16:1 Partea căzută la sorţi fiilor lui Iosif se întindea de la Iordan, lângă Ierihon, spre apele Ierihonului, la răsărit. Hotarul urma pustia care se ridică de la Ierihon la Betel prin munte.
Fiilor lui Iosif. Ordinea priorităţii între seminţiile lui Israel a făcut ca Iuda să fie primul şi fiii lui Iosif pe locul al doilea. Aceste poziţii relative sunt sugerate în 1 Cronici 5,2: ,,Iuda a fost în adevăr puternic printre fraţii săi, şi din el a ieşit un domnitor; dar dreptul de întâi născut a fost a lui Iosif”. Prin urmare, în împărţirea ţării Canaanului sub Iosua, au fost trei etape succesive: prima, aşezarea seminţiei lui Iuda în locurile întărite ale Palestinei de Sud; a doua, stabilirea lui Efraim şi Manase în centrul ţării şi în unele poziţii puternice în spre nord; a treia, aşezarea restului seminţiilor, aşa fel ca să umple golurile rămase între Iuda şi Iosif, şi de asemenea pentru a-i aşeza în limitele extreme ale teritoriului lor, ca să fie, să zicem aşa, sub umbra aripilor lor. Făcând descrierea teritoriului lui Iosif, naratorul nu intră în aşa de multe amănunte cum a făcut cu celelalte hotare ale lui Iuda, astfel că trasarea hotarului este dificilă. Nu avem nici lista cetăţilor date, aşa ca în cazul lui Iuda. Motivul este necunoscut. Unii au sugerat că Iosua, fiind din seminţia lui Iosif, a fost lăsat să împartă teritoriul seminţiei lui, şi astfel micile detalii n-au fost aduse în sfat. De aceea, descrierea hotarului şi cetăţile n-au fost trecute în raport. O altă particularitate în naraţiune este amestecarea seminţiei lui Efraim cu seminţia lui Manase prin stăpânirea de către Efraim a unor cetăţi de-ale lui Manase. Acesta pare să fi fost un aranjament paşnic.
Se întindea de la Iordan. În mod literal, ,,ieşea de la Iordan”. Unii au văzut în cuvântul (engl.) ,,fell”, ,,căzut” o referire la tragerea sorţului din urnă, dar această interpretare cu greu poate fi justificată, deoarece textul ebraic arată clar că scriitorul descrie numai începutul hotarului fiilor lui Iosif. Plecând de la Iordan direct vizavi de Ierihon, hotarul sudic se întindea ,,spre apele Ierihonului” – ,,Izvorul Sultanului” – locul minunii lui Elisei, care l-a trecut pe ţărmul de răsărit. De aici hotarul continua spre est, lăsând cetatea Ierihon spre sud.
Pustia. Textul ebraic nu are prepoziţie înaintea cuvântului ,,pustie”, ci este necesar să i se adauge una. Probabil că ,,pe drumul...” ar exprima mai bine gândul scriitorului. Regiunea avută în vedere aici este ceea ce în cap. 18:12 este numită pustia Bet-Aven. Din cap. 7,2, Bet-Aven apare ca fiind la răsărit de Betel.
Prin munte. Prepoziţia ebraică be, tradusă aici ,,prin” are mai degrabă ideea de ,,la” sau ,,în apropiere de”. Se are în vedere regiunea muntoasă din jurul Betelului. După ce a trecut de Ierihon pe la răsărit şi nord, hotarul se întindea pe drumul pustiei Bet-Aven (vezi cap.18,12) şi urca prin una din trecători, fie prin Wadi Harit, fie prin Wadi Suweinit, şi urca în munţii din jurul Betelului.