Printable ModeIoan, 4
|
4:1 Domnul a aflat că Fariseii au auzit că El face şi botează mai mulţi ucenici decât Ioan. Domnul. [Femeia samariteancă, Ioan 4,1-42. Vezi harta p. 217;diagramele p. 229, 230] Dovezile textuale sunt împărţite (cf. p. 146) între expresia aceasta şi ,,Isus”. Fariseii au auzit. Fariseii s-au folosit de gelozia ucenicilor lui Ioan, pricinuită de popularitatea în creştere a lui Isus, cu nădejdea de a crea disensiune între Ioan şi Isus şi, prin aceasta, să stânjenească eforturile celor doi. Vezi la cap. 3,25. Mai mulţi ucenici. Vezi la cap. 3,26.30. Evident, Ioan încă mai predica şi boteza, şi încă nu fusese întemniţat. 4:2 Însă Isus nu boteza El însuşi, ci ucenicii Lui. Isus nu boteza El însuşi. Acceptând personal botezul de la Ioan, Isus aprobase ritualul, declarând: ,,Se cade să împlinim orice neprihănire [dreptate]” (Matei 3,15). Mai mult, ucenicii lui Isus săvârşeau ritualul sub îndrumarea Lui (Ioan 3,22; 4,1). Nu ni se spune de ce nu boteza Isus Însuşi. Se poate ca scopul Lui să fi fost de a evita crearea în mintea unora a ideii că posedau autoritate superioară în biserică datorită faptului că fuseseră botezaţi de Hristos personal. Comparaţi disensiunea cu privire la meritele respective ale botezului dat de către Isus şi de către ucenici (vezi la cap. 3,22; 4,1-3). Următoarea menţiune a botezului este în legătură cu însărcinarea evanghelică din Matei 28,19.20. Isus se poate să fi întrerupt ritualul pentru un timp din cauza conflictului pricinuit de el. 4:3 Atunci a părăsit Iudea, şi S-a întors în Galilea. A părăsit Iudea. Aceasta avea loc cam prin luna decembrie, anul 29 d.Hr. Motivul acestei retrageri temporare din Iudea era de a evita un conflict fără rost cu Fariseii pe de o parte şi cu Ioan şi ucenicii lui pe de altă parte. Decizia de a părăsi Iudea era determinată nu de teamă, ci de prudenţă (cf. Matei 10,23). Pentru o discutare a cadrului cronologic al acestei retrageri din Iudea vezi Nota adiţională la Luca 4; diagrama p. 229. S-a întors în Galileea. Pentru vizita anterioară în Galileea vezi cap. 2,1-12. 4:4 Fiindcă trebuia să treacă prin Samaria, Prin Samaria. Calea directă spre Galileea mergea prin Samaria. Totuşi, din cauza animozităţii dintre iudei şi samariteni, peregrinii galileeni care călătoreau spre Ierusalim pentru marile sărbători naţionale preferau calea mai ocolită pe valea Iordanului (vezi Luca 9,51.52; vezi la cap. 2,42). La data aceasta Samaria şi Iudea erau o singură unitate politică administrată de un procurator roman, Pilat din Pont (vezi p. 46, 47; harta din faţa pag. 321; diagrama p. 234). Cu privire la samariteni vezi vol. III, p. 69; vol. V, p. 18, 45; vezi la 2 Regi 17,23-34. 4:5 a ajuns lângă o cetate din ţinutul Samariei, numită Sihar, aproape de ogorul, pe care-l dăduse Iacov fiului său Iosif. Sihar. Probabil modernul ‘Askar. Desemnarea ,,cetate” este folosită îndeobşte în Evanghelii pentru oraşe mici ca şi pentru oraşele mai mari. Ogor. [,,O parcelă de pământ”, KJV]. Vezi Geneza 33,19; 48,22; Iosua 24,32. 4:6 Acolo se afla fântâna lui Iacov. Isus, ostenit de călătorie, şedea lângă fântână. Era cam pe la ceasul al şaselea. Fântâna lui Iacov. Fântâna aceasta este situată la o depărtare de zece minute de mers pe jos mai jos de satul ‘Askar, pe drumul către Ierusalim. Nici un alt loc legat de viaţa lui Isus nu este identificat cu mai multă certitudine ca fântâna aceasta, care încă oferă apă pentru grădina unei mănăstiri la picioarele muntelui Garizim. Numeroasele izvoare din regiune fac să pară ciudat ca cineva să-şi dea osteneala să sape o fântână. Dar Iacov era străin în ţară şi se poate că el ar fi săpat fântâna pentru a evita cearta cu privire la drepturile asupra apei (cf. Geneza 26,17-22). Ostenit. Isus şi ucenicii fuseseră probabil pe drum din zorii zilei şi se poate să fi făcut 15 sau 20 de mile. Ioan pomeneşte adesea emoţiile şi limitările fizice ale lui Isus ca om între oameni (vezi cap. 1,14; 11,3.33.38; 12,27; 13,21; 19,28; vezi la cap. 4,7). Isus nu a săvârşit niciodată o minune pentru satisfacerea nevoilor Sale personale sau pentru a alina propriile Sale chinuri pricinuite de sete sau foame (vezi la Matei 4,3.6). Lângă fântână. Adică, pe bordura de piatră a fântânii. Ceasul al şaselea. Nu este sigur ce fel de sistem de calculare a timpului folosea Ioan (cf. cap. 1,39; 4,52; 19,14). Totuşi, în general se crede că ,,ceasul al şaselea” ar fi la amiază (vezi DA 183). Dacă ar fi fost seara, probabil că Isus i-ar fi însoţit pe ucenici la Sihar sau ar fi continuat drumul spre Sihem, la o scurtă distanţă mai departe, pentru a găsi adăpost pentru noapte. De asemenea, dimineaţa şi seara erau timpurile obişnuite pentru a scoate apă şi fără îndoială ar fi fost şi alţii la fântână. 4:7 A venit o femeie din Samaria să scoată apă. Dă-Mi să beau, i-a zis Isus. O femeie din Samaria. Adică, o femei dintre samariteni (vezi la v. 4), nu o femeie din cetatea Samaria, care era la o depărtare de peste două ore. Dă-mi să beau. Ne îmbărbătează să ştim că Isus a încercat lucruri de felul acesta ca sete, foame, oboseală şi durere ca şi noi (vezi la v. 6). El S-a făcut una cu noi, pentru ca să ne mângâie în orice împrejurări s-ar ivi (vezi la cap. 1,14). Procesul câştigării femeii din Samaria merită studiul cel mai atent din partea tuturor acelora care caută să câştige pe alţii la Hristos. Au fost patru stadii principale în proces: 1) Trezirea unei dorinţe pentru ceva mai bun, v. 7-15; 2) Trezirea unei convingeri cu privire la o nevoie personală, v. 16-20; 3) Apelul pentru o hotărâre de a recunoaşte pe Isus ca Mesia, v. 21-26. 4) Stimularea la acţiune corespunzătoare cu hotărârea, v. 28-30; 39-42. Pentru comentariu la treptele detaliate în fiecare din aceste patru stadii ale procesului vezi la v. 7.16.21.28. Isus a câştigat atenţia femeii cu cererea: ,,Dă-mi să beau”. Răspunsul ei este evident în întrebarea din v. 9: ,,Cum Tu…?” După ce i-a câştigat în felul acesta întreaga atenţie, Isus a trezit interesul ei pentru oferirea ,,apei vii” (v. 10). Reacţia ei apare în întrebarea ,,de unde” obţinea El o astfel de apă (v. 11) şi de vreme ce El pretindea să fie ,,mai mare” decât Iacob, care săpase fântâna (v. 12). De la atenţie şi interes, Isus a condus-o mai departe la dorinţa după ,,apa vie”, declarând că aceia care o beau nu le va mai ,,fi sete” (v. 14). Ea a răspuns cu cererea: ,,Doamne,…dă-mi această apă” (v. 15), deşi ea încă nu prea înţelegea ce cerea. 