Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Ioan

Ioan 9:1


9:1 Când trecea, Isus a văzut pe un orb din naştere.

Când trecea Isus. [,,Isus trecea”, KJV]. [Omul născut orb, Ioan 9,1-41. Vezi harta p. 222; diagrama p. 231; despre minuni p. 208-213]. Pentru cadrul cronologic al acestui eveniment vezi la Matei 19,1. Minunea vindecării a avut loc în ziua de Sabat (Ioan 9,14), probabil în Sabatul care a urmat după Sărbătoarea Corturilor cu care erau legate evenimentele din cap. 7 şi 8 (vezi la cap. 7,2; 8,2). Totuşi, e posibil ca să fi trecut câteva luni între predica din cap. 8 şi minune. Dacă lucrurile stau aşa, incidentul a avut loc în legătură cu vizita lui Isus la Ierusalim pentru Sărbătoarea Innoirii, câteva luni mai târziu (vezi la cap. 10,22).

Orb din naştere. [,,Orb de la naşterea sa”, KJV]. Orbirea din diferite cauze, mai ales conjunctivita, este încă ceva obişnuit în Răsărit. Din minunile menţionate în Evanghelii, numai cu privire la aceasta se notează că maladia exista de la naştere.