4:10 Drept răspuns, Isus i-a zis: Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu, şi Cine este Cel ce-ţi zice: Dă-Mi să beau! tu singură ai fi cerut să bei, şi El ţi-ar fi dat apă vie.
Darul lui Dumnezeu. Adică, Isus Însuşi, aşa cum lămureşte propoziţia următoare. El pare să nu fie mai mult decât un călător obosit şi însetat, dar în oferirea apei vii este inclus mai mult decât pricepe acum femeia. Ori cât de ciudată era cererea lui Isus, exista ceva şi mai misterios. Faptul însemnat cu privire la Isus nu era acela că El era iudeu, ci că El era şi este ,,darul lui Dumnezeu” (vezi Ioan 3,16; 2 Corinteni 9,15).
Cine este? Isus este pe punctul de a Se prezenta femeii ca Mesia (vezi v. 25.26) şi aici o conduce cu tact mai departe pentru a vedea că propunerea Lui cuprinde mai mult decât apare la suprafaţă. Isus vrea să spună: ,,Tu poţi să satisfaci setea mea fizică, dar Eu pot să satisfac setea sufletului tău”.
Apă vie. Gr. hudor zon, ,,apă proaspătă”, ,,apă curgătoare” sau ,,apă [dătătoare de] viaţă” (cf. Ezechiel 47,9). Isus Se referă aici la Sine Însuşi (vezi Ioan 7,37; cf. cap. 6,27.51). Profetul Ieremia vorbea de Domnul ca fiind ,,izvorul de apă vie” (cap. 2,13; 17,13; cf. Isaia 12,3; Apocalipsa 22,1). Femeia se gândea că Isus Se referea la apa de izvor, în contrast cu apa relativ stătută a fântânii. Dar dacă Isus avea acces la ,,apa vie” de ce i-ar mai fi cerut să-I dea să bea?