14:12 Dă-mi dar muntele acesta despre care a vorbit Domnul pe vremea aceea; căci ai auzit atunci că acolo sunt Anachimi, şi că sunt cetăţi mari şi întărite. Domnul va fi, poate, cu mine, şi-i voi izgoni, cum a spus Domnul.
Muntele acesta. El nu se gândea numai la cetatea Hebron, care fusese luată mai înainte de Iosua, ci el a inclus, în cererea lui, toate regiunile mărginaşe, cuprinzând peşterile şi fortăreţele unde se retrăsese anachimii, şi unde ei se aflau acum având o forţă considerabilă. Putem presupune că, în lumina accentuării stresului pe care l-au provocat celelalte iscoade insistând asupra dificultăţii cuceririi Hebronului şi a regiunii din jur, Caleb a cerut teritoriul Hebronului, ca dovadă a deplinei victorii a credinţei sale.
Ai auzit. Probabil, aşa cum s-a sugerat (vezi despre v. 6), a fost un alt tovarăş de drum, şi nu Iosua, cel care l-a însoţit pe Caleb la Hebron. Dar Iosua avea să audă mai târziu din gura lui Caleb, exprimarea convingerilor lui.
Va fi, poate. Cuvântul ebraic tradus aici, ,,va fi, poate”, poate exprima speranţă ca şi teamă, şi nu trebuie luat ca exprimarea unei îndoieli, cum apare în engleză. Întreaga exprimare este vorbirea unuia care tăgăduieşte încredere propriei lui abilităţi – unul care înţelege că lupta nu este a celui puternic, nici întrecerea acelui ce aleargă repede (Eclesiast 9,11). Se poate ca Hebronul să fi fost reluat de foştii lui posesori, după ce Iosua îl luase odată. Pe de altă parte, fără îndoială că cererea lui Caleb se referea în principal la regiunea învecinată unde anachimii se mai ţineau tare în fortăreţele lor. Exemplul lui Caleb de totală dependenţă de Dumnezeu, ar trebui să ne înveţe să ne asigurăm de prezenţa lui Dumnezeu, în toate întreprinderile noastre. Echipamentul nostru poate să nu fie cel mai bun – s-ar putea să nu avem o educaţie superioară, dar dacă Dumnezeu este pentru noi, cine poate fi împotriva noastră (Romani 8,31)?