4:8 Căci ucenicii Lui se duseseră în cetate să cumpere de ale mâncării. Cetate. Adică, Sihar, cam la 2/3 mile mai departe pe drumul către Sihem. De ale mâncării. Gr. trophe, ,,hrană”, ,,alimente” (vezi la Matei 3,4). 4:9 Femeia Samariteancă I-a zis: Cum Tu, Iudeu, ceri să bei de la mine, femeie Samariteancă? Iudeii, în adevăr, n-au legături cu Samaritenii. Cum Tu? Ura rasială ţinea atât de departe pe iudei şi pe samariteni încât ei evitau contactul social, dacă aceasta era posibilă. Pentru obârşia samaritenilor vezi la 2 Regi 17,23-29. Pentru originea antipatiei dintre iudei şi samariteni vezi vol. III, p. 69; vezi la Ezra 4,1-3, 17-23; Neemia 2,10; 4,1.2. Pentru un raport contemporan despre cearta dintre iudei şi samariteni vezi Iosif, Antichităţi, xx. 6.2. Iudeii…n-au legături. Acesta pare să fie un comentariu explicativ adăugat de Ioan pentru folosul cititorilor neiudei, nu o afirmaţie făcută de femeie lui Isus. Totuşi, pot fi citate dovezi textuale (cf. p. 146) pentru omiterea acestei propoziţii. Cererea lui Isus a pus în uimire femeia; ce ar fi putut fi mai straniu decât o astfel de cerere venind de la un iudeu? 4:10 Drept răspuns, Isus i-a zis: Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu, şi Cine este Cel ce-ţi zice: Dă-Mi să beau! tu singură ai fi cerut să bei, şi El ţi-ar fi dat apă vie. Darul lui Dumnezeu. Adică, Isus Însuşi, aşa cum lămureşte propoziţia următoare. El pare să nu fie mai mult decât un călător obosit şi însetat, dar în oferirea apei vii este inclus mai mult decât pricepe acum femeia. Ori cât de ciudată era cererea lui Isus, exista ceva şi mai misterios. Faptul însemnat cu privire la Isus nu era acela că El era iudeu, ci că El era şi este ,,darul lui Dumnezeu” (vezi Ioan 3,16; 2 Corinteni 9,15). Cine este? Isus este pe punctul de a Se prezenta femeii ca Mesia (vezi v. 25.26) şi aici o conduce cu tact mai departe pentru a vedea că propunerea Lui cuprinde mai mult decât apare la suprafaţă. Isus vrea să spună: ,,Tu poţi să satisfaci setea mea fizică, dar Eu pot să satisfac setea sufletului tău”. Apă vie. Gr. hudor zon, ,,apă proaspătă”, ,,apă curgătoare” sau ,,apă [dătătoare de] viaţă” (cf. Ezechiel 47,9). Isus Se referă aici la Sine Însuşi (vezi Ioan 7,37; cf. cap. 6,27.51). Profetul Ieremia vorbea de Domnul ca fiind ,,izvorul de apă vie” (cap. 2,13; 17,13; cf. Isaia 12,3; Apocalipsa 22,1). Femeia se gândea că Isus Se referea la apa de izvor, în contrast cu apa relativ stătută a fântânii. Dar dacă Isus avea acces la ,,apa vie” de ce i-ar mai fi cerut să-I dea să bea? 4:11 Doamne, I-a zis femeia, n-ai cu ce să scoţi apă, şi fântâna aste adâncă; de unde ai putea să ai dar această apă vie? Doamne. Gr. Kurios, ,,doamne”, ,,domnule”, aici în sensul din urmă, ca un titlu de respect. Ceva din glasul şi comportarea lui Isus a impresionat-o pe femeie şi vorba ei nepăsătoare, ,,tu, iudeu” (v. 9) se preschimbă acum într-o formă de adresare reflectând respect. De unde? Femeia tot se mai gândeşte că Isus vorbeşte de apa literală. Dar evident El nu Se referă la această fântână care era la adâncime de 100 sau mai mult de picioare – pentru că El nu avea uneltele ca să scoată apă din ea. 4:12 Eşti Tu oare mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat fântâna aceasta, şi a băut din ea el însuşi şi feciorii lui şi vitele lui? Eşti Tu oare mai mare? Cuvântul ,,tu” este emfatic. Cine Se face Isus că este? Comparaţi cap. 8,53. Părintele nostru Iacov. Samaritenii pretindeau că sunt descendenţi ai lui Iacov, prin Iosif şi priveau pe Iacov ca ,,tatăl lor” ca în acelaşi fel cum iudeii îl priveau pe Avraam (vezi cap. 8,33). Locul unde Isus şi femeia stăteau era atribuit fiilor lui Iosif (Iosua 24,32). 4:13 Isus i-a răspuns: Oricui bea din apa aceasta, îi va fi iarăşi sete. Verset ce nu a fost comentat. 4:14 Dar oricui va bea din apa, pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă apa, pe care i-o voi da Eu, se va preface în el într-un izvor de apă, care va ţâşni în viaţa veşnică. Oricui va bea. Literal, ,,oricine va bea [odată]”. Faptul că au băut odată din ,,apa vie” pe care Isus o are de oferit, va da satisfacţie permanentă pentru sufletele însetate (vezi la cap. 7,38). O voi da Eu. Cuvântul ,,Eu” este emfatic şi trasează un contrast puternic între ,,apa vie” şi aceea din fântâna lui Iacov. În veac nu-i va fi sete. [,,Nu va înseta niciodată”, KJV]. Literal, ,,nu [ou] nu [me] va înseta în veci [eis ton aiona]”. În traducerea engleză cele trei expresii ou, me şi eis ton aiona sunt toate combinate în cuvântul ,,never” – ,,niciodată”. Textul grec este mult mai emfatic de cum arată traducerea engleză. Expresia eis ton aiona este tradusă ,,în veac” în cap. 6,51.58 şi niciodată în 8,51.52; 10,28; 11,26. Pentru cuvântul grec aion vezi la Matei 13,39. În el în izvor. [,,În el un izvor”, KJV]. Natura figurată a ,,apei vii” pe care Isus o oferea femeii este acum pe deplin evidentă. Apa aceasta satisface setea sufletului după lucruri mai bune decât poate oferi viaţa aceasta. În viaţa veşnică. Gr. eis zoen aionion (vezi la cap. 3,16). Pentru aionios, ,,veşnic” vezi la Matei 25,41. Rezultatul băutului din ,,apa vie” (vezi la Ioan 4,10) este o viaţă care nu se sfârşeşte niciodată. 