15:1 Partea căzută prin sorţi seminţiei fiilor lui Iuda, după familiile lor, se întindea spre hotarul Edomului până la pustia Ţin, la miazăzi. Acesta a fost hotarul cel mai de miazăzi.
Fiilor lui Iuda. S-a sugerat că secţiunea naraţiunii care debutează cu acest capitol, ar putea începe mai bine cu ultima propoziţie a capitolului precedent, având redactarea următoare: ,,Şi ţara s-a odihnit de război, şi partea căzută prin sorţi seminţiei fiilor lui Iuda, după familiilor lor, se întindea spre... etc.” Iosua a atribuit lui Iuda, Efraim şi jumătate din seminţia lui Manase moştenirea lor, înainte de mutarea taberei de la Ghilgal. Pentru unele motive nedeclarate, împărţirea restului ţării n-a fost completată imediat. Probabil că Iuda şi fiii lui Iosif au fost agresivi şi au dorit să ia imediat în stăpânire moştenirea lor, în timp ce restul seminţiilor au fost mai retrase şi mai fricoase. Pe de altă parte, Iuda şi Iosif au fost cei doi fii ai lui Iacob asupra cărora a trecut dreptul de întâi născut al lui Ruben, care îl pierduse. Iuda avea stăpânirea dată lui şi Iosif avea parte dublă şi probabil că acesta a fost motivul pentru care au fost aşezate mai întâi aceste două seminţii, Iuda în sud şi Iosif în partea centrală. Mai târziu, după mutarea taberei la Şilo, porţiuni din părţile lor au fost date la unele din cele şapte seminţii rămase. De asemenea, a fost făcută o examinare mai exactă şi mai cuprinzătoare a părţii de ţară care a rămas şi înainte ca porţiunile să fie atribuite celorlalte şapte seminţii. Aranjamentele detailate ale primelor împărţiri n-au fost arbitrare. Nici o seminţie n-a reţinut în mod egoist partea ei când s-a înţeles că celelalte seminţii aveau mai puţin. Mai târziu au fost făcute diferite ajustări.
Multe din cetăţile Ţării Sfinte au fost de mult timp distruse şi n-a rămas nici o urmă vizibilă de ruine prin care să fie identificate. Dar multe altele păstrează vechile lor nume sau caracteristici după care pot fi recunoscute. Din acestea din urmă pot fi destule identificate spre a stabili hotarele seminţiilor cu un remarcabil grad de precizie. Arheologii descoperă în mod constant poziţia tot mai multor cetăţi şi identifică mai precis vechile nume, aruncând astfel o lumină tot mai mare asupra geografiei Palestinei. Primele 12 versete ale capitolului delimitează hotarul lui Iuda.
Hotarul Edomului. Versetul înseamnă în mod literal, ,,hotarul Edomului, pustia Ţin, spre ţara uscată de la limita extremă a sudului.” Teritoriul seminţiei lui Iuda cuprindea cea mai mare parte sudică a ţării. El atinge Edomul la sud-est, şi la sud se mărgineşte cu pustia Ţin. Hotarul de sud redat aici este identic cu hotarul de sud al lui Israel descris în Numeri 34,3-5.