Printable ModeIoan, 13
|
13:1 Înainte de praznicul Paştelor, Isus, ca Cel care ştia că I-a sosit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl şi fiindcă iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt. Înainte de praznicul Paştelor. [Spălarea picioarelor ucenicilor, Ioan 13,1-20 = Luca 22,24-30. Comentariu major: Luca şi Ioan]. Incidentul acesta a avut loc în legătură cu cina pascală de joi noaptea din Săptămâna Patimilor. Pentru o discuţie asupra aspectelor cronologice ale acestei cine vezi Note adiţionale la Matei 26, Nota 1. I-a sosit ceasul. Mai înainte în lucrarea Lui, Isus declarase că ceasul Lui nu sosise (vezi la cap. 2,4). Acum sosise ceasul crizei. În aceeaşi noapte El urma să fie trădat în mâinile vrăjmaşilor Săi şi, înainte ca ziua iudaică, zi care începea la apusul soarelui, să treacă, Isus urma să se odihnească în mormântul lui Iosif. Să plece din lumea aceasta. Isus venise de la Dumnezeu (vezi la cap. 1,1.14), fusese trimis în lume (vezi la cap. 3,17), dar nu trebuia să rămână în lumea aceasta (cap. 16,7). După încheierea lucrării Sale pe pământ El urma să Se întoarcă la Tatăl Său. Ioan scoate în evidenţă faptele acestea de repetate ori (vezi p. 892). Ai Săi. Aici ucenicii îndeosebi, nu naţiunea iudaică aşa ca în cap. 1,11. În lume. Ucenicii Săi erau ,,în lume” dar nu erau ,,din” ea (cap. 17,11-16). Până la capăt. Gr. eis telos, tradus în 1 Tesaloniceni 2,16 ,,la urmă” [,,deplin”, KJV; ,,de istov”, G. Gal.]. Acelaşi înţeles se poate aplica aici, deşi traducerea literală ,,până la sfârşit” este de asemenea aplicabilă la context. 13:2 În timpul cinei, după ce diavolul pusese în inima lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, gândul să-L vândă, În timpul cinei. [,,Cina fiind terminată”, KJV]. Dovezile textuale sunt împărţite (cf. p. 146) între exprimarea aceasta şi exprimarea ,,pe când cina era în curs”. O combinare a informaţiilor procurate de diferiţi scriitori ai Evangheliei duce la concluzia că exprimarea din urmă este corectă. Totuşi, spălarea picioarelor a avut probabil loc mai devreme în timpul cinei, în legătură cu cina pascală (cf. DA 645, 646; vezi la Luca 22,24). Nu toate amănuntele procedării de la Ultima Cină sunt notate de scriitorii Evangheliei; de aceea nu se poate cunoaşte precis la care punct din ritualul pascal (vezi la Matei 26,21) – dacă ritualul obişnuit a fost amănunţit urmat de Isus cu prilejul acesta – a fost introdusă Cina Domnului (cf. DA 653). Să-L vândă. Vezi la Matei 26,14; cf. Luca 22,3. 13:3 Isus, fiindcă ştia că Tatăl Îi dăduse toate lucrurile în mâini, că de la Dumnezeu a venit şi la Dumnezeu Se duce, Toate. [,,Toate lucrurile”, KJV]. Adică, având de-a face cu planul de mântuire (Ioan 17,2; Evrei 2,8; vezi la Matei 11,27; Ioan 3,35). De la Dumnezeu a venit. Faptul acesta era fără îndoială menţionat pentru a arăta că atunci când Isus spăla picioarele pline de praf ale ucenicilor Săi, El era pe deplin conştient de divinitatea Sa. Actul era astfel o demonstraţie supremă a smereniei Sale. La Dumnezeu Se duce. Vezi la v. 1. 