4:15 Doamne, I-a zis femeia, dă-mi această apă, ca să nu-mi mai fie sete, şi să nu mai vin până aici să scot. Dă-mi să beau. Dându-şi slab seama în cele din urmă de cele ce Isus are să-i ofere, femeia răspunde cu râvnă la făgăduinţele din v. 14, că dacă bea din ,,apa vie” nu va ,,înseta în veac” şi cu adevărat va primi ,,viaţa veşnică”. Totuşi ea încă mai leagă oferta de ,,apă vie” cu apa literală, gândind că odată ce va fi căpătat ,,apa vie” nu va mai avea nevoie să facă zilnic drumul la fântâna lui Iacov. Poate crede că ,,apa vie” este numai pentru ea personal şi că tot va avea nevoie să vină să ia apă pentru ,,bărbatul” ei (vezi v. 16). Dar, aşa cum Hristos Se grăbeşte să explice, această ,,apă vie” o priveşte şi pe soţul ei ca şi pe ea. 4:16 Du-te, i-a zis Isus, de cheamă pe bărbatul tău, şi vino aici. Cheamă pe bărbatul tău. După ce trezise pe deplin dorinţa după ,,apa vie” (v. 15), Isus schimbă brusc subiectul convorbirii. Obiectivul Său în v. 16-20 este de a trezi în femeie o convingere în ce priveşte nevoia ei disperată de această apă (vezi la v. 7). El face lucrul acesta concentrând atenţia la secretele vieţii ei. Ea încă nu este gata să primească ,,apa vie” pe care o cere atât de la întâmplare (v. 15). Mai întâi, trebuie să fie îndepărtate apele stătute ale păcatului. Vechea viaţă de păcat trebuie mai întâi să moară înainte ca să înceapă viaţa nouă a neprihănirii; cele două nu pot să existe una lângă alta (cf. Iacov 3,11.12). Dar femeia parează privirea lui Isus în viaţa ei, tăgăduind că are bărbat. Ea preferă să nu discute cu un străin treburile ei particulare. Isus recunoaşte acurateţea afirmaţiei ei (v. 17), dar dă dovadă că cunoaşte mai multe decât ea fusese dispusă să descopere (v. 18). Astfel o convinge că este proroc (vezi la v. 10) şi că ea este o mare păcătoasă. Ea parează cu îndemânare atacul mai strâns abătând conversaţia de la sine la Isus (v. 19) şi apoi la o discuţie generală asupra religiei (v. 20). Ca fiecare suflet învinuit de greşeală sau de păcat, ea caută să fugă. Încercările de a abate conversaţia de la un adevăr neplăcut la subiecte religioase controversate sau inconsecvente sunt dovezi că se va cere o schimbare în felul de gândire şi de umblare. Se depun eforturi disperate pentru a evita adevărul sau pentru a găsi motive spre a-l ignora sau a-l respinge. Ce este necesar, totuşi, nu este o clarificare a punctelor aduse în discuţie. Isus nu a irosit timpul nici pentru a discuta situaţia Sa ca ,,proroc” şi nici a problemei unde trebuie să se închine. În schimb, El a îndrumat simplu atenţia femeii 1) la spiritul închinării adevărate şi 2) la Sine ca Hristos. Acestea sunt exact punctele necesare pentru a aduce pe oameni la o hotărâre astăzi (vezi la v. 21). 4:17 Femeia I-a răspuns: N-am bărbat. Isus i-a zis: Bine ai zis că n-ai bărbat. N-am bărbat. Aceasta este prima încercare a femeii de a ţine ascunse tainele vieţii ei (vezi la v. 16). 4:18 Pentru că cinci bărbaţi ai avut; şi acela, pe care-l ai acum, nu-ţi este bărbat. Aici ai spus adevărul. Cinci bărbaţi. Isus descoperă acum pe deplin trecutul ei, dând dovadă că pentru El secretele vieţii sunt o carte deschisă (vezi la cap. 1,48). Ea este o femeie păcătoasă, având dureroasă nevoie de ,,apa vie” pe care El i-o oferă în mod generos. 4:19 Doamne, I-a zis femeia, văd că eşti proroc. Eşti prooroc. Femeia evită o discutare a propriei sale vieţi schimbând subiectul discuţiei la un fir de gândire care nu are implicaţii personale. Dacă poate să prindă pe Isus într-o dispută religioasă, aceasta ar cruţa-o de ruşinea de a mărturisi faptele întunecoase ale propriului ei trecut. 4:20 Părinţii noştri s-au închinat pe muntele acesta; şi voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să se închine oamenii. Muntele acesta. Adică, Muntele Garizim, la piciorul căruia se afla Siharul şi fântâna lui Iacov. Samaritenii ridicaseră un templu pe Garizim cam prin anii 432 î.Hr., dar acesta se afla în ruine de la distrugerea lui de către Ioan Hircanul prin anul 129 d.Hr. (vezi p. 33). Pentru comentariul asupra samaritenilor şi religiei lor vezi p. 18, 45. Trebuie să se închine. Pentru femeia aceasta, ca şi pentru cei mai mulţi iudei şi samariteni, religia consta în esenţă din forme legate de închinare. Ea nu-şi dădea seama că ,,adevăraţii închinători” sunt aceia care ,,se vor închina Tatălui în duh şi adevăr” (v. 23). 4:21 Femeie, i-a zis Isus, crede-Mă că vine ceasul când nu vă veţi închina Tatălui, nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim. Femeie, …crede-Mă. Aceasta este unica folosire în NT a expresiei ,,crede-mă”. Comparaţi afirmaţia solemnă ,,adevărat, adevărat” (vezi la cap. 1,51). Isus face apel solemn la femeie să uite formele de închinare şi controversa tradiţională dintre iudei şi samariteni cu privire la locul în care ar trebui să fie practicate formalităţile acestea. Vine ceasul. Vezi p. 23. Voi. În textul grec cuvântul este la plural, în felul acesta cuprinzând pe toţi samaritenii care se închină cu adevărat lui Dumnezeu. Nici pe muntele acesta. Închinarea faţă de Dumnezeu nu urma să fie restrânsă la o anumită localitate – Iudea, Samaria sau altă parte. După ce trezise în femeie o dorinţă după ,,apa vie”, indiferent care ar fi fost aceasta şi o convingere cu privire la propria ei nevoie de ea, Isus trece acum la conducerea ei la punctul de hotărâre (v. 21-27). El aduce gândurile ei rătăcitoare la un punct focal definind adevărata religie (v. 21-23), îi face o invitaţie de a deveni un închinător adevărat (v. 23,24) şi apoi o conduce la punctul hotărârii indentificându-Se ca Mesia (v. 26) şi astfel ca unul care vorbeşte cu autoritate spirituală. El a dezarmat pe deplin prejudecata ei şi i-a înfrânt încercarea de a fugi de problemă, arătându-i clar că El nu împărtăşea înclinaţia religioasă care despărţea pe iudei de samariteni. Şi unii şi alţii puteau să devină ,,adevăraţi închinători”. Cu timpul urmează să fie numai o ,,turmă” (cap. 10,6). Ea răspunde cu o declaraţie sinceră de credinţă în nădejdea mesianică, pe care o împărtăşeau şi samaritenii. Acţiunea ei promptă (cap. 4,28.29) mărturisea în chip elocvent cu privire la hotărârea ei. Aici Isus prevede o zi când iudeii vor înceta să fie popor al lui Dumnezeu. 4:22 Voi vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi; noi ne închinăm la ce cunoaştem, căci Mântuirea vine de la Iudei. Mântuirea. Literal, ,,mântuirea”, însemnând unica mântuire care există (vezi Fapte 4,12). Religia samaritenilor era o combinaţie de religie ebraică apostaziată şi păgânism (vezi p. 18.45). Samaritenii luaseră Pentateucul drept Biblie a lor şi pretindeau că sunt mai ortodocşi ca iudeii, dar ei se închinau lui Dumnezeu orbeşte –nu ştiau la ce să se închine – şi de acea I se închinau ,,degeaba” (vezi Marcu 7,9). În providenţa lui Dumnezeu iudeii fuseseră făcuţi martorii Lui pentru naţiunile pământului (vezi vol. IV, p. 26-30). Ei au devenit primitorii şi păstrătorii aleşi ai voii Lui descoperite (vezi Romani 3,1.2; 9,3-5). De aceea Isus afirmă superioritatea absolută a religiei iudaice, întrucât deja lămurise faptul că superioritatea nu este în nici un caz în legătură cu locul închinării (Ioan 4,21). Superioritatea iudaismului consta din faptul că Dumnezeu alesese poporul evreu pentru a fi reprezentanţii Săi pe pământ, că El le încredinţase cuvintele dumnezeieşti şi că Mesia urma să fie un iudeu (Romani 1,4-5). 