Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Iosua

Iosua 21:44


21:44 Domnul le-a dat odihnă de jur împrejur, cum jurase părinţilor lor; nici unul din vrăjmaşii lor nu putuse să le stea împotrivă, şi Domnul i-a dat pe toţi în mâinile lor.

Odihnă de jur împrejur. Textul ebraic redă, ,,odihnă de jur-împrejur”, adică din partea neamurilor din jur. Totuşi Dumnezeu intenţiona mai mult decât o simplă odihnă de la război. Aşezarea în Canaan a fost o măsură pregătitoare pentru un mare program misionar pe care Dumnezeu plănuia să-l aducă la îndeplinire prin Israel. Un astfel de program putea fi dus înainte numai de persoane care, în propria lor viaţă, erau reprezentanţi ai acelui plan. Scriitorul Epistolei către Evrei se referea la ajungerea acestui obiectiv spiritual în suflet şi aducerea la îndeplinire a obiectivului misionar în lume când spunea: ,,Căci dacă le-ar fi dat Iosua odihna, n-ar mai vorbi Dumnezeu după aceea de o altă zi” (Evrei 4,8). Când Israel a dat greş în mod lamentabil să îndeplinească înaltul lui destin şi să intre în ,,odihna” lui, Dumnezeu a chemat biserica creştină să împlinească scopul divin. De aceea ,,să luăm bine seama că atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, nici unul din voi să nu se pomenească venit prea târziu (Evrei 4,1).