Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Ioan

Ioan 5:10


5:10 Iudeii ziceau deci celui ce fusese vindecat: Este ziua Sabatului; nu-ţi este îngăduit să-ţi ridici patul.

Nu-ţi este îngăduit. [,,Nu e legal”, KJV]. Vezi la Marcu 2,24. Iudeii păreau să fie preocupaţi nu de faptul că omul fusese vindecat în Sabat, ci că ducea o povară, patul său, în acea zi. Legea tradiţiei iudaice prevedea reglementări stricte cu privire la purtarea de poveri în ziua de Sabat. Astfel Mişna prezintă o listă de 39 de feluri de lucrări care nu pot fi săvârşite în ziua de Sabat, ultima fiind ,,transportarea dintr-un loc în altul” (Mişna, Shabbath 7, ed. Socino a Talmudului, p. 349). Un alt pasaj mişnaic declară că dacă un om duce în loc public ,,o persoană vie într-un pat, el nu este vinovat nici cu privire la pat, pentru că patul este subsidiar lui” (Mişna, Shabbath, 10, ed. Socino a Talmudului, p. 448), lucru care părea să lase să se înţeleagă că purtarea unui pat gol ar fi considerată o încălcare.