4:23 Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl. Acum a şi venit. ,,Ceasul” din v. 21, când locul de rugăciune încetează să mai fie o chestiune de importanţă, sosise acum. Nu este necesar să se străduiască mai departe pe făgaşul trecutului. Nu este necesar să adopte vreun timp viitor pentru a intra în adevărata închinare pentru a primi ,,apa vie”. Ierusalimul a fost locul rânduit pentru închinare (vezi v. 21) şi urma să mai rămână aşa pentru încă un scurt timp, dar adevărata închinare poate începe ,,acum”. În realitate contează nu unde, ci cum se închină cineva. Închinătorii adevăraţi. Adică, aceia a căror închinare este din inimă şi nu o închinare care constă mai ales din forme rituale săvârşite într-un anumit loc. În duh şi adevăr. Adică, cu toată sinceritatea, cu cele mai înalte facultăţi ale minţii şi emoţiilor, aplicând principiile adevărului la inimă (vezi la Matei 5,3.48; 7,21-27; Marcu 7,6-9). Aceasta este închinarea adevărată, zice Isus; orice altceva este fals. Aceeaşi deosebire făcută aici între închinarea adevărată şi formele închinării este enunţată lămurit de prorocul Mica (cap. 6,7.8). Doreşte şi Tatăl. [,,Tatăl caută”, KJV]. Tatăl nu este o divinitate îndepărtată, nepreocupată de copiii ei, ci este interesat de fiecare în parte (vezi Isaia 57,15). El nu numai că primeşte pe ,,închinătorii adevăraţi”, dar ,,caută” cu râvnă pe aceia care sunt doritori să se închine Lui ,,în duh şi adevăr”, şi-i îmbărbătează să vină la El (vezi Ezechiel 18,31.32; Ioan 3,16; Fapte 17,24-31; 2 Petru 3,9). Mântuirea nu este rezultatul slabelor strădanii ale omului de a căuta un Dumnezeu indiferent, ci al străduinţelor neobosite ale Părintelui ceresc care, cu compasiune atentă, caută pe copiii Săi pierduţi (vezi la Matei 18,12-14; Ioan 10,1-21), în repetate rânduri Ioan scoate în evidenţă aceste adevăr (vezi Ioan 3,16; 6,44; 15,16; 1 Ioan 4,10). Comparaţi parabolele cu oaia pierdută, banul pierdut şi fiul pierdut (Luca 15,1-32). 4:24 Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi în adevăr. Dumnezeu este Duh. Literal, ,,Dumnezeu [este] duh”. Ca o fiinţă spirituală infinită, Dumnezeu nu este supus aceloraşi limitări ca şi fiinţele materiale finite şi, în consecinţă, nu este atât de mult preocupat de locuri şi forme de închinare vizibile, cât de spiritul în care oamenii I se închină (vezi la v. 22). 4:25 Ştiu, i-a zis femeia, că are să vină Mesia, (căruia I se zise Hristos); când va veni El, are să ne spună toate lucrurile. Ştiu. În mintea femeii adevărata închinare este legată corespunzător de gânduri despre Mesia care trebuia să vină. Samaritenii îşi întemeiau nădejdile lor mesianice pe prezicerea din Deuteronom 18,15.18. Ei se refereau îndeobşte la Mesia ca Taheb, însemnând ,,Cel care vine” sau ,,Restauratorul”. I se zice Hristos. Aceasta este evident o expresie explicativă adăugată de Ioan spre folosul cititorilor săi neiudei (vezi la cap. 1,38). 4:26 Isus i-a zis: Eu, cel care vorbesc cu tine, sunt Acela. Eu Cel care vorbesc. Calea fusese pe deplin pregătită pentru această uimitoare descoperire, care a dus conversaţia la o încheiere bruscă. Şi nu Isus manifestase o cunoştinţă supranaturală a vieţii ei (vezi la v. 17-19) şi nu-L recunoscuse ea deja ca ,,proroc”? Gândindu-se la Deuteronom 18,15.18. Ea îşi exprimase credinţa că atunci când Mesia avea să vină, El ,,are să ne spună toate lucrurile” ( Ioan 4,25) şi iată că ,,prorocul” Se declara că este Mesia. În chip firesc ea a tras concluzia: El nu este numai ,,un proroc”, ci Prorocul pe care-l prezisese Moise. 4:27 Atunci au venit ucenicii Lui, şi se mirau că vorbea cu o femeie. Totuşi nici unul nu I-a zis: Ce cauţi? sau: Despre ce vorbeşti cu ea? Se mirau. Sau ,,erau surprinşi”. La iudei era socotit un lucru cu totul nepotrivit pentru un bărbat şi sub demnitatea unui rabin să converseze cu o femeie în public. O veche lucrare literară iudaică, Aboth R, N. 2 (1-a), sfătuieşte: ,,Nimeni să nu vorbească cu o femeie pe stradă, nu nici cu propria sa soţie” (citat în Strack şi Billerbeck, vol. 2, p. 438). În Mişna, bărbaţii sunt îndemnaţi: ,,Nu vă angajaşi în prea multă conversaţie cu femeile” (Aboth 1.5, ed. Socino a Talmudului, p. 4; cf. Talmudul Erubin 53b, ed. Socino, p. 374). Nici unul nu I-a zis. Din respect pentru Învăţătorul lor ucenicii nu I-au spus nimic nici Lui şi nici femeii. 4:28 Atunci femeia şi-a lăsat găleata, s-a dus în cetate, şi a zis oamenilor: Şi-a lăsat găleata. [,,Şi-a lăsat vasul de apă”, KJV]. Ea era pe punctul de a pleca, găleata ei fiind plină (DA 183), când ucenicii s-au înapoiat din sat cu hrană pentru Isus. Ea era doritoare să ajungă în sat şi să spună altora de marea ei descoperire şi nu o mai interesa să fie întârziată de găleata grea. Ea experimentase dorinţa, convingerea, şi hotărârea (vezi la v. 7) şi pasul logic următor era acţiunea – s-a dus să spună altora de marea ei descoperire. Aceasta mărturisea despre realitatea hotărârii ei. Găleata în aşteptare era dovada fără grai a intenţiei ei de a se întoarce fără întârziere. 4:29 Veniţi de vedeţi un om, care mi-a spus tot ce am făcut; nu cumva este acesta Hristosul? Tot. [,,Toate lucrurile”, KJV]. Vestirea femeii era oarecum exagerată. Ea pare că raţiona că dacă Isus cunoştea tainele adânci, întunecoase ale vieţii ei, nimic altceva nu putea fi ascuns de El. Acesta este Hristosul? Pentru legătura dintre dovezile prezente – cunoştinţele supranaturale ale lui Isus – şi concluzia că El trebuie să fie Hristosul vezi la v. 26. Cu tact femeia expune descoperirea ei în forma unei întrebări şi invită pe săteni să vină şi să cerceteze ei înşişi dovezile. Comparaţi invitaţia lui Filip făcută lui Natanael: ,,Vino şi vezi” (vezi cap. 1,46). 