Numele Lui acolo. Deşi leviţii din regatul de nord au părăsit cetăţile şi împrejurimile lor pe vremea răzvrătirii lui Ieroboam (2 Cronici 11:14), şi au trecut în Iuda, faptul că toţi preoţii, cu excepţia neînsemnată amintită mai înainte, erau deja aşezaţi, a reprezentat un mare avantaj.
Următoarele cetăţi. Lista cetăţilor levitice este redată în acest capitol, şi, cu unele deosebiri şi omisiuni, în 1 Cronici 6,54-81. Trecuseră deja mulţi ani şi probabil că unele din cetăţi au fost numite cu nume diferite. Poate că între timp au fost făcute şi unele arondări, datorită schimbării situaţiilor politice.
21:10 şi care au fost ale fiilor lui Aaron dintre familiile Chehatiţilor şi ale fiilor lui Levi, căci ei au ieşit cei dintâi la sorţi.
Verset ce nu a fost comentat.
21:11 Le-au dat Chiriat-Arba, sau Hebronul, în muntele lui Iuda, şi locul dimprejur: Arba era tatăl lui Anac.
Arba. Vezi cel despre cap. 14,15.
21:12 Câmpia cetăţii şi satele ei au fost date în stăpânire lui Caleb, fiul lui Iefune.
Câmpia. În mod literal ,,câmpia” (engl ,,fields”). Este vădit că aceasta se referă la ţinutul care se afla dincolo de cei 2.000 de coţi arătaţi în Numeri 35:5. După cât se pare, îndrumările n-au fost speciale numai pentru Hebron, ci doar un exemplu de regulă generală cu privire la toate cetăţile.
21:13 Au dat deci fiilor preotului Aaron: cetatea de scăpare pentru ucigaşi, Hebronul şi împrejurimile lui, Libna şi împrejurimile ei,
Libna. Vezi cele despre cap. 10,29.
21:14 Iatirul şi împrejurimile lui, Eştemoa şi împrejurimile ei,
Verset ce nu a fost comentat.
21:15 Holonul şi împrejurimile lui, Debirul şi împrejurimile lui,
Debir. Vezi cele despre cap. 10,38.
21:16 Ainul şi împrejurimile lui, Iuta şi împrejurimile ei, şi Bet-Şemeşul şi împrejurimile lui: nouă cetăţi din aceste două seminţii;
Bet-Şemeş. Vezi cele despre cap. 15,10.
21:17 şi din seminţia lui Beniamin: Gabaonul şi împrejurimile lui, Gheba şi împrejurimile ei,
Gabaon. Vezi cele despre cap. 9,3.
Ghebea. Vezi cele despre cap. 18,24.
21:18 Anatot şi împrejurimile lui, şi Almonul şi împrejurimile lui: patru cetăţi.
Anatot. Renumit mai târziu ca locul de naştere al lui Ieremia (Ieremia 1,1; 11,21). Numele modern al aşezării este Râs el-Karrubeh, care este la 1,25 mile (2 km) nord-est de muntele Scopus, Ierusalim, şi puţin la sud-est de Ghibea. Pe vremea lui Ieremia, ea era încă o cetate preoţească (Ieremia 1,1). Ea mai era şi domiciliul lui Abiatar şi cetatea în care a fost exilat pentru participarea la răscoala lui Adonia (1 Regi 2,26).
21:19 Toate cetăţile preoţilor, fiii lui Aaron, au fost treisprezece cetăţi şi împrejurimile lor.
Verset ce nu a fost comentat.
21:20 Leviţii din familiile celorlalţi fii ai lui Chehat au avut prin sorţ cetăţi din seminţia lui Efraim.
Verset ce nu a fost comentat.
21:21 Le-au dat cetatea de scăpare pentru ucigaşi, Sihemul şi împrejurimile lui, în muntele lui Efraim, Ghezerul şi împrejurimile lui,
Sihem. Vezi cele despre cap. 20,7.
Ghezer. Vezi cele despre cap. 10,33.
21:22 Chibţaim şi împrejurimile lui, şi Bet-Horon şi împrejurimile lui, patru cetăţi;
Bet-Haron. Vezi cele despre cap. 10,10.
21:23 din seminţia lui Dan: Elteche şi împrejurimile ei, Ghibeton şi împrejurimile lui,
Ghibeton. Vezi cele despre cap. 19,44.
21:24 Aialon şi împrejurimile lui, şi Gat-Rimon şi împrejurimile lui, patru cetăţi;
Aialon. Vezi cele despre cap. 10,12 şi 19,42.
21:25 şi din jumătate din seminţia lui Manase: Taanac şi împrejurimile lui, şi Gat-Rimon şi împrejurimile lui, două cetăţi.
