5:21 În adevăr, după cum Tatăl învie morţii, şi le dă viaţă, tot aşa şi Fiul dă viaţă cui vrea.
După cum Tatăl. Comparaţia este în ea însăşi o implicaţie a egalităţii Fiului cu Tatăl. Iudeii credeau pe bună dreptate că învierea morţilor era o prerogativă divină; pretinzând că are aceeaşi putere, Isus afirma divinitatea Sa.
Fiul dă viaţă. Fără îndoială aceasta se aplică atât la puterea Lui de a învia morţii ,,la trâmbiţa din urmă” (1 Corinteni 15,52), cât şi la puterea Lui de a da o viaţă nouă fiecărui creştin care încearcă naşterea din nou (vezi cap. 3,3). De abia mult mai târziu literatura iudaică arată că învierea era considerată a fi o lucrarea a lui Mesia; în cuvântarea de faţă, totuşi, Isus nu scotea în evidenţă mesianitatea Lui, ci mai degrabă divinitatea Lui.