1:3 Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru, vi-l dau, cum am spus lui Moise.
Orice loc. S-a presupus că versetul 3 lasă să se înţeleagă uşurinţa cu care israeliţii aveau să cucerească întreaga ţară, aşa cum a fost ilustrat prin luarea Ierihonului. Numai necredinţa lor faţă de Dumnezeu a fost aceea care, în unele cazuri, ca la Ai mai târziu, a făcut imposibilă cucerirea sau a fost mai grea decât ar fi fost altminteri.
Talpa piciorului vostru. Era un vechi obicei de a măsura cu piciorul terenul de cultivat sau de clădit. Urma de picior era privită ca simbol al procesiunii, însemnând că terenul fusese însemnat cu piciorul presupusului proprietar, care prin aceasta îl achiziţiona ca proprietatea sa. Aceasta se mai păstrează, în mod simbolic, la luarea unei ferme.
Implicaţia, atunci, era aceea că ei trebuia să facă ceva pentru a obţine stăpânirea ţării. Israeliţii aveau să deţină din ţară atâta cât călcau în realitate cu talpa picioarelor lor. Frumoasa făgăduinţă le aparţinea, dar ea trebuia să fie realizată numai prin propria stăruinţă. Aceasta este o lege divină, se aplică şi în cazul moştenirii spirituale în acelaşi fel în care s-a aplicat în cazul moştenirii Israelului literal – numai când înaintăm prin credinţă, agăţându-ne de făgăduinţele lui Dumnezeu, ele devin reale în viaţa noastră. Noi avem Biblia şi poate considerăm că o cunoaştem bine; totuşi, din acest câmp nemărginit de comori, este posibil ca în realitate să nu posedăm mai mult decât un simplu fragment. Numai ,,locul pe care-l va călca talpa piciorului vostru” este al vostru. Numai ceea ce ne însuşim noi este al nostru. Mari regiuni neglijate aşteaptă luarea în posesie. Acelaşi lucru este adevărat şi cu privire la privilegiul şi binecuvântările harului. El este limitat numai de graniţele pe care le punem noi înşine. Ce vastă, nerevendicată şi necălcată ţară a făgăduinţei este aceasta! Acesta este Canaanul ceresc pe care Dumnezeu l-a promis, în decursul veacurilor, tuturor adevăraţilor israeliţi.