13:4 S-a sculat de la masă, S-a dezbrăcat de hainele Lui, a luat un ştergar, şi S-a încins cu el. S-a sculat de la masă. [,,S-a sculat de la cină”, KJV]. Era obiceiul de a sta culcat pe un pat în timpul mesei (vezi la Marcu 2,15). S-a desbrăcat de hainele Lui. Adică veşmântul exterior, care I-ar fi împiedicat mişcările. Vezi la Matei 5,40. S-a încins. Scopul actelor acestora şi al acelora care au urmat ar putea fi deduse din relatarea dată de Luca cu privire la cearta pentru supremaţie dintre ucenici (vezi la Luca 22,24). Isus urmărea să dea un exemplu de serviciu smerit şi lipsit de iubire de sine. El nădăjduia că demonstraţia practică urma să-i impresioneze pe ucenicii Săi aşa cum nu ar fi făcut o simpla expunere de percepte. 13:5 Apoi a turnat apă într-un lighean şi a început să spele picioarele ucenicilor, şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins. Să spele picioarele ucenicilor. Potrivit cu obiceiul iudaic care se extindea probabil în trecut pe vremea lui Isus, spălarea picioarelor stăpânului era una din datoriile unui rob străin de neam, dar nu era o datorie ce se aştepta din partea unui rob iudeu. Totuşi, era un serviciu al unei soţii datorat soţului ei şi al copiilor datorat tatălui lor (vezi Strack şi Billerbeck, Kommentar zum Neuen Testament, vol. 2, p. 557). Serviciul acesta era deci privit ca de rând. Întrucât nu era nici un serv de faţă cu prilejul Ultimei Cine, unul dintre ucenici ar fi trebuit să ia asupra sa sarcina aceasta, dar nici unul nu s-a oferit de bunăvoie. 13:6 A venit deci la Simon Petru. Şi Petru I-a zis: Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele? Tu să-mi speli mie picioarele? Accentul în textul grec este asupra pronumelor ,,tu” şi ,,mie”: ,,Tu să speli picioarele mele?” Unii comentatori sugerează că Petru se poate să-şi fi tras sus picioarele când a spus cuvintele acestea. Actul ar fi fost în armonie cu natura lui impulsivă (Matei 16,22; Ioan 13,37). Vezi la Marcu 2,15. 13:7 Drept răspuns, Isus i-a zis: Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea. Ce fac Eu. Accentul este în textul grec pe pronumele ,,Eu” şi ,,tu”: ,,Ce fac Eu, tu nu pricepi”. Deplina însemnătate a actului lui Isus nu urma să fie înţeleasă decât mai târziu. Între timp lui Petru i se cerea să exercite credinţa şi să se supună smerit voiei Domnului. 13:8 Petru I-a zis: Niciodată nu-mi vei spăla picioarele! Isus i-a răspuns: Dacă nu te spăl Eu, nu vei avea parte deloc cu Mine. Niciodată nu-mi vei spăla. Negaţia este puternic exprimată în textul grec. Izbucniri puternice de felul acesta sunt caracteristice pentru vorbirea lui Petru (vezi la v. 6). Cuvintele lui erau cuvinte de încredere în sine şi nu de supunere smerită. El nu aşteaptă după cunoaşterea de mai târziu oferită lui de Isus. Nu vei avea parte deloc cu Mine. Având în vedere însemnătatea simbolică a actului pe care-l făcea Isus, numai astfel putea Petru să aibă parte cu Hristos (vezi la v. 12, 15). Mai mult, spiritul independent al lui Petru şi atitudinea lui trufaşă erau nepotrivite cu caracterul acelora care se bucură de comuniune spirituală cu Domnul lor în viaţa aceasta şi care cultivă nădejdea de a se bucura de comuniune veşnică cu El în lumea viitoare. 