4:21 Femeie, i-a zis Isus, crede-Mă că vine ceasul când nu vă veţi închina Tatălui, nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim.
Femeie, …crede-Mă. Aceasta este unica folosire în NT a expresiei ,,crede-mă”. Comparaţi afirmaţia solemnă ,,adevărat, adevărat” (vezi la cap. 1,51). Isus face apel solemn la femeie să uite formele de închinare şi controversa tradiţională dintre iudei şi samariteni cu privire la locul în care ar trebui să fie practicate formalităţile acestea.
Vine ceasul. Vezi p. 23. Voi. În textul grec cuvântul este la plural, în felul acesta cuprinzând pe toţi samaritenii care se închină cu adevărat lui Dumnezeu.
Nici pe muntele acesta. Închinarea faţă de Dumnezeu nu urma să fie restrânsă la o anumită localitate – Iudea, Samaria sau altă parte.
După ce trezise în femeie o dorinţă după ,,apa vie”, indiferent care ar fi fost aceasta şi o convingere cu privire la propria ei nevoie de ea, Isus trece acum la conducerea ei la punctul de hotărâre (v. 21-27). El aduce gândurile ei rătăcitoare la un punct focal definind adevărata religie (v. 21-23), îi face o invitaţie de a deveni un închinător adevărat (v. 23,24) şi apoi o conduce la punctul hotărârii indentificându-Se ca Mesia (v. 26) şi astfel ca unul care vorbeşte cu autoritate spirituală. El a dezarmat pe deplin prejudecata ei şi i-a înfrânt încercarea de a fugi de problemă, arătându-i clar că El nu împărtăşea înclinaţia religioasă care despărţea pe iudei de samariteni. Şi unii şi alţii puteau să devină ,,adevăraţi închinători”. Cu timpul urmează să fie numai o ,,turmă” (cap. 10,6). Ea răspunde cu o declaraţie sinceră de credinţă în nădejdea mesianică, pe care o împărtăşeau şi samaritenii. Acţiunea ei promptă (cap. 4,28.29) mărturisea în chip elocvent cu privire la hotărârea ei. Aici Isus prevede o zi când iudeii vor înceta să fie popor al lui Dumnezeu.