Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Ioan

Ioan 17:17


17:17 Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul.

Sfinţeşte-i. Gr. hagiazo, literal, ,,a trata ca sfânt”, ,,a consacra”, ,,a face sfânt”. Ucenicii urma să fie consacraţi însărcinării lor. Sfinţenia este unul din atributele lui Dumnezeu (1 Petru 1,16). De unde a fi făcut sfânt înseamnă a deveni asemenea lui Dumnezeu. Lucrul acesta era menit să-l săvârşească planul mântuirii (2 Petru 1,4; Ed 125).

Prin adevărul Tău. Pentru o definiţie a adevărului vezi la cap. 8,32. Cuvântul lui Dumnezeu este declarat a fi ,,adevăr”. Scripturile ne descoperă caracterul lui Dumnezeu şi al lui Isus Hristos. Noi devenim făpturi noi făcând adevărurile Cuvântului lui Dumnezeu o parte a vieţii.