13:1 Înainte de praznicul Paştelor, Isus, ca Cel care ştia că I-a sosit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl şi fiindcă iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt.
Înainte de praznicul Paştelor. [Spălarea picioarelor ucenicilor, Ioan 13,1-20 = Luca 22,24-30. Comentariu major: Luca şi Ioan]. Incidentul acesta a avut loc în legătură cu cina pascală de joi noaptea din Săptămâna Patimilor. Pentru o discuţie asupra aspectelor cronologice ale acestei cine vezi Note adiţionale la Matei 26, Nota 1.
I-a sosit ceasul. Mai înainte în lucrarea Lui, Isus declarase că ceasul Lui nu sosise (vezi la cap. 2,4). Acum sosise ceasul crizei. În aceeaşi noapte El urma să fie trădat în mâinile vrăjmaşilor Săi şi, înainte ca ziua iudaică, zi care începea la apusul soarelui, să treacă, Isus urma să se odihnească în mormântul lui Iosif.
Să plece din lumea aceasta. Isus venise de la Dumnezeu (vezi la cap. 1,1.14), fusese trimis în lume (vezi la cap. 3,17), dar nu trebuia să rămână în lumea aceasta (cap. 16,7). După încheierea lucrării Sale pe pământ El urma să Se întoarcă la Tatăl Său. Ioan scoate în evidenţă faptele acestea de repetate ori (vezi p. 892).
Ai Săi. Aici ucenicii îndeosebi, nu naţiunea iudaică aşa ca în cap. 1,11.
În lume. Ucenicii Săi erau ,,în lume” dar nu erau ,,din” ea (cap. 17,11-16).
Până la capăt. Gr. eis telos, tradus în 1 Tesaloniceni 2,16 ,,la urmă” [,,deplin”, KJV; ,,de istov”,
G. Gal.]. Acelaşi înţeles se poate aplica aici, deşi traducerea literală ,,până la sfârşit” este de asemenea aplicabilă la context.