4:15 Doamne, I-a zis femeia, dă-mi această apă, ca să nu-mi mai fie sete, şi să nu mai vin până aici să scot.
Dă-mi să beau. Dându-şi slab seama în cele din urmă de cele ce Isus are să-i ofere, femeia răspunde cu râvnă la făgăduinţele din v. 14, că dacă bea din ,,apa vie” nu va ,,înseta în veac” şi cu adevărat va primi ,,viaţa veşnică”. Totuşi ea încă mai leagă oferta de ,,apă vie” cu apa literală, gândind că odată ce va fi căpătat ,,apa vie” nu va mai avea nevoie să facă zilnic drumul la fântâna lui Iacov. Poate crede că ,,apa vie” este numai pentru ea personal şi că tot va avea nevoie să vină să ia apă pentru ,,bărbatul” ei (vezi v. 16). Dar, aşa cum Hristos Se grăbeşte să explice, această ,,apă vie” o priveşte şi pe soţul ei ca şi pe ea.