Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Iosua

Iosua 19:9


19:9 Moştenirea fiilor lui Simeon a fost luată din partea de moştenire a fiilor lui Iuda; căci partea fiilor lui Iuda era prea mare pentru ei, şi de aceea fiii lui Simeon şi-au primit pe a lor în mijlocul moştenirii lor.

Prea mare pentru ei. Deocamdată ea era prea mare, dar dacă ar fi privit în viitor prin credinţă, ei n-ar fi avut mai mult, decât ar fi fost nevoie pentru ei, sub binecuvântarea lui Dumnezeu. Dar pe vremea aceasta, israeliţii începuseră să piardă din vedere planul lui Dumnezeu pentru ei şi au fost mulţumiţi să primească numai ceea ce era de ajuns pentru nevoile lor prezente. Dumnezeu a îngăduit, pentru o vreme, ajustarea, dar, chiar sub programul ajustat, era privilegiul lui Israel să mărească şi să extindă teritoriile lor până ce iarăşi ar fi fost nevoie de fiecare parte a lor. Cât de slab şi adesea egoist creşte viziunea noastră când pierdem din vedere planul lui Dumnezeu pentru noi. Noi aducem la îndeplinire puţin, pentru că încercăm puţin, şi încercăm aşa de puţin pentru că suntem atât de înclinaţi să apreciem tăria noastră prin braţul de carne mai degrabă decât prin puterea braţului lui Dumnezeu.