Taanac. Vezi cele despre cap. 12,21 şi 17,11.
21:26 Toate cetăţile erau zece, şi împrejurimile lor, pentru familiile celorlalţi fii ai lui Chehat.
Verset ce nu a fost comentat.
21:27 Au dat fiilor lui Gherşon, dintre familiile Leviţilor: din cealaltă jumătate a seminţiei lui Manase, cetatea de scăpare pentru ucigaşi Golan din Basan şi împrejurimile ei, şi Beeştra şi împrejurimile ei, două cetăţi;
Verset ce nu a fost comentat.
21:28 din seminţia lui Isahar: Chişion şi împrejurimile lui, Dabrat şi împrejurimile lui,
Verset ce nu a fost comentat.
21:29 Iarmutul şi împrejurimile lui şi En-Ganim şi împrejurimile lui, patru cetăţi;
Iarmut. Vezi cele despre cap. 10,3.
En-Ganim. Vezi cele despre cap. 19,21.
21:30 din seminţia lui Aşer: Mişeal şi împrejurimile lui, Abdonul şi împrejurimile lui,
Verset ce nu a fost comentat.
21:31 Helcat şi împrejurimile lui, şi Rehob şi împrejurimile lui, patru cetăţi;
Verset ce nu a fost comentat.
21:32 şi din seminţia lui Neftali: cetatea de scăpare pentru ucigaşi Chedeş din Galilea şi împrejurimile ei, Hamot-Dor şi împrejurimile lui, şi Cartanul şi împrejurimile lui, trei cetăţi.
Chedeş. Vezi cele despre cap.12:22 şi 19:37.
21:33 Toate cetăţile Gherşoniţilor, după familiile lor, erau treisprezece cetăţi, şi împrejurimile lor.
Verset ce nu a fost comentat.
21:34 Celorlalţi Leviţi, care făceau parte din familiile fiilor lui Merari, le-au dat: din seminţia lui Zabulon: Iocneamul şi împrejurimile lui, Carta şi împrejurimile ei,
Iocneam. Vezi cele despre cap.12:22 şi 19:11.
21:35 Dimna şi împrejurimile ei, şi Nahalal, şi împrejurimile lui, patru cetăţi;
Nahalal. Vezi cele despre cap. 19,15.
21:36 din seminţia lui Ruben: Beţerul şi împrejurimile lui, Iahţa şi împrejurimile ei,
Beţer. Vezi cele despre cap. 20,8.
21:37 Chedemot şi împrejurimile lui, şi Mefaat şi împrejurimile lui, patru cetăţi;
Verset ce nu a fost comentat.
21:38 şi din seminţia lui Gad: cetatea de scăpare pentru ucigaşi, Ramot din Galaad şi împrejurimile lui, Mahanaim şi împrejurimile lui,
Ramot. Vezi cele despre cap. 20,8.
Mahanaim. Vezi cele despre cap. 13,26.
21:39 Hesbonul şi împrejurimile lui, şi Iaezerul şi împrejurimile lui, de toate: patru cetăţi.
Hesbon. Capitala Sihonului. Împăratul amoriţilor pe care l-au bătut israeliţii când ei urcau la est de Marea Moartă din Egipt, şi-a pierdut regatul. Numele supravieţuieşte în Tell Hesbân, la aproape 15,25 mile (25,5 km) est-nord de gura râului Iordan şi 12,75 mile (20,5 km) sud-vest de Rabbath-ammon (Amman).
Iaezer. Vezi cele despre cap. 13,25.
21:40 Toate cetăţile care au căzut la sorţi fiilor lui Merari, după familiile lor, alcătuind celelalte familii ale Leviţilor, erau douăsprezece cetăţi.
Verset ce nu a fost comentat.
21:41 Toate cetăţile Leviţilor din mijlocul moşiilor copiilor lui Israel erau patruzeci şi opt de cetăţi, şi împrejurimile lor.
Patruzeci şi opt de cetăţi. La numărătoarea lui Israel raportată în Numeri 26,62, seminţia lui Levi număra 23.000. S-a socotit că proporţional ea a primit mai mult decât oricare altă seminţie. Totuşi, trebuie amintit că probabil n-au fost enumerate pe listă în dreptul fiecărei seminţii, toate cetăţile celorlalte seminţii, în timp ce leviţii au fost limitaţi la aceste 48 de cetăţi şi câteva sute de acri de păşune în jurul lor. Restul avea teritorii întinse care aparţineau cetăţilor lor.
