16:10 Ei n-au izgonit pe Canaaniţii care locuiau în Ghezer, şi Canaaniţii au locuit în mijlocul lui Efraim până în ziua de azi, dar au fost puşi să plătească un bir.
Ei n-au izgonit. Împotriva efraimiţilor este adusă o învinuire pentru că n-au izgonit pe canaaniţi din Ghezer. În loc de a-i izgoni, au fost puşi la bir. Motivul adevărat probabil că a fost lăcomia, astfel ca efraimiţii să poată profita de slujirile lor. Cetatea şi locuitorii ei n-au fost nimiciţi până pe vremea lui Solomon, când Faraon, împăratul Egiptului, a luat Ghezerul şi l-a dat fiicei lui, nevasta lui Solomon (1 Regi 9,16).
Îngăduind acestor străini să stea în mijlocul lor, efraimiţii au pus în pericol propria lor spiritualitate. Istoria de mai târziu a acestei seminţii îi arată căzând în totală idolatrie până ce Dumnezeu a fost constrâns să declare prin profetul Său ,,Efraim s-a lipit de idoli: lasă-l în pace!” (Osea 4:17). Soarta lui Efraim şi a seminţiilor asociate ar trebui să ne slujească de avertizare să nu ne înjugăm împreună cu necredincioşii (2 Corinteni 6,14).
A mărturisi părtăşie cu acei care iubesc pe Domnul, fără a începe în mod hotărât izgonirea din viaţă a acelor obiceiuri care leagă pe cineva de această lume, este a fi în pericol de sucombare faţă de răul pe care aceste obiceiuri îl vor produce sigur în viaţă. Un creştin nu poate aştepta să păstreze prietenia lumii, să continue legăturile sale cu persoane cu înclinaţii lumeşti, ca înainte de convertire, fără să fie influenţat de ele. Singura noastră siguranţă este să izgonim din viaţă tot ce tinde spre rău (vezi cap. 17,18).