Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Iosua

Iosua 17:16


17:16 Fiii lui Iosif au zis: Muntele nu ne va ajunge, şi toţi Canaaniţii care locuiesc în vale, cei ce sunt la Bet-Şean şi în satele lui, şi cei ce sunt în valea lui Izreel au care de fier.

Nu ne va ajunge. În mod literal, ,,nu se află”, adică ,,nu există”, sau ,,nu este de căpătat”. Muntele pe care îl cereau aceste seminţii, nu era pentru ei. Acesta ar fi fost prea greu de curăţit şi de pregătit pentru agricultură. Ei doreau valea, dar aceea era stăpânită de canaaniţi care aveau arme puternice.

Care de fier, nu care cu cadrul de fier, ci care cu îmbrăcăminte de fier. Unii au negat existenţa obiectelor de fier pe acea vreme; totuşi, obiectele de fier găsite în mormântul regelui Tutankamon sunt din acelaşi secol şi dovedesc existenţa şi folosirea fierului în acea vreme (vezi şi Geneza 4,22). Aceste arme erau formidabile unelte de luptă, dar fiii lui Iosif ar fi trebuit să-şi aducă aminte că Dumnezeul lor era mai mare chiar decât aceste ,,cară de fier”.