13:9 Doamne, I-a zis Simon Petru, nu numai picioarele, dar şi mâinile şi capul! Nu numai picioarele. O altă izbucnire impetuoasă caracteristică lui Petru. Dându-şi seama că refuzând pe Domnul său avea perspectiva de separare de El, Petru s-a supus imediat, dar în chip caracteristic chiar şi acum căuta să dea noi sfaturi Domnului său. El încă nu înţelegea însemnătatea actului. 13:10 Isus i-a zis: Cine s-a scăldat n-are trebuinţă să-şi spele decât picioarele, ca să fie curat de tot; şi voi sunteţi curaţi, dar nu toţi. Scăldat. [,,Spălat”, KJV; ,,Lăut”, G.Gal.]. Gr. louo, ,,a se îmbăia”. Louo este folosit pentru spălatul întregului corp (vezi Fapte 9,37 şi în LXX-a la Exod 2,5; 29,4; Levitic 14,8.9; etc.). Când se spală numai o parte a corpului este folosit în general cuvântul nipto, cum este folosit mai departe în versetul acesta şi în Matei 6,17; 15,2; etc. Aici Isus Se referă probabil la obiceiul de a se îmbăia înainte de a lua parte la o sărbătoare. Când oaspeţii soseau, ei nu aveau nevoie decât să-şi spele picioarele. Din aceasta este evidentă învăţătura spirituală. Ucenicii primiseră curăţire spirituală în ,,izvorul de apă... ce se deschide pentru casa lui David... spre curăţire de păcat şi de orice altă întinare” (Zaharia 13,1). Ei nu căzuseră în apostazie pentru ca să aibă nevoie de o completă curăţire din nou. Totuşi, viaţa lor nu fusese fără păcat. Adesea cedaseră la sugestiile lui Satana. Spălarea era plină de însemnătate numai în măsura în care reprezenta îndepărtarea păcatului prin pocăinţă şi mărturisire sinceră. Picioarele. Pot fi citate dovezi textuale (cf. p. 146) pentru omiterea cuvintelor ,,decât” şi ,,picioarele”, făcând astfel pasajul să zică, ,,cel care a fost scăldat n-are nevoie să fie spălat”. Totuşi atât textual, cât şi contextual preponderenţa evidenţelor favorizează păstrarea cuvintelor. Dar nu toţi. Referirea este la Iuda, care niciodată nu se predase pe deplin lui Hristos. 13:11 Căci ştia pe cel ce avea să-l vândă; de aceea a zis: Nu sunteţi toţi curaţi. Căci ştia. Isus cunoscuse lucrul acesta ,,de la început” (cap. 6,64). Cel ce avea să-L vândă. Literal ,,cel care trăda”. Textul grec prezintă acţiunea ca deja având loc şi, aşa cum era, desigur, adevărat (vezi la Matei 26,14; cf. DA 645). 13:12 După ce le-a spălat picioarele, Şi-a luat hainele, S-a aşezat iarăşi la masă şi le-a zis: Înţelegeţi voi ce v-am făcut Eu? Şi-a luat hainele. Vezi la v. 4. Înţelegeţi voi? [,,Cunoaşteţi voi?”, KJV]. O parte din semnificaţia actului deja li se întipărise în minte. Pilda lui Isus de slujire neegoistă le smerise mândria, dar deplina semnificaţie spirituală a serviciului de-abia urma să fie descoperită. 13:13 Voi Mă numiţi Învăţătorul şi Domnul, şi bine ziceţi, căci sunt. Voi Mă numiţi. Adică, este obiceiul vostru să spuneţi. Învăţătorul. Gr. didaskalos, literal însemnând, ,,Învăţător” (vezi la cap. 1,38). Domnul. Gr. kurios, un termen folosit atât cu privire la oameni (Matei 6,24 [tradus ,,stăpân”]; etc.), cât şi la Divinitate (Matei 1,22; etc.). Mai obişnuit kurios reprezenta doar un titlu obişnuit de respect corespunzând cu ,,domn”. Mai târziu şi, poate, uneori înainte de înălţarea lui Isus (vezi Ioan 20,28), cuvântul a fost folosit în înţelesul lui cel mai deplin, atribuind divinitate lui Isus (vezi Fapte 10,36; Romani 14,8; etc.). Cele două titluri sunt amintite aici fără îndoială pentru a stărui asupra faptului că deşi Isus săvârşise acea lucrare de slugă, El era totuşi mai departe Învăţător şi Domn. Servirea nu-i scăzuse cu nimic din demnitate. Vezi la Ioan 4,11. 