S-a sugerat că fiecare dintre din cele patru diviziuni ale casei lui Levi a devenit o legătură spre a cimenta 3 dintre cele 12 seminţii împreună. În cazul gherşoniţilor, cele două ţărmuri ale Iordanului sunt legate împreună, două la vest de Iordan unite cu una de la est. Merariţii au fost folosiţi să lege două seminţii la est de Iordan cu o seminţie de la vest şi teritoriul israelit sud-estic cu teritoriul de la nord. În felul acesta ei au fost împletiţi cu toţii la un loc ca să poată creşte împreună în Dumnezeu. Leviţii au fost împărţiţi în Israel dar, în divizarea lor ei au devenit foarte uniţi, aducând seminţiile lui Israel împreună şi unindu-i pe toţi pentru Dumnezeul lor.
Când nu erau ocupaţi să îndeplinească îndatoririle religioase care au fost repartizate între ei, leviţii erau învăţătorii celor tineri; cititori, transcriitori şi expunătorii Legii; istoriografi şi cronicari care au păstrat amintirea merilor fapte şi a personajelor care s-au distins. Ei trebuiau să aducă religia în viaţa de toate zilele, ajutându-se reciproc unul pe altul şi pe vecinii lor să înţeleagă nevăzutul şi să atingă standardul de popor ales a lui Dumnezeu.
21:42 Fiecare din aceste cetăţi îşi avea împrejurimile ei de jur împrejur; aşa erau toate cetăţile acestea.
Aceste cetăţi. După versetul 42 şi înaintea versetului 43, Septuaginta adaugă următoarele: ,,Şi Iosua a încetat să împartă ţara după hotarele ei: şi copiii lui Israel eu dat lui Iosua o parte din cauza poruncii Domnului: ei i-au dat cetatea pe care a cerut-o: Tamnasahar în muntele Efraim; şi Iosua a zidit cetatea şi a locuit în ea: şi Iosua a luat cuţite de piatră cu care a circumcis pe copii lui Israel care au fost născuţi în pustie pe drum, şi i-a aşezat în Tamnasahar”. Cât de multă încredere se poate avea în această afirmaţie din Septuaginta, este nesigur.
21:43 Astfel, Domnul a dat lui Israel toată ţara pe care jurase că o va da părinţilor lor; ei au luat-o în stăpânire şi s-au aşezat în ea.
Toată ţara. Declaraţia din acest verset pare ca o contrazicere, deoarece Israel nu poseda încă toată ţara până pe vremea lui David şi Solomon, şi chiar şi atunci este îndoielnic dacă ea a cuprins tot ceea ce a intenţionat la început Dumnezeu ca ei să stăpânească. Totuşi, declaraţia spune doar că ,,Domnul a dat lui Israel toată ţara”. Darul era al lor în ciuda prezenţei canaaniţilor în
o parte a teritoriului. A fost în planul lui Dumnezeu să nu izgonească pe toţi aceşti locuitori deodată, ci numai încetul cu încetul (Exod 23,30), pentru a înlătura pericolul de a fi năpădiţi de fiare sălbatice şi mărăcini până ce Israel, pe parcursul vremii, avea să devină destul de numeros spre a ocupa aceste regiuni.
21:44 Domnul le-a dat odihnă de jur împrejur, cum jurase părinţilor lor; nici unul din vrăjmaşii lor nu putuse să le stea împotrivă, şi Domnul i-a dat pe toţi în mâinile lor.
Odihnă de jur împrejur. Textul ebraic redă, ,,odihnă de jur-împrejur”, adică din partea neamurilor din jur. Totuşi Dumnezeu intenţiona mai mult decât o simplă odihnă de la război. Aşezarea în Canaan a fost o măsură pregătitoare pentru un mare program misionar pe care Dumnezeu plănuia să-l aducă la îndeplinire prin Israel. Un astfel de program putea fi dus înainte numai de persoane care, în propria lor viaţă, erau reprezentanţi ai acelui plan. Scriitorul Epistolei către Evrei se referea la ajungerea acestui obiectiv spiritual în suflet şi aducerea la îndeplinire a obiectivului misionar în lume când spunea: ,,Căci dacă le-ar fi dat Iosua odihna, n-ar mai vorbi Dumnezeu după aceea de o altă zi” (Evrei 4,8). Când Israel a dat greş în mod lamentabil să îndeplinească înaltul lui destin şi să intre în ,,odihna” lui, Dumnezeu a chemat biserica creştină să împlinească scopul divin. De aceea ,,să luăm bine seama că atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, nici unul din voi să nu se pomenească venit prea târziu (Evrei 4,1).
21:45 Din toate vorbele bune pe care le spusese casei lui Israel Domnul, nici una n-a rămas neîmplinită: toate s-au împlinit.
Verset ce nu a fost comentat.