14:1 Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu, şi aveţi credinţă în Mine.
Să nu vi se tulbure inima. Sau, ,,încetaţi de a mai lăsa inima voastră să fie tulburată”. Ucenicii erau tulburaţi pentru că Isus anunţase că urma să-i părăsească în curând (cap. 13,33). El a căutat acum să le spună că absenţa Lui va fi numai temporară şi că plecarea aceasta urma să fie spre folosul lor. Capitolul 14 continuă secţiunea de conversaţie începută în cap. 13,31 (vezi comentariul acolo).
Aveţi credinţă. [,,Voi credeţi”, KJV]. Gr. pisteuete, care poate fi tradus sau ,,voi credeţi”, sau ,,credeţi”, ca în propoziţia următoare. În forma pisteuete poate fi sau imperativ (credeţi) sau indicativ (voi credeţi). În limba greacă formele de imperativ şi de indicativ la timpul folosit aici sunt identice. Deci contextul trebuie să hotărească alegerea modului. Acesta permite câteva combinaţii felurite: 1) ambele verbe la imperativ, ,,Credeţi în Dumnezeu, credeţi şi în Mine”; 2) ambele verbe la indicativ, ,,Voi credeţi în Dumnezeu şi credeţi şi în Mine”; 3) primul verb la indicativ şi al doilea la imperativ, ca în KJV; 4) primul la imperativ şi al doilea la indicativ, ,,Credeţi în Dumnezeu şi voi credeţi şi în Mine”; această ultimă combinaţie dă o construcţie oarecum stângace şi este cea mai puţin probabilă din cele patru, dar celelalte trei se împacă pe deplin cu contextul. Când primul element este considerat ca imperativ, îndemnul este în armonie cu instrucţiunea dată mai înainte de a ,,avea credinţă în Dumnezeu” (Marcu 11,22).
Cuvântarea din cap. 14 a fost ţinută în odaia de sus înainte de plecarea la Muntele Măslinilor şi Ghetsemani (vezi la cap. 13,31).