13:14 Deci, dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul vostru, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora. Sunteţi datori. [,,Trebuie”, KJV]. Gr. opheilo, ,,a fi obligat”. Opheilo este redat ,,dator” în Matei 18,28; şi ,,eram datori” în Luca 17,10; Romani 15,27. Pilda lui Hristos de slujire umilă urma să fie copiată de urmaşii Săi. Serviciul cerut de la ei era o lucrare de iubire plină de lepădare de sine care pune interesele şi confortul personal înapoia şi mai pe jos de ale altora. 13:15 Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu. O pildă. Isus făcea mai mult decât să dea un exemplu de slujire. El instituia o rânduială [un ritual] care să fie ţinută de urmaşii Săi până la sfârşitul timpului, o rânduială menită să aducă viu în minte învăţăturile serviciului original. Rânduiala are o întreită însemnătate: 1) Ea simbolizează curăţirea de păcat. Botezul simbolizează curăţirea originală a sufletului de păcat. Curăţirea de întinăciunile care au survenit ulterior este simbolizată de spălarea picioarelor. Ca în cazul botezului, rânduiala aceasta nu are nici o însemnătate dacă participantul nu a eliminat prin pocăinţă şi deplină convertire păcatul din viaţă. Nu există nici un merit în actul spălării picioarelor însuşi. Numai când pregătirea preliminară a fost corespunzătoare serviciul capătă însemnătate. 2) Ea simbolizează o reînnoită consacrare în slujbă. Cel care participă şi se pleacă să spele picioarele fraţilor săi arată prin aceasta că este dispus să se angajeze în slujba Domnului indiferent cât de smerit ar putea fi acel serviciu. 3) El preînchipuie spiritul comuniunii creştine. Rânduiala este astfel un serviciu pregătitor corespunzător pentru participarea la Cina Domnului. Pentru o discutare mai amănunţită a subiectului vezi DA 642-651. 13:16 Adevărat, adevărat, vă spun, că robul nu este mai mare decât domnul său, nici apostolul mai mare decât cel ce l-a trimis. Adevărat. Vezi la Matei 5,18; Ioan 1,51. Robul. [,,Servul”, KJV]. Sau ,,sclavul”. Nu este mai mare. Dacă nu era sub demnitatea Domnului să săvârşească un serviciu de rând, servul sau robul cu siguranţă nu ar trebui să creadă că este sub demnitatea sa (cf. la Luca 6,40; vezi Matei 10,24; Luca 22,27). 13:17 Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi, dacă le faceţi. Dacă ştiţi. O cunoaştere a datoriei aşează asupra omului răspunderea aducerii la îndeplinire. Cineva nu este socotit răspunzător de lucrurile de care este necunoscător, afară de cazul, natural, că neştiinţa lui nu este voită (vei Ioan 9,41; 15,22; Romani 5,13; Iacov 4,17). Ferice. Gr. makarioi (vezi la Matei 5,3). Dacă le faceţi. Înfăptuirea nu trebuie să fie despărţită de mărturisire (vezi Matei 7,21; Luca 6,46; 12,47; Romani 2,13; Iacov 1,25). 