3:17 Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.
Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis. Echivalent cu ,,Dumnezeu a dat” (Ioan 3,16; cf. Matei 15,24; Marcu 9,37; Luca 4,18.43). Ioan nu este preocupat aici cu legăturile teologice între Cel trimis şi Cel care L-a trimis, ci cu scopul trimiterii (vezi la Matei 1,2.3). Trimiterea lui Isus nu lasă să se înţeleagă nici superioritate în Trimiţător, nici inferioritate în Cel trimis. În toată veşnicia trecută Hristos a fost ,,egal cu Dumnezeu” (Ev 615; vezi la Ioan 1,1).
Fiul Său. Vezi la Luca 1,35; Ioan 1,14.
În lume. Adică, la întrupare (vezi la cap. 1,14).
Să judece lumea. [,,Să osândească lumea”, KJV]. Ioan se grăbeşte să explice (v. 18.19) că aceia care nu cred în Fiul ,,au şi fost judecaţi” [,,deja condamnaţi”], pur şi simplu pentru că refuză să creadă. Scopul lui Dumnezeu în trimiterea Fiului Său în lume este de a mântui lumea. Dacă datorită venirii Mântuitorului, unii semeni au parte de condamnare, Dumnezeu nu poate fi învinovăţit. Condamnarea nu rezultă din venirea adevăratei Lumini (vezi la cap. 1,4-9), ci din depărtarea oamenilor de la Lumină datorită unei preferinţa pentru întuneric. Iudeii şi-L închipuiau pe Mesia că vine ca judecător să condamne pe necredincioşi (vezi la Luca 4,19) şi că îngerii se bucură de nimicirea celor pierduţi (vezi la cap. 15,7). Dar Hristos nu a venit să condamne lumea, aşa cum merita, ci să o mântuiască (cf. DA 25).
Prin El. Vezi la Matei 1,21; Luca 19,10. Dumnezeu voia ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi prin marele dar al Fiului Său S-a îngrijit de mântuirea lor. Dar voia lui Dumnezeu trebuie să fie confirmată de voia fiecărui om în parte pentru ca ea să fie lucrătoare pentru el. Mântuirea este numai pentru cei care cred şi Îl primesc pe Hristos (vezi la Ioan 1,12; 3,16).