14:2 Împărţirea s-a făcut prin sorţi, cum poruncise Domnul prin Moise, pentru cele nouă seminţii şi jumătate.
Sorţi. În mod literal ,,pietricică”, evident că numele a fost păstrat de la metoda primitivă de aruncarea sorţilor prin folosirea unei pietricele. Învăţaţii rabinici presupun că se foloseau două urne. În una fiind puse tăbliţele mici (poate pietre vechi) cu numele seminţiilor, şi cu cealaltă, tăbliţele asemănătoare cu numele regiunilor şi una din fiecare era scoasă în acelaşi timp de Eleazar şi Iosua, şi de reprezentanţii ai fiecărei seminţii când sosea rândul ei. Desigur că nu există verificarea acestei relatări. Se putea să fi fost şi numai o urnă conţinând numele regiunilor pe care le putea scoate căpeteniile diferitelor seminţii. Metoda exactă folosită nu este cunoscută. Pare vădit că ţara astfel împărţită nu putea indica districtele decât în linii generale. Întinderea hotarelor lor trebuie să fie hotărâtă de către căpeteniile poporului. O seminţie mai mare avea să fie nevoie de teritoriu mai mult, iar una mai mică, de mai puţin. Aceasta a fost regula precizată de Domnul (Numeri 26,51-56; 33,54). Evident că întreaga împărăţie era condusă de Providenţa specială astfel că aceasta avea să corespundă cu prezicerile inspirate ale lui Iacob şi Moise cu privire la partea fiecărei seminţii (Geneza 49 şi Deuteronom 33). Lui Iosua i-a căzut o regiune bogată în vii şi păşuni; lui Zabulon, ţărmurile mării; lui Isahar, o câmpie bogată în lanţurile de munţi; lui Aşer, una bogată în ulei, grâu şi metale; şi aşa şi celorlalte.