20:2 Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune-le: Hotărâţi-vă cum v-am poruncit prin Moise, cetăţi de scăpare,
Cetăţi de scăpare. Cuvântul ,,refugiu” vine de la ebraicul galat, care înseamnă ,,a contracta”, ,,a trage”, ,,a lua înăuntru”, ,,a primi”. De aici ideea de ,,azil” sau ,,refugiu”. Cuvântul ebraic are articolul înainte de ,,refugiu”, ca şi Septuaginta şi Siriaca, făcând mai hotărâtă afirmaţia cu referire la ceea ce spusese Dumnezeu mai înainte. Legea cetăţilor de scăpare este redată în mod cuprinzător în Numeri 35 şi Deuteronom 19. Sfinţenia vieţii omeneşti este unul din marile principii ale religiei creştine, ceea ce nu este, de obicei, recunoscut în concepţiile păgâne şi ateiste. Foarte de timpuriu Dumnezeu a căutat să imprime asupra poporului Său că a pune capăt vieţii unui om în orice împrejurări, este o chestiune serioasă. Seriozitatea constă în faptul că omul a fost făcut după chipul divin şi astfel era înrudit cu Dumnezeu. După potop, Dumnezeu a declarat în mod accentuat ,,Dacă varsă cineva sângele omului şi sângele lui să fie vărsat de om; căci Dumnezeu a făcut pe om după chipul Lui” (Geneza 9,6; vezi şi Exod 21,12.14). Dumnezeu făgăduise un loc unde ucigaşul fără voie al unui om să poată fugi (Exod 21,13), dar pentru un criminal n-a fost luată o astfel de prevedere. Dumnezeu a căutat să reglementeze vechiul obicei de răzbunare privată, prin care pedepsirea criminalului se transmitea asupra rudei celei mai apropiate sau asupra următorului moştenitor al celui care fusese asasinat. Israel se afla singur între neamuri care să preţuiască valoarea atribuită vieţii omeneşti, şi acum, Dumnezeu îi învăţa mai departe cu privire la dreptate cât şi cu privire la îndurarea lui Dumnezeu. Dumnezeu conduce pe oameni numai aşa de repede cât sunt ei în stare să înţeleagă adevărul divin. Acest principiu este caracteristic legislaţiei ebraice dată de Dumnezeu prin Moise. Ea s-a adaptat situaţiei oamenilor, dar totdeauna a tins spre o desăvârşire pe care poporul na fost la început capabil s-o înţeleagă. În felul acesta, poligamia, divorţul liber, sclavia au fost tolerate pentru un timp, şi au fost decretate legi care să reglementeze aceste practici; deşi practicile acestea n-au fost nici orânduite, nici aprobate de Dumnezeu.
În mintea evreului era adânc înrădăcinat simţământul că ruda cea mai apropiată era păzitorul vieţii fratelui ei, şi din această cauză ea era ţinută să răzbune moartea lui. În loc să se opună acestui simţământ, sau să caute să-l dezrădăcineze, Dumnezeu a pus acest simţământ sub înfrânare temporară, care avea să-l împiedice de a comite nedreptate mare acolo unde în realitate nu fusese comisă nici o crimă.
Cum v-am poruncit. Spus prin Moise şi scris de el, astfel că Iosua a putut avea acces la informaţie (Exod 21,13; Numeri 35,9-34; Deuteronom 19,1-13). Astfel Pentateuhul exista probabil cam în aceeaşi formă în care este astăzi când a fost scrisă cartea lui Iosua.