Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Ioan

Ioan 6:14


6:14 Oamenii aceia, când au văzut minunea, pe care o făcuse Isus, ziceau: Cu adevărat, acesta este prorocul cel aşteptat în lume.

Oamenii. Gr. anthropoi; vezi la v. 10. Minunea. Vezi p. 208. Ziceau. Literal ,,ziceau mereu”, adică, afirmaţia era iarăşi şi iarăşi repetată în timp ce se răspândea prin mulţime.

Proorocul cel aşteptat. [,,Profetul care trebuia să vină”, KJV]. Iarăşi, Ioan este singurul scriitor de Evanghelie care relatează impresia făcută asupra oamenilor de minunea aceasta (vezi la Matei 14,22).

Promptitudinea cu care poporul de rând din Galileea era dispus să Îl accepte pe Isus ca Mesia arată şi cât de generală era aşteptarea unui Mântuitor şi cât de mare devenise popularitatea lui Isus acum. El Se arătase deja că este un conducător de oameni; ei ştiau că El putea să vindece pe oricine ar fi fost rănit în luptă, acum au văzut că putea aproviziona o oştire cu hrană! Cu siguranţă, un astfel de conducător ar fi fost invincibil în luptă contra opresorului roman. El trebuia să fie Mesia!

Iudeii îşi dădeau bine seama de faptul că adevăratul dar profetic nu se manifestase printre ei de câteva sute de ani. Nu este surprinzător, deci, că ei aşteptau reînnoirea lui în legătură cu venirea lui Mesia (în ce priveşte astfel de aşteptări în secolul al II-lea î.Hr. vezi 1Macabei 4,46; 14,41; cf. Ioan 1,21). De repetate ori în cursul secolului I d.Hr., iudei suprazeloşi au fost înşelaţi de impostori care se proclamau că sunt ,,prooroci” şi făgăduiau să elibereze pe iudei de stăpânire romană, aşa cum îl vedea concepţia populară pe Mesia. Josephus (Antichităţi xx. 5.1; 8.6) relatează căderea a doi astfel de ,,prooroci”, Teuda şi un egiptean (cf. Fapte. 5,36; 21,38). Isus îi avertiza pe ucenicii Săi contra venirii de ,,hristoşi” sau mesia mincinoşi (Matei 24,4.5).