5:37 Şi Tatăl, care M-a trimis, a mărturisit El însuşi despre Mine. Voi nu I-aţi auzit niciodată glasul, nu I-aţi văzut deloc faţa;
Tatăl. Mărturia supremă cu privire la adevărul care este în Hristos nu se găseşte nici în mărturia omenească, nici în lucrările lui Hristos, ci în glasul lui Dumnezeu vorbind inimii omeneşti. Când creştinul cunoaşte în propria sa inimă că ,,Tatăl …a mărturisit El însuşi despre” Hristos, el posedă o certitudine care întrece toate celelalte asigurări. Poate Isus se gândea şi la glasul din cer de la propriul Său botez (vezi la Matei 3,17).
Voi nu…aici. Ascultătorii lui Isus auziseră mărturia lui Ioan şi văzuseră lucrările lui Isus, dar în ce priveşte al treilea fel de mărturie, mărturia Tatălui descoperită inimii, ei nu ştiau nimic, pentru că, aşa cum le spunea Isus, ,,nu credeţi în Acela pe care L-a trimis El” (v. 38). Deşi auzirea mărturiei omeneşti şi observarea faptelor lui Isus s-ar putea să vină înaintea credinţei, dovada supremă a mesianităţii şi divinităţii lui Hristos poate fi avută numai după ce credinţa a început să crească în inimă. Numai cu urechea şi ochiul credinţei poate să fie auzit şi văzut Tatăl şi cuvântul Său, pe care-l rosteşte despre Isus Hristos, poate să rămână în om şi să fie înţeles de el. Dar când acest cuvânt rămâne înăuntru şi este înţeles, nu există certitudine mai mare.