1:2 Robul Meu Moise a murit: acum, scoală-te, treci Iordanul acesta, tu şi tot poporul acesta, şi intraţi în ţara pe care o dau copiilor lui Israel.
Iordanul. Ebraicul Yarden, de la verbul yarad, ,,a coborî”. Numele descrie în mod corespunzător curentul iute al râului, care izvorăşte din versanţii muntelui Hermon, 9 232 de picioare (2 814 m) deasupra nivelului mării, şi coboară cu viteza de 60 de picioare pe milă spre Marea Galileii, 686 (209 m) de picioare sub nivelul mării. După ce părăseşte Marea Galileii, viteza este mai mică, cam de vreo 10 picioare (3 m) pe milă. Primăvara, când se topesc zăpezile pe muntele Hermon, el se revarsă peste malurile lui, devenind un curent iute pe toată porţiunea de la Hermon la Marea Moartă, 1 300 de picioare (400 m) sub nivelul mării, cea mai joasă masă de apă de pe pământ. Motivul numelui lui ebraic de ,,coborâtorul” este vădit. Acesta era râul peste care Iosua trebuia să-l conducă pe Israel.
O dau. Dumnezeu scoate în evidenţă faptul că El este cel care le dă titlul judiciar asupra ţării Canaanului. Făgăduinţa făcută lui Avraam (Geneza 13,15) trebuia împlinită acum faţă de urmaşii lui (vezi Geneza 16,16-21). Nelegiuirea amoriţilor era ,,plină” şi ei trebuiau să fie deposedaţi. Totuşi cucerirea Canaanului avea să fie progresivă. El avea să fie al lor numai pe măsură ce aveau să-l ia în stăpânire prin credinţă şi ascultare. Tot aşa este cu toate făgăduinţele lui Dumnezeu. Ele sunt ale noastre numai când ne străduim să le obţinem. Darurile Lui sunt mai mari în raport cu capacitatea noastră de a le primi. Capacitatea noastră de primire creşte cu fiecare dar care se adaugă, iar resursele lui Dumnezeu sunt nelimitate. Posibilitatea Lui de a da este limitată de capacitatea noastră de a primi.