4:30 Ei au ieşit din cetate, şi veneau spre El. Ei au ieşit. Relatarea femeii i-a impresionat pe săteni şi i-a îmboldit să cerceteze. La început credinţa lor era întemeiată pe relatarea femeii, dar după cuvenita cercetare, pe propria lor experienţă (vezi v. 39.42). 4:31 În timpul acesta, ucenicii Îl rugau să mănânce, şi ziceau: Învăţătorule, mănâncă! Învăţătorule, mănâncă. Fiind grijulii pentru binele Învăţătorului lor (vezi v. 6), ucenicii Îl cruţaseră de osteneala care nu era necesară de a cumpăra hrană. Ei făceau ceea ce puteau pentru a-I uşura povara. Pentru comentariul la cuvântul ,,Învăţător”, rhabbi, vezi la cap. 1,38. 4:32 Dar El le-a zis: Eu am de mâncat o mâncare, pe care voi n-o cunoaşteţi. Mâncare. Gr. brosis, ,,hrană” de orice fel (cf. la v. 8). Răspunsul grabnic al femeii era mai înviorător pentru sufletul lui Isus decât ar fi putut să fie hrana pentru trupul Său. Lucrurile materiale sunt de mai mică însemnătate în aprecierea tuturor acelora care devin cu adevărat conlucrători cu Hristos. Importanţa relativă pe care lucrătorii creştini o atribuie lucrurilor materiale în comparaţie cu cele spirituale este un semn al consacrării lor (vezi la Matei 20,15). 4:33 Ucenicii au început să-şi zică deci unii altora: Nu cumva I-a adus cineva să mănânce? I-a adus cineva? Forma întrebării în textul grec anticipează un răspuns negativ. Ucenicii nu cred de fapt că Isus mâncase, dar sunt puşi în încurcătură găsindu-L că nu mai este flămând (vezi v. 6). 4:34 Isus le-a zis: Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis, şi să împlinesc lucrarea Lui. Mâncarea Mea. Vezi la v. 32. Isus trăia pentru unicul scop de a face voia Tatălui Său (vezi la Matei 4,4; Luca 2,49; Ioan 6,38). Cei mai mulţi oameni trăiesc ,,pentru hrana pieritoare” (Ioan 6,27), dar Isus nu avea apetit pentru nimic altceva decât pentru ,,mâncarea care rămâne pentru viaţa veşnică”. Cerinţele materiale ale vieţii erau numai incidentale faţă de marele Său obiectiv al realizării mântuirii omului (vezi la Matei 6,24-34; Ioan 6,26-58). Celui ce M-a trimis. Pentru sensul în care Tatăl a ,,trimis” pe Isus în lume vezi la cap. 3,17. Ioan Îl citează adesea pe Isus cu privire la misiunea Lui divină (Ioan 3,17; 5,30.36.37; 6,38.44; 7,18.28.33; 8,16.18.26.29; 9,4; 10,25.32.37; 12,44.49; 13,20; 14,10.24.31; 15,21; 16,5; 17,4; vezi la Luca 2,49). Să săvârşesc lucrul Lui. Adică, ,,lucrul” pentru care Dumnezeu a trimis pe Fiul Său în lume (vezi la Matei 1,21; Ioan 17,4). 4:35 Nu ziceţi voi că mai sunt patru luni până la seceriş? Iată, Eu vă spun: Ridicaţi-vă ochii, şi priviţi holdele, care sunt albe acum, gata pentru seceriş. Seceriş. În Palestina cerealele erau semănate toamna şi erau secerate primăvara (vezi vol. II, p. 108-110). Întrucât secerişul în regiuni ca Sihar avea loc în aprilie sau mai, acum era probabil cam luna decembrie sau ianuarie (vezi notă adiţională la Luca 4; diagrama 6, p. 229; cf. DA 191). Priviţi holdele. Ucenicii îi puteau vedea pe săteni făcându-şi drum prin holdele de cereale în creştere (DA 191) spre fântână. Sămânţa adevărului semănată în inima acestei femei din Samaria începuse deja să dea roade şi următoarele două zile au văzut o recoltă bogată (vezi v. 39-42). 4:36 Cine seceră, primeşte o plată, şi strânge rod pentru viaţa veşnică; pentru ca şi cel ce seamănă şi cel ce seceră să se bucure în acelaşi timp. Seceră. Dovezile textuale favorizează (cf. p. 146) exprimarea ,,deja” din v. 35 cu v. 31. Atunci v. 36 ar începe astfel: ,,Deja cel care seceră primeşte răsplată”. Pentru femeia samariteancă, semănarea seminţei de abia fusese făcută când timpul glorios pentru recoltă sosise (cf. Iacov 5,7). Strânge roadă. Vezi la Matei 13,30. Viaţa veşnică. Vezi la cap. 3,16. Să se bucure în acelaşi timp. [,,Se bucură împreună”, KJV]. Vezi Psalmii 126,5.6; Isaia 9,3; vezi la Luca 15,7. 4:37 Căci în această privinţă, este adevărată zicerea: Unul seamănă, iar altul seceră. Unul seamănă. Poate Isus Se gândeşte la Sine ca fiind semănătorul şi la ucenici ca fiind secerătorii (vezi Ioan 4,38; cf. Matei 9,37.38; 10,1) şi priveşte la secerişul mai mare din Samaria de după învierea Sa (vezi la Fapte 8,6-8.14.25). La recoltarea de suflete adesea este adevărat că cel ce seamănă seminţele Evangheliei nu este acelaşi cu cel care are privilegiul de a strânge recolta (cf. 1 Corinteni 3,6.7). Pentru Isus ca semănător al seminţei celei bune vezi la Matei 18,3-8.18-23. 4:38 Eu v-am trimis să seceraţi acolo unde nu voi v-aţi ostenit; alţii s-au ostenit, şi voi aţi intrat în osteneala lor. V-am trimis să seceraţi. Isus pare că Se referă la lucrarea iudeană menţionată pe scurt în cap. 3,22. Într-un anumit sens Isus şi ucenicii Săi adunau recolta seminţei semănată de Ioan Botezătorul. După înviere ucenicii urmau să adune o recoltă bogată din seminţe semănate în timpul lucrării lui Isus (vezi Fapte 2,41.47; 5,14). 4:39 Mulţi Samariteni din cetatea aceea au crezut în Isus din pricina mărturiei femeii, care zicea: Mi-a spus tot ce am făcut. Mulţi samariteni. Aceasta a fost cea dintâi grupă de convertiţi. În cursul următoarelor două zile a fost o a doua recoltă (v. 41). În cursul misiunii lor cei şaptezeci au vizitat multe localităţi din Samaria şi li s-a făcut o primire cordială (vezi DA 488). După înviere a mai fost o recoltă. (vezi la v. 38). Mărturia femeii. Vezi la v. 29. Cei care o cunoşteau trebuie să fi presupus ce trebuie să fi fost cuprins în declaraţia ei cu privire la faptul că Isus i-a spus ,,toate lucrurile” pe care le făcuse ea. Era de ajuns ca să atragă atenţia oricui ca o persoană aşa cum era ea, să aibă o convingere profundă despre lucruri spirituale. Ioan face adesea observaţia mulţi ,,credeau” în Isus (vezi cap. 7,31; 8,30; 10,42; 11,45; 12,42; vezi la cap. 1,12). 4:40 Când au venit Samaritenii la El, L-au rugat să rămână la ei. Şi El a rămas acolo două zile. Două zile. Adică, restul zilei aceleia şi întreaga zi următoare (v. 43; vezi vol. I p. 181, 182; vol. V, p. 248-250). Aceste două zile au fost un timp plăcut de semănare a seminţelor spirituale şi de seceriş. 