5:3 În pridvoarele acestea zăceau o mulţime de bolnavi, orbi, şchiopi, uscaţi, care aşteptau mişcarea apei.
Aşteptau mişcarea. Dovezi textuale importante pot fi citate (cf. p. 146) pentru omiterea cuvintelor ,,aşteptau mişcarea apei” şi a întregului verset 4. Astfel întreaga istorisire cu un înger care conferea puteri supranaturale de vindecare apei scăldătorii pare să nu fi făcut parte din textul originar al Evangheliei, ci probabil a fost adăugat într-o încercare de a explica v. 7. Totuşi, faptul că legenda aceasta era bazată pe o tradiţie timpurie este indicat de faptul că Tertulian avea cunoştinţă de ea la începutul secolului al III-lea. Nu există nici o dovadă despre inserarea acesta înainte de vremea lui. Având în vedere v. 7, pasajul acesta păstrează în mod evident ceea ce era o părere populară cu privire la apele scăldătorii (vezi DA 201).
Învolburarea apei era reală (DA 202), dar este o dovadă implicită în relatarea legendei că această credinţă populară nu avea o dovadă mai profundă a faptelor. Cei mai puternici călcau în picioare pe cei slabi în nerăbdarea lor de a ajunge la apă când era agitată şi mulţi mureau pe marginea scăldătorii (vezi DA 201, 202, 206). Astfel cu cât un om era mai egoist, mai hotărât şi mai puternic, cu atât era mai probabil că va ajunge primul la scăldătoare şi va fi vindecat. Cei mai nevoiaşi erau cei mai puţin în situaţia de a avea folos, în timp ce Isus a ales cazul cel mai grav. Cel dintâi care ajungea la scăldătoare de fiecare dată când apele erau agitate se pare că era vindecat, în timp ce darurile lui Dumnezeu sunt indiferent pentru toţi aceia care se califică pentru a le primi. De asemenea, vindecarea avea loc numai periodic. Principiile cuprinse în această relatare a celor ,,vindecaţi” la scăldătoare, par straniu diferite de acele principii pe temeiul cărora Isus săvârşea minunile Sale (vezi p. 208, 209).