3:2 Acesta a venit la Isus, noaptea, şi I-a zis: Învăţătorule, ştim că eşti un Învăţător, venit de la Dumnezeu; căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.
A venit la Isus. Vizita aceasta a avut loc pe Muntele Măslinilor (DA 168; cf. p. 685, 686), probabil nu la mult timp după prima curăţire a Templului, relatată în cap. 2,13-17. Nicodim fusese martor la întâmplarea aceea dramatică (vezi DA 168) şi fără îndoială Îl auzise pe Isus şi fusese martor la unele din minunile lui Mesia (cap. 2,23). Cu siguranţă el împărtăşea împreună cu alţi iudei nădejdea unui Mesia politic care să elibereze naţiunea din cătuşele Romei (vezi la Luca 4,19) şi trebuie să fi fost pus în nedumerire când Isus i-a explicat natura spirituală a împărăţiei Lui. Nicodim era din fire precaut şi nu s-a declaratpe faţă ca urmaş al umilului Nazarinean decât după crucificare (Ioan 19,39; cf. DA 177). Sămânţa sădită cu ocazia aceasta a căzut în pământ roditor, pentru ca să aducă mai târziu o recoltă bogată.
Noaptea. Dându-şi şi seama de atitudinea generală a conducătorilor faţă de Isus, Nicodim a considerat că este înţelept să nu-şi compromită reputaţia sau poziţia îngăduind să se ştie că Îl lua destul de mult în serios pe Isus pentru a căuta o întrevedere personală cu El. Precauţia aceasta a dat greutate eforturilor lui Nicodim de a-i abate pe conducători de la scopul lor de a-L aresta pe Isus.
Învăţătorule. Vezi la cap. 1,38.
Ştim. Nicodim era satisfăcut cu dovada aprobării divine ce reieşea din cuvintele şi faptele lui Isus. Ceilalţi conducători se bucurau de acelaşi prilej de a observa şi a considera natura împuternicirilor lui Isus (vezi cap. 2,18-20) şi fără îndoială ştiau tot atât de bine ca şi Nicodim concluzia la care arătau dovezile, dar îngâmfarea şi stricăciunea inimii i-a împiedicat să recunoască temeinicia ei, aşa cum a făcut Nicodim. El era unul din acei ,,mulţi” din cap. 2,23 care ,,au crezut”.
Un învăţător. Gr. didaskalos (vezi la cap. 1,38), un titlu de respect. Nicodim însuşi era ,,învăţător [didaskalos] al lui Israel” (cap. 3,10), dar era gata să-L accepte pe Isus – care nu avea o educaţie formală şi nici o permisiune oficială de a-i învăţa pe alţii – ca egal al său. Singura explicaţie a acestei vizite era că el simţea în propria inimă faptul că Isus era mai mult decât un simplu învăţător. La început, totuşi, mândria l-a împiedicat să dea pe faţă gândul său cel mai intim, că Isus ar putea să fie Mesia. Dar când reacţia lui este pusă în contrast cu aceea a celorlalţi conducători ai naţiunii, măsura în care dorinţa aprinsă după adevăr a biruit mândria este surprinzătoare.
De la Dumnezeu. Cuvintele acestea sunt în poziţia emfatică în textul grecesc. Prin ele Nicodim recunoaşte că minunile lui Isus constituiau împuterniciri care depăşeau orice autoritate omenească.
Nimeni. Minunile (vezi cap. 2,23) constituiau dovada puterii divine ce nu putea fi tăgăduită. La ocazii ulterioare Isus a îndreptat atenţia conducătorilor iudei la semnificaţia minunilor Sale ca atestând minunea Sa divină (vezi cap. 5,36; 10,38; cf. DA 406; vol. V, p. 209).
Pe care le faci Tu. Pronumele personal ,,Tu” este emfatic. Minunile lui Isus difereau de acelea alea altor oameni; ele dădeau dovada că erau autentice.
Dacă nu este Dumnezeu cu el. Minunile atestau aprobarea şi recunoaşterea divină. Nicodim urmărea dovezile până la concluzia lor logică.