4:41 Mult mai mulţi au crezut în El din pricina cuvintelor Lui. Mult mai mulţi. Comparaţi v. 29. Au crezut. Vezi la cap. 1,12. Din pricina cuvintelor lui. Cei care nu fuseseră convinşi de cuvântul femeii, fără îndoială punând sub semnul întrebării tot ce ar fi putut spune ea şi fiind poate mai precauţi cu privire la acceptarea oricărui lucru fără ca mai întâi să fi făcut o cercetare personală, acum au crezut. De asemenea, se poate ca unii să nu fi fost de faţă pentru a auzi mărturia femeii. 4:42 Şi ziceau femeii: Acum nu mai credem din pricina spuselor tale, ci din pricină că L-am auzit noi înşine, şi ştim că acesta este în adevăr Hristosul, Mântuitorul lumii. IND=200 42. L-au auzit. Ei erau martori care au auzit. Nici o dovadă nu este mai convingătoare decât dovada experienţei personale. Acesta este în adevăr. Promptitudinea acestor samariteni de a crede dovada că Isus era ,,Prorocul” despre care vorbea Moise (vezi la v. 26) stă în contrast viu cu incertitudinea cu care L-au primit iudeii (vezi la cap. 1,10.11). Viaţa şi solia Lui constituiau o dovadă convingătoare pentru samariteni că profeţia lui Moise se împlinise în persoana lui Isus din Nazaret (vezi la Matei 1,23; cf. DA 407). Hristosul. Dovezile textuale sunt împărţite (cf. p. 146) între păstrarea sau omiterea acestor cuvinte. Mântuitorul. Vezi la Matei 1,21. 4:43 După aceste două zile, Isus a plecat de acolo, ca să se ducă în Galilea. După aceste două zile. [,,După două zile”, KJV]. [Fiul Slujbaşului împărătesc, Ioan 4,43-54. Vezi harta p. 217; diagrama p. 230; despre minuni p. 208-213]. Adică ziua de după evenimentele relatate în v. 5-39 (vezi la v. 40). Călătoria din v. 3-5 este acum reluată./IND 4:44 Căci El însuşi spusese că un proroc nu este preţuit în patria sa. În patria sa. Adică, Nazaret (vezi la Marcu 6,1.4; cf. DA 196), nu Galileea (vezi Ioan 4,45). Ioan inserează comentariul acesta ca explicaţie pentru faptul că Isus S-a dus direct la Cana, cam la 8 mile mai spre nord (vezi la cap. 2,1). 4:45 Când a ajuns în Galilea, a fost primit bine de Galileeni, care văzuseră tot ce făcuse la Ierusalim în timpul praznicului; căci fuseseră şi ei la praznic. Galileenii. Vezi la Matei 4,13. Notaţi, însă, că Matei 4,13 se referă la deschiderea formală a lucrării galileene cu vreo şase luni mai târziu (vezi Nota adiţională la Luca 4). Văzuseră. Probabil o referire la întâmplările din cap. 2,13-23, mai ales la minunile din v. 23. Curăţirea Templului (cap. 2,13-22) a dus la răspândirea unui zvon că Isus Se declarase Mesia (vezi DA 196). Fuseseră şi ei. Aşa cum făceau toţi iudeii evlavioşi (vezi la Exod 23,14-17; Deuteronom 16,16). 4:46 Isus S-a întors deci în Cana din Galilea, unde prefăcuse apa în vin. În Capernaum era un slujbaş împărătesc, al cărui fiu era bolnav. Cana. Vezi la cap. 2,1. Prefăcuse apa în vin. Vezi la cap. 2,1-11. Isus era acum printre prieteni care deja fuseseră martori ai puterii divine la lucru prin El. Slujbaş împărătesc. [,,Om de neam mare”, KJV]. Literal, ,,[om] al împăratului”, adică un slujbaş împărătesc, aici probabil un curtean al lui Irod Antipa, tetrarh al Galileii şi Pereii. Acest ,,slujbaş împărătesc” era iudeu, probabil un irodian (cf. la Marcu 3,6). Unii au sugerat identificarea acestui ,,slujbaş împărătesc” cu Cuza (Luca 8,3) sau Manaen (Fapte 13,1), slujbaşi ai lui Irod care au devenit creştini. În Capernaum. Hristos şi ,,slujbaşul împărătesc” erau în Cana, iar fiul la Capernaum, cam la aproximativ 16 mile depărtare. Isus vizitase Capernaumul aproximativ cu un an înainte de acest timp (cap. 2,12), dar nu există nici o relatare cu privire la vreo lucrare publică săvârşită acolo atunci. 4:47 Slujbaşul acesta a aflat că Isus venise din Iudea în Galilea, s-a dus la El, şi L-a rugat să vină şi să tămăduiască pe fiul lui, care era pe moarte. A aflat. [,,Când a aflat”, KJV]. Rapida răspândire a veştii revenirii lui Isus în Galileea mărturiseşte despre popularitatea Lui (vezi Ioan 4,45; Marcu 3,7-12). L-a rugat. Aceasta este cel dintâi caz relatat despre o cerere de vindecare deşi fuseseră deja pomenite minuni în general (cap. 2,23). Să vină. [,,Să coboare”, KJV]. Vezi la cap. 2,12. Pe moarte. Înţelepciunea şi iscusinţa omenească nu puteau face mai mult şi ca o ultimă încercare tatăl a făcut drumul la Cana în nădejdea de a-L convinge pe Isus să Se reîntoarcă de îndată cu El la Capernaum (vezi la v. 49). Găsind pe Isus înconjurat de o mulţime de oameni, a făcut aranjament pentru o întrevedere particulară cu El (vezi DA 197). 4:48 Isus i-a zis: Dacă nu vedeţi semne şi minuni, cu nici un chip nu credeţi! Dacă nu vedeţi. Potrivit cu cele spuse în DA 198, tatăl făcuse ca primirea din partea sa a lui Isus ca Mesia (vezi la v. 45) să depindă de împlinirea cererii lui, crezând că Isus va asculta mai degrabă pentru a câştiga pe ,,un slujbaş împărătesc” ca urmaş. Dar Isus a descoperit nota de nesinceritate din felul de vorbire şi de purtare a slujbaşului împărătesc şi a înţeles că credinţa lui era nedesăvârşită. De fapt, el avea deja o măsură de credinţă sau altminteri nu ar fi venit deloc. Dar o credinţă ca a sa este departe de a fi desăvârşită şi Isus totdeauna cerea credinţă lipsită de îndoială şi necondiţională înainte ca puterea divină să fie exercitată. Slujbaşul împărătesc avea de gând să creadă dacă ar fi putut mai întâi să vadă; Isus îi cerea să creadă înainte de a fi putut să vadă. Credinţa care este condiţionată de împlinirea anumitor cereri stă pe o temelie şubredă şi va da greş în împrejurări când Dumnezeu vede de bine să nu acorde ceea ce este cerut. Isus a amânat răspunsul la cererea slujbaşului pentru că slujbaşul împărătesc nu era gata să primească lucrul pe care venise să-l ceară. În starea prezentă a minţii el nu era calificat să primească nimic de la Domnul (vezi Iacov 1,5-7) şi Isus nu putea să facă nimic pentru el până nu-şi va fi dat seama de nevoia lui absolută şi de a fi dispus să exercite credinţă lipsită de îndoială şi necondiţionată. De aceea Isus nu i-a dat ca răspuns nici Da nici Nu şi tatăl şi-a dat seama că cererea lui nici nu fusese acceptată şi nici respinsă. Semne şi minuni. Adică, minuni (vezi p. 208, 209). Nu credeţi. Sau ,,nu veţi crede de fel”. În textul grec dubla negaţie face ca enunţarea să fie cât se poate de emfatică. Slujbaşul împărătesc trebuie să fi recunoscut aceasta ca o reflecţie a propriilor sale gânduri (vezi la cap. 1,47-49). Cuvântul ,,voi” este la plural. Isus Se gândea la conducătorii iudei şi la alţii a căror atitudine era similară cu aceea a slujbaşului împărătesc şi-l punea în aceeaşi categorie cu concetăţenii lui necredincioşi (vezi Ioan 2,18; 6,30; 1 Corinteni 1,22; vezi la Matei 16,1-9). Prin contrast, oamenii din Samaria Îl crezuseră pe cuvânt şi-L primiseră cu toată inima, în credinţa simplă (Ioan 4,41.42). Isus era îndurerat că proprii Săi concetăţeni erau atât de înceţi în a crede (vezi la cap. 1,10.11). El avea un dar mai mare de dat slujbaşului împărătesc decât acela pe care el venise să-l ceară, darul mântuirii, şi El nu putea să acord darul mai mic, vindecarea fiului, fără cel mai mare (vezi p. 209; DA 198). 