6:15 Isus, fiindcă ştia că au de gând să vină să-L ia cu sila ca să-L facă împărat, S-a dus iarăşi la munte, numai El singur.
Să-L ia cu sila. [Isus umblă pe lac, Ioan 6,15-24=Matei 14,22-36=Marcu 6,45-56. Comentariu major: Matei.]. Gr. harpazo, ,,a apuca cu grabă”, probabil sursa cuvântului ,,harpie”, o făptură mitologică care se presupunea că smulge şi duce prada ei. Cuvântul acesta descrie grafic intenţia poporului pe care Isus îl hrănise cu puţin mai înainte şi care acum era convins că El era Mesia. Reticenţa Lui de a pretinde împărăţia doar sporea râvna lor de a-L face împărat, iar convingerea pare că a devenit generală că ei trebuie să-L ia repede cu sila şi să-L proclame Împărat. Fără îndoială ei îşi închipuiau că, odată proclamat ca atare, El ar fi trebuit să apere pretenţiile pe care le ridicau cu privire la El. Întrucât aproape că venise Paştele, poate vor fi intenţionat să-L prezinte mulţimilor care curând trebuia să se adune la Ierusalim.
Având în vedere râvna ulterioară a ucenicilor pentru aşezarea imediată a unei împărăţii pământeşti (vezi Marcu 10,35-40; cf. Luca 24,19-21), nu este nelogic de a trage concluzia că ei acum încurajau mulţimea să constrângă pe Isus să afirme împărăţia Sa (vezi DA 378). Vezi la Ioan 6,64.65.
Împărat. Vezi la v. 14.
S-a dus. Gr. anachoreo, ,,a se retrage”, ,,a merge din nou înapoi”, implicând poate că Isus coborâse de pe munte sau din ţinutul muntos unde căutase odihnă împreună cu ucenicii Săi şi întâmpinase mulţimea pe ţărmul lacului. Deci, El acum Se înapoia în munţi pentru meditaţie. În loc de anachoreo un manuscris grec timpuriu are pheugo, ,,a fugi”. Exprimarea aceasta este păstrată şi în unele versiuni vechi. Oricare ar fi exprimarea corectă, este clar că Isus Îşi dădea seama că o criză era aproape şi S-a retras în linişte.
Munte. Vezi la v. 3.
Singur. Faptul că Isus S-a retras singur, în timp ce înainte de venirea mulţimii luase pe ucenici cu Sine pentru meditaţie şi odihnă, este o nouă indicaţie că ei înşişi nu înţelegeau scopul Lui în refuzarea împărăţiei (vezi la Matei 14,22). Ziua aceasta, care începuse ca o zi de relaxare cu ucenicii Săi după călătoria lor prin Galileea, devenise, în schimb, un punct crucial în lucrarea lui Isus, iar sfârşitul ei L-a găsit cu totul greşit înţeles şi pe deplin singur. Vezi la Matei 14,23.
Din nou Isus a fost biruitor asupra aceleiaşi ispite cu care Satana Îl confruntase în pustie, ispita de a trăda natura spirituală a Împărăţiei Sale pentru slavă lumească. Încă odată El încercase să arate urmaşilor Săi neînţelegători că împărăţia Lui ,,nu era din lumea aceasta” (Ioan 18,36), ci că era o împărăţie a harului (vezi Matei 5,3.10; 13,18-52), o împărăţie spirituală în care credincioşii intrau prin experienţa naşterii din nou (Ioan 3,3). Numai la ,,cea din urmă trâmbiţă” împărăţia harului va fi transformată în împărăţia slavei (1 Corinteni 15,51-57; vezi la Matei 4,17; 5,2).