6:11 Isus a luat pâinile, a mulţumit lui Dumnezeu, le-a împărţit ucenicilor, iar ucenicii le-au împărţit celor ce şedeau jos; de asemenea, le-a dat şi din peşti cât au voit.
A mulţumit. [,,După ce a mulţumit”, KJV]. Fiecare din celelalte trei Evanghelii afirmă că Isus a binecuvântat pâinea; Ioan adaugă ideea că El a mulţumit Tatălui Său pentru minunea care El ştia că va avea loc. Afirmaţia lui Ioan este semnificativă cu privire la sursa puterii prin care Isus săvârşea minunile Sale (vezi DA 143). El ascunsese propria Sa putere ca a doua persoană a Dumnezeirii când ,,a luat chip de rob” (Filipeni 2,7). El declarase, ,,Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând” (Ioan 5,19; vezi v. 30). Acum El S-a sprijinit cu totul pe puterea Tatălui Său (vezi DA 335, 336, 535, 536) şi a demonstrat acea sprijinire înălţând o rugăciune de mulţumire chiar înainte ca minunea să aibă loc. ,,În viaţa Sa de umanitate luată asupra Sa, Mântuitorul S-a sprijinit în mod implicit pe Dumnezeu; El ştia că puterea Tatălui Său era îndestulătoare pentru toate lucrurile. ... Hristos a cerut binecuvântarea Tatălui Său asupra hranei şi ea a venit” (EGW RH 29 martie 1898). Cu privire la mijloacele prin care erau făcute minunile lui Isus vezi DA 143.
Ucenicii. Dovezi textuale importante pot fi citate (cf. p. 146) pentru omiterea cuvintelor ,,ucenicilor şi ucenicii”. Nu este important din punct de vedere al istorisirii dacă cuvintele acestea erau la origine în textul lui Ioan, întrucât fiecare din celelalte Evanghelii relatează că Isus a dat hrana ucenicilor Săi şi că ei au distribuit-o oamenilor.
Au voit. ,,Adică, ,,au dorit”. Forma verbului în textul grec folosită aici poate fi înţeleasă că oamenii au cerut hrană de la ucenici de repetate ori, până când toţi au fost pe deplin mulţumiţi. Sinopticele relatează că ,,toţi au mâncat şi s-au săturat” (Matei 14,20; Marcu 6,42; cf. Luca 9,17). Oamenii nu numai că au fost ajutaţi, dar că fiecare a primit cât de mult a dorit.