4:49 Slujbaşul împărătesc I-a zis: Doamne, vino până nu moare micuţul meu. Doamne. Gr. kurios, ,,doamne” (vezi la v. 11). Până nu moare copilul meu. Transformarea necesară a avut loc într-o clipă. Dându-şi seama că Isus îi citea inima, tatăl şi-a dat seama că motivele lui fuseseră egoiste. El şi-a dat seama că unica lui nădejde de salvare a băiatului se găsea în exercitarea unei credinţe care nu pune la îndoială, care nu pune condiţii şi, fără să ezite, a renunţat la necredinţa şi la falsa lui mândrie. Aici el se referă plin de afecţiune la fiul său numindu-l ,,copilaşul meu” un cuvânt grec diferit de acela tradus ,,fiu” în v. 46. 4:50 Du-te, i-a zis Isus, fiul tău trăieşte. Şi omul acela a crezut cuvintele pe care i le spusese Isus, şi a pornit la drum. Du-te. Odată ce transformarea necesară avusese loc, n-a mai fost întârziere în împlinirea cererii, deşi într-un fel în care nu se aşteptase tatăl. El solicitase pe Isus ,,să vină” [,,să coboare”] la Capernaum, dar Isus i-a spus simplu: ,,Du-te”. Astfel, slujbaşului împărătesc i s-a cerut să plece fără dovada că cererea lui fusese împlinită (vezi la v. 48). Credinţa lui era pusă la încercare. El trebuia să ia acel dar, oricum, prin credinţă. El trebuia să acţioneze prin credinţă, având încrederea că primise lucrul pentru care venise să-l ceară. Trăieşte. Textul grec exprimă ideea că fiul nu numai trăieşte, dar va continua să trăiască. Omul acela a crezut. Fusese intenţia lui de a vedea înainte de a crede; acum L-a crezut pe Isus pe cuvânt. El a acţionat în credinţă şi drept urmare pacea şi bucuria i-au umplut inima (vezi DA 198-200). Vezi la cap. 1,12. 4:51 Pe când se pogora el, l-au întâmpinat robii lui, şi i-au adus vestea că fiul lui trăieşte. Se pogora. Distanţa nu era mai mare de 16 mile. Cana era cuibărită în munţii Galileii, poate la o înălţime de 850 de picioare, în timp ce Capernaumul se afla pe ţărmurile Lacului Galileea, la 685 de picioare sub nivelul mării, aproape la 1500 de picioare mai jos. Călătoria spre casă ar fi luat în mod normal patru sau cinci ore şi ar fi putut să fie făcută uşor în aceeaşi după-amiază. Oricât de îngrijorat ar fi fost tatăl cu privire la viaţa fiului său, noua lui credinţă a apucat realitatea darului preţios pe care l-a primit şi el n-a dat pe faţă o grabă necorespunzătoare pentru a se reîntoarce. L-au întâmpinat robii lui. Aceasta a fost dimineaţa următoare, pe când slujbaşul împărătesc era încă la o oarecare depărtare de casă. Fiul lui trăieşte. Slujitorii repetau chiar cuvintele pe care Isus le rostise ziua trecută (v. 50). 4:52 El i-a întrebat de ceasul în care a început să-i fie mai bine. Şi ei i-au zis: Ieri, în ceasul al şaptelea, l-au lăsat frigurile. A început să-i fie mai bine. Literal, ,,avea mai bine” sau cum am spune noi ,,a început să se înzdrăvenească”. Ceasul al şaptelea. Adică, pe la orele 1 după masă. Comparaţi cap. 1,39; 4,6. 4:53 Tatăl a cunoscut că tocmai în ceasul acela îi zisese Isus: Fiul tău trăieşte. Şi a crezut el şi toată casa lui. Tocmai în ceasul acela. Legătura dintre cauză şi efect era evidentă. Dacă vindecarea ar fi avut loc mai devreme sau mai târziu, ar fi rămas o întrebare dacă nu cumva ea ar fi trebuit să fie atribuită unei alte cauze decât voii şi cuvintelor lui Isus. A crezut. Cuvântul este folosit aici în sensul absolut. Tatăl a acceptat pe Isus ca Mesia sau, aşa cum am zice noi, s-a făcut creştin. Rezultatele acestei minuni au fost larg cuprinzătoare. Băiatul a fost vindecat şi calea a fost pregătită pentru Isus când la câteva luni mai târziu, a făcut Capernaumul centrul lucrării Sale în Galileea (vezi la Luca 4,31). 4:54 Acesta este iarăşi al doilea semn, făcut de Isus, după ce S-a întors din Iudea în Galilea. Al doilea semn. [,,A doua minune”, KJV]. Vezi cap. 2,11. Cu privire la buna primire populară făcută lui Isus de popor la Capernaum vezi la Marcu 1,32-37.45. COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE 1–42 DA 183–195 2 DA 178 6 PP 204 6, 7 GW 194; 3T 217, 322 7–14 MH 27 9 COL 380 9, 10 GW 194 9–12 DA 184 10 Ev 267; MH 156; TM 226, 390 10–14 6T 64; 7T 152 13, 14 GW 194; ML 139 14 AH 308; CE 14; CH 508; ChS 19; CS 27; CT 342, 528; DA 187, 439, 454, 787; Ed 83, 192; Ev 268, 272, 289, 683; EW 209; FE 127; GW 287; MB 20; MH 157, 496; ML 157, 189, 227; MYP 29, 390; PP 204, 412; SL 61; TM 88, 149, 168, 226, 390; 1T 565, 604; 2T 88; 3T 84, 322, 381; 4T 555, 567, 579; 5T 569, 731; 6T 51, 173, 320, 472; 8T 193; 9T 179 14, 15 DA 454 14–18 DA 187 19–22 DA 188 20 PK 674 21 7T 53 23 CT 259; Ev 377; FE 177; PK 50; 6T 363 23, 24 DA 189; FE 399; 7T 53 24 Ed 75, 175; 8T 247, 263 25–27 DA 190 26 DA 194; MH 28 28–30 GW 195; MH 102 29 AA 106; MH 28; ML 227; 3T 217; 8T 30 29, 30 DA 191 31, 32 DA 190 34 AA 364; COL 283, 403; DA 190; GW 188; ML 230; MM 20; SC 77; SL 13; 2T 269; 4T 227; WM 53, 116 35 RC 67; Te 258; TM 232; 5T 582; 6T 89, 474; 7T 98; 8T 36; 9T 226; WM 80 35, 36 DA 191; FE 201; MH 103; 5T 86, 187; 6T 23, 416 35–37 8T 30 36–38 GW 409 37, 38 DA 192 39 MH 28; ML 227 39–42 AA 19 40–42 8T 30 41 AA 106 41, 42 RC 67 42 DA 193; SL 83; TM 155 43–54 DA 196–200 44, 46 DA 196 47 DA 197 48 DA 198, 315; Ev 594 49, 50 DA 198 51–53 DA 199 53 DA 200 |
Seek to any passage:
Search the text:
Special note for ANDROID SmartPhones
I recommend to download PhoneMe emulator for Android from here.
Especially I recommend phoneME Advanced - Foundation Profile + MIDP High Resolution b168 rev20547 from here, or from here.
