6:40 Voia Tatălui meu este ca oricine vede pe Fiul, şi crede în El, să aibă viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.
Voia Tatălui Meu. [,,M-a trimis”, KJV]. Dovezile textuale favorizează (cf. p. 146) exprimarea: ,,Aceasta este voia Tatălui Meu” şi nu: ,,Aceasta este voia Acelui care M-a trimis”. Aici Isus reafirmă enunţarea pe care o făcuse în v. 37, că este voia Tatălui să mântuiască. Acum El lămureşte că nu numai că Tatăl doreşte ca păcătoşii să vină la Hristos, ci că scopul Lui se extinde până la terminarea planului mântuirii la vremea învierii.
Oricine. Gr. pas, un adjectiv masculin indicând o persoană, în contrast cu pan, ,,toate [lucrurile]” din v. 37, 39. Aşa cum v. 37 expune mai întâi un adevăr general şi apoi face o aplicaţie specifică a acelui adevăr la cazul omului care vine la Hristos, tot aşa v. 39 expune acelaşi principiu general într-un mod şi mai cuprinzător, iar v. 40 aplică acel adevăr la cazul specific al oricui Îl vede pe Isus şi crede în El. Asigurarea Tatălui că Fiul Său va primi în cele din urmă toate lucrurile care I se cuvin Lui, oferă asigurarea că fiecare om în parte care crede în Fiul va fi înviat de El când, în cele din urmă, El cere ce este al Lui.
Vede pe Fiul. Natural, aceasta nu înseamnă că numai aceia care L-au văzut pe Isus în trup vor avea parte de înviere. Cuvântul ,,vede” lasă să se înţeleagă aici înţelege spirituală, vedere cu ochiul credinţei, aşa cum este arătat de cuvântul însoţitor ,,crede”. Vezi cap. 12,45.
Crede. Ca în v. 35, Isus a afirmat aici din nou funcţia proeminentă a credinţii în El. Accentul acesta pus asupra credinţei arată clar că nu este de ajuns o admitere intelectuală; aceia care urmează să aibă parte la învierea celor drepţi sunt cei care cred, care au credinţă care acţionează dincolo de limitele simţurilor lor naturale.
Viaţa veşnică. Vezi la Ioan 8,51; 10,10; 1 Ioan 5,12; cf. DA 388.
Eu îl voi învia. În contrast cu pasajul similar din v. 39, afirmaţia aceasta este demnă de notat întrucât obiectul, ,,îl” (gr. auton), este masculin, indicând o persoană şi nu neutru ca în v. 39 (vezi comentariile acolo). Aici Hristos vorbeşte în mod specific despre neprihăniţii care vor fi înviaţi din mormintele lor, având în vedere faptul că toate lucrurile care sunt ale lui Hristos vor fi cerute de El.
Pasajul acesta mai este însemnat pentru poziţia emfatică a pronumelui ,,Eu”. Sensul declaraţiei lui Isus este: ,,Eu, Eu Însumi, îl voi învia”. După cum Hristos este Acela care mijloceşte între Dumnezeu şi om şi care mântuieşte pe om de păcat, tot aşa El este Acela care îl înviază pe om în ziua de apoi. Vezi cap. 5,25-27.