Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Iona

Iona 3:7


3:7 Şi a trimis să se dea de ştire în Ninive, din porunca împăratului şi mai marilor lui, următoarele: Oamenii şi vitele, boii şi oile, să nu guste nimic, să nu pască, şi nici să nu bea apă deloc!

Să se dea de ştire. Când valul penitenţei şi al smeririi care a pornit de la popor a ajuns la împărat, el a confirmat postul printr-un decret oficial. Mai marii lui erau alături de el în darea acestui decret, arătând că duhul lor era în aceeaşi stare ca şi a lui în criza aceasta.

Şi vitele. Un decret straniu, dar trebuie să ne amintim că era dat de un împărat păgân, care fusese luminat numai parţial. Un obicei asemănător este povestit în cartea apocrifă Iudita, scrisă probabil în secolul al II-lea î.Hr.: ,,Atunci întreg Israelul strigă către Dumnezeu cu mare râvnă şi se smeri cu înfocare. Atât ei cât şi femeile şi copiii lor, vitele şi străinii şi simbriaşii şi robii cumpăraţi se încinseră cu sac peste coapsele lor.” (Iudita 4,9.10). Herodot raportează că la un anumit prilej, Perşii şi-au tăiat şi părul lor şi părul (coamele şi cozile?) cailor şi vitelor lor de povară într-un timp de doliu general (ix, 24). Dar în ce măsură practicile acestea vor fi reflectat obiceiurile asiriene, nu ştim.