5:16 Din pricina aceasta, Iudeii au început să urmărească pe Isus, şi căutau să-L omoare, fiindcă făcea aceste lucruri în ziua Sabatului.
Să urmărească pe Isus. Isus a fost dus înaintea Sinedriului şi acuzat de călcarea Sabatului (vezi DA 204) şi la acuzaţia aceasta a fost adăugată aceea de hulă (v. 18). Conducătorii naţiunii căutau să contracareze marea influenţă de netăgăduit a lui Isus asupra poporului (vezi la cap. 2,23). De asemenea, ei au pus spioni să-L urmărească pe cât se pare pentru a construi o acuzaţie, aşa încât să-L poată osândi la moarte (vezi DA 213).
Prin acţiunea lor de a-L cenzura public pe Isus în primăvara anului 29 d.Hr., conducătorii iudei au căutat să submineze autoritatea şi influenţa Lui faţă de popor (DA 213). Ei au dat o proclamaţie publică avertizând naţiunea contra Lui într-un efort de a găsi o cauză de acţiune juridică împotriva Lui. În deplină cunoştinţă că opoziţia lor faţă de El era fără scuză, ei au devenit şi mai înverşunaţi contra Lui de acum înainte şi au început să facă planuri cum să-I poată lua viaţa. Ei au izbutit să pună în aplicare planul acesta doi ani mai târziu, la Paştele din anul 31 d.Hr.
În primăvara anului 29 d.Hr. ei au avut dovezi depline cu privire la mesianitatea Lui – aveau cunoştinţă de vedenia lui Zaharia (Luca 1,5-20), de vestirea păstorilor (Luca 2,8-12), de venirea magilor (Matei 2,1.2), de vizita lui Isus la Templu la vârsta de 12 ani (Luca 2,42-50), de mărturia lui Ioan Botezătorul cu privire la Hristos ca Mesia (Ioan 1,19-34). Mai de curând ei avuseseră dovezi în plus cu privire la desăvârşirea vădită în caracterul lui Isus, cu privire la temeinicia învăţăturilor Lui şi cu privire la caracterul divin al minunilor Lui. Pe lângă toate acestea ei aveau profeţiile. Iudeii ar fi trebuit să fie impresionaţi că acestea se împlineau în evenimentele care aveau loc atunci.
În ziua Sabatului. Iudeii pare să nu-l fi pedepsit pe om pentru faptul că şi-a cărat patul în Sabat, în afară de mustrarea lui publică. Dar pe Isus, autorul minunii, ei căutau să-L omoare, probabil atât pentru că vindecase pe om, cât şi pentru că îi poruncise să-şi după patul în Sabat (vezi la cap. 7,22-24; 9,6.14). În timp ce era permis de legea iudaică să se trateze un om care era bolnav acut, tratarea unui caz cronic ca acesta era interzisă. Astfel un vechi comentariu iudaic, scris la multe secole după timpul lui Isus, dar care fără îndoială reflectă situaţia de pe vremea Lui, declară: ,,Este îngăduit unei persoane să vindece în Sabat? Învăţătorii noştri au învăţat: Primejdia de moarte depăşeşte Sabatul, dar dacă este îndoielnic că el [un om bolnav] îşi va recâştiga sănătatea sau nu, nu ar trebui să seîncalce Sabatul [din cauza lui]” (Tanchuma B citat în Strack şi Billerbeck, Kommentar zum Neuen Testament, vol. I, p. 624). În cazul de faţă alegerea de către Isus a unui om care fusese bolnav de 38 de ani pare să fi fost făcută intenţionat pentru a demonstra falsitatea unor astfel de restricţii legale.