13:6 toţi locuitorii de pe munte, de la Liban până la Misrefot-Maim, toţi Sidoniţii. Eu îi voi izgoni dinaintea copiilor lui Israel. Dă numai ţara aceasta de moştenire prin sorţi lui Israel, cum ţi-am poruncit;
De pe munte. Regiunea muntoasă din Palestina centrală.
Misrefat-Main. Vezi cele despre cap. 11,8
Toţi Sidoniţii. Toate triburile păgâne care locuiau la sud de Liban până la promontoriul de la Ras en-Nakurah sau Misrefot-Main, Khirbet el-Muşeirefeh.
Eu îi voi izgoni. Originalul este accentuat, ,,Eu sunt Cel care îi voi izgoni”. Totuşi această făgăduinţă, ca şi alte făgăduinţe similare trebuie înţeleasă condiţional. Dacă israeliţii aveau să meargă înainte prin credinţă, aşa cum făcuse Iosua, Dumnezeu avea să se lupte pentru ei şi să le dea biruinţa. Dar Israel nu s-a silit să aducă la îndeplinire cuceririle lor. Chiar unele popoare pe care Dumnezeu promisese să le izgonească dar nu le-a izgonit din lipsa de conducere a lui Israel, au devenit izvorul celor mai mari iritaţii şi ocări pentru Israel în anii de mai târziu (vezi Numeri 33,55; Judecători 2,1-5; 10; 6-9; 13,1; 1 Samuel 4). Israel nu şi-a adus la îndeplinire partea lor din înţelegere şi făgăduinţa a rămas neîmplinită. O făgăduinţă neîmplinită a lui Dumnezeu faţă de noi ar trebui să ne facă să ne întrebăm în mod stăruitor cu privire la cauză. Dumnezeu nu intenţionează ca cuvântul să care a ieşit din gura Lui să se întoarcă la El fără rod. (Isaia 55,11).
Dă ţara aceasta prin sorţi. În mod literal, ,,fă-o să cadă ca moştenire”. Modul de exprimare derivă evident din metoda de a arunca sorţi prin care era guvernată împărţirea ei. Deşi era numai în parte cucerită, marele Stăpân vroia să considere ţara ca fiind chiar de pe acum a poporului Său. Ca
o garanţie a sincerităţii scopului Său de a le da întreaga ţară, El porunceşte ca , fără întârziere, ea să fie împărţită între seminţii.