Then you have to build your application, to transfer the .jar and .jad files on your mobile phone and run using this nice emulator.
1. Install a Zip Utility from Android Market.
2. Install a File Manager from Android Market.
3. Download and install PhoneMe, as mentioned above.
4. Build your application by using Download Multilingual Service or Dynamic Download (zip).
5. Copy the zip file into your Android Phone and unzip the content in a folder, and then write down the path to the unzipped files and the name of the .jad file.
6. Launch PhoneMe from your smartphone.
7. Inside PhoneMe, write to the main window the path and the name to the .jad file, above mentioned. Will look something like: file:///mnt/sd/download/BiblePhone.jad and then press enter.
8. The application will be installed, and next a hyperlink will be available below the above mentioned textbox. On this way you can install as many of MIDP application you like on your Android Phone.
How to install the application in Java Mobile enabled phones
It is possible now to have the Holy Scriptures on your mobile phone and to read
it wherever you are due to the Mobile Information Device Profile (MIDP)
technology in 1.0 and 2.0 versions, developed for Java applications.
A good advice is to try in the beginning the MIDP 1.0 / 128 Kbytes version, and
progressively to advance to MIDP 2.0 and larger volumes (512 Kbytes or more).
The application is available for MIDP 2.0, MIDP 1.0. You have only to select one
table on the field MIDP2.0 or MIDP1.0, according to the desired Bible version.
Then, you shall make a click on the JAR (Java Archive) file in order to obtain
the software to be installed on your mobile phone.
I recommend you to start with STARTER(MIDP1.0old) edition, then to continue with
INTERMEDIATE(MIDP1.0), and in the end, if the mobile phone supports this thing,
to try to install the ADVANCED (MIDP2.0) edition. Also, start with 128 kbytes
volumes, continue with 512 kbytes, and at the end try the version in one file.
There are cases where the mobile phone requires so called JAD (Java Descriptor)
files. These JAD files has to be
uploaded, on this case, together with the desired JAR files(s).
There are different methods to download the applications in your mobile phone as
follows:
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
2. By using the infrared port of the mobile phone
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
4. By cable link between PC ad mobile phone
5. If none from the above cases are valid
Next, we shall examine each case in order to have a successfully installation of
the software.
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
If your have Internet access on your mobile phone (e.g. WAP or GPRS), it is
enough to access
https://biblephone.intercer.net/wap/ from the browser of the mobile phone,
and to access the desired Bible version, and then to make an option about
MIDP1.0 or MIDP2.0, and finally to select the desired module (e.g. one or more).
After the last selection, the desired version will be downloaded on your mobile
phone.
Many phones have only this option for installing JAVA appplications.
2. By using the infrared port of the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
If you don't have access to Internet directly from your mobile phone, then you
shall have to pass to this step requiring to have infrared ports on your mobile
phone and on the computer.
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to activate the infrared port on the mobile phone and align it with the infrared
port of the computer (preferable laptop).
c. Then a window will appear asking what file you want to send to the mobile
phone. Next, you will select the downloaded JAR file, and after OK, the mobile
phone will ask you if you want to load that file. You say YES and the
application will be downloaded on your mobile phone.
d. Probably, you will be asked by the mobile phone where you want to save it (e.g.
on the games or applications directories). After you made this selection, the
file will be ready to be loaded for run.
The displaying preference can be set inside the application in order to have
larger fonts, full screen display etc.
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
This situation is similar with the infrared case. You have only to activate
Bluetooth access on your mobile phone (check if exists) and on the computer (check
if exists).
4. By cable link between PC ad mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific
mobile phones.
On this case the steps are as follows:
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to set up the wired connection between the mobile phone and the computer. Next,
you will start the synchronization / data transfer application and download the
JAR file in your mobile phone. Surely, you will have to consult the CD of your
mobile phone.
c. By this application you shall transfer into your mobile phone the JAR file in
the games or applications directories. Next, you will have to select for run the
JAR desired file.
5. If none from the above cases are valid
On this unhappy case, I recommend you to find a friend with a laptop having
infrared / Bluetooth capabilities, or to buy a data link cable, or to change
your current model of mobile phone.
Unfortunately, some models of mobile phones require only WAP/GPRS in order to
download and run Java applications.
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones. Therefore check the documentation of them and also the page for specific
models.
Why so many versions? Simple, because not all the mobile phones support the
Bible in one file with MIDP 2.0 (the most advanced for the time being).
Multilingual Online Ebooks
It is possible now to have the inspirational ebooks on your browser and to read it allowing you to make comparisons between different translations or versions for a specific language. This occasion is unique, and you have only to browse to the desired author and book.
Select another version:
If you have any questions, remarks, suggestions, please contact me here.
May God bless you in studying the Holy Scriptures.
Sitemap: Please select the BiblePhone modules in your language: