21:4 Au tras la sorţi pentru familiile Chehatiţilor; şi Leviţii, fiii preotului Aaron, au avut prin sorţi treisprezece cetăţi din seminţia lui Iuda, din seminţia lui Simeon şi din seminţia lui Beniamin;
Au tras la sorţi. Este probabil că, atunci când au fost desemnate de către diferitele seminţii, cele 48 de cetăţi au fost împărţite în patru grupe. Apoi s-a hotărât căreia dintre cele patru familii ale seminţiei lui Levi aveau să fie date aceste grupe. În cazul acesta, Chehat a fost socotit ca două familii, şi anume chehatiţii din linia lui Aaron, care au fost preoţi, şi restul care n-au fost preoţi. Familia lui Aaron, din care au ieşit preoţii, avea ca parte a ei 13 cetăţi care au fost date de seminţiile lui Iuda, Simeon şi Beniamin. Dumnezeu, cu înţelepciune a plănuit astfel că cetăţile care au căzut preoţilor au fost cele mai apropiate de Ierusalim, pentru că acolo avea să fie pe parcursul vremii, Cetatea Sfântă, unde avea să fie Templul şi unde avea să fie nevoie de slujbele preoţilor.
Ordinea în care a fost făcută distribuţia a fost asemenea cu ordinea de marş din pustie. Preoţii, cu Moise şi Aaron, care au tăbărât la răsărit de intrarea în cortul întâlnirii, au fost primii la rând; Chehatiţii erau la sud, iar în marş ei purtau vasele sfinte; Gherşoniţii au fost la vest, şi au urmat chehatiţilor purtând perdelele şi diferitele învelitori ale cortului întâlnirii; Merariţii erau tăbărâţi la nord, şi în ordinea de marş veneau la urmă purtând stâlpii şi scândurile.
Din instrucţiunea dată în Levitic 25,32-34, precum şi din raportul istoriei biblice, este evident că aceste cetăţi nu erau locuite în mod exclusiv de leviţi. Având în vedere scopul distribuirii leviţilor, cu greu ar fi acesta planul lui Dumnezeu. Dumnezeu a intenţionat ca leviţii să fie în mijlocul lui Israel, iar nu să fie izolaţi de popor pe care ei trebuia să-i instruiască şi să-i călăuzească. Prin urmare cetăţile leviţilor nu erau nici ele locuite de israeliţi din alte seminţii. Ghibea lui Beniamin, dată aici leviţilor (Iosua 21,17) era locuită şi de beniamiţi după cum rezultă din istoria levitului de a cărui soţie ei au abuzat atât de oribil (Judecători 19). Şi Saul a locuit acolo. David şi curtea sa a petrecut şapte ani la Hebron, o altă cetate a leviţilor. Probabil că leviţilor le-a fost dat numai dreptul la atâtea case, în cartierele acestor cetăţi, câte aveau nevoie pentru locuit. Dacă ei trebuiau să le vândă, ceea ce se pare că aveau dreptul să facă (Levitic 25,32-34), ei aveau să aibă dreptul veşnic de a răscumpăra proprietatea. Restul locuinţelor erau ocupate de membri seminţiei căreia aparţinea ţinutul. În afara cetăţii era locul de păşune pentru vitele lor, care se întindea până la 2.000 de coţi dincolo de limitele cetăţii. Teritoriul acesta era pentru folosul lor, dar nu pentru vânzare. El era în mod permanent considerat ca proprietate a Domnului.
Există raport mai târziu despre preoţi şi leviţi ca locuind în alte cetăţi, ca de pildă, în Nob (1 Samuel 21,1). Este vădit, că, o dată cu trecerea timpului a avut loc o modificare a planului original.
Treisprezece cetăţi. Acesta pare ca un număr mare pentru fiii lui Aaron, dar nu trebuie să uităm că aceste cetăţi probabil că nu erau locuite exclusiv de preoţi, şi că încă n-au fost luate de la canaaniţi toate cetăţile enumerate.