13:18 Nu vorbesc despre voi toţi; cunosc pe aceia pe care i-am ales. Dar trebuie să se împlinească Scriptura, care zice: Cel ce mănâncă pâine cu Mine a ridicat călcâiul împotriva Mea. Nu vorbesc despre voi toţi. Cuvintele de binecuvântare rostite în v. 17 nu se aplică la întregul grup. Iuda, trădătorul, este exclus. Cunosc. Isus cunoştea caracterul fiecăruia din ucenicii Săi şi de la început ştiuse că Iuda urma să-L vândă (vezi cap. 6,64). Pentru o discutare a motivelor pentru care i-a dat un loc între cei doisprezece vezi la Marcu 3,19. Ales. Vezi cap.6,70. Să se împlinească. [,,Să poată fi împlinită”, KJV]. Profeţia nu decretase ca Iuda să Îl vândă pe Domnul său. Precunoaşterea divină prevăzuse ce urma să fie (vezi la cap. 12,39). Cel ce mănâncă pâine cu Mine. Un citat din Psalmii 41,9 (vezi comentariul acolo). 13:19 Vă spun lucrul acesta de pe acum, înainte ca să se întâmple, pentru ca, atunci când se va întâmpla, să credeţi că Eu sunt. Înainte de a se întâmpla. [,,Înainte de a veni”, KJV]. Dacă Isus nu ar fi spus mai dinainte ucenicilor despre trădarea lui Iuda, ei ar fi putut trage concluzia că El a făcut o greşeală de judecată când a îngăduit ca Iuda să fie unul din cei doisprezece. Alegerea lui Iuda nu a fost o idee a lui Isus, ci a ucenicilor înşişi (vezi la Marcu 3,19). Împlinirea profeţiei este sigiliul de validare asupra celui care a rostit prezicerea. Eu sunt. Vezi la cap. 8,24. 13:20 Adevărat, adevărat, vă spun că, cine primeşte pe acela pe care-l trimit Eu, pe Mine Mă primeşte; şi cine Mă primeşte pe Mine, primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Mă primeşte pe Mine. Vezi la Matei 10,40. 13:21 După ce a spus aceste cuvinte, Isus S-a tulburat în duhul Lui, a mărturisit, şi a zis: Adevărat, adevărat, vă spun, că unul din voi Mă va vinde. S-a tulburat. [Trădătorul dat pe faţă, Ioan 13,21-30 = Matei 26,21-25 = Marcu 14,18b-21= Luca 22,21-23. Comentariu major: Matei şi Ioan]. Vezi la cap. 12,17. Adevărat. Vezi la Matei 5,18; Ioan 1,51. Mă va vinde. Anunţarea este mai specifică decât în v. 18, 19. Comparaţi Matei 26,21; Marcu 14,18. 13:22 Ucenicii se uitau unii la alţii, şi nu înţelegeau despre cine vorbeşte. Nu înţelegeau. [,,Erau în îndoială”, KJV]. Gr. aporeo, ,,a fi în încurcătură”; ,,a fi perplex”, [,,în grea cumpănă”, G. Gal.] ca în 2 Corinteni 4,8. Ucenicii erau în încurcătură deoarece nu înţelegeau cum s-ar fi putut ca unul din grupul lor să Îl trădeze pe Isus. 13:23 Unul din ucenici, acela pe care-l iubea Isus, stătea la masă culcat pe sânul lui Isus. Acela pe care-l iubea Isus. Denumirea de sine favorită a lui Ioan (vezi cap. 19,26; 20,2; 21,7.20). În cap. 20,2 cuvântul pentru ,,iubea” este phileo, în timp ce în alte pasaje este folosit agapao (vezi la cap. 11,5). Culcat la sânul lui Isus. Pentru o discuţie a obiceiului de a sta culcat la banchete vezi la Marcu 2,15. Oaspeţii se întindeau pe braţul lor stâng, pe paturi anume lucrate pentru asemenea ocazii. Faptul că Ioan îşi rezema capul la pieptul lui Isus arată că poziţia lui era la dreapta lui Isus. Vestita capodoperă a lui Leonardo da Vinci, Ultima Cină, nu reprezintă corect felul în care oaspeţii erau culcaţi la masă. 13:24 Simon Petru i-a făcut semn să întrebe cine este acela despre care vorbea Isus. I-a făcut semn. Unii au sugerat că Petru ocupa poziţia la stânga lui Isus. Totuşi, dacă aceasta ar fi fost poziţia lui ar fi fost greu ca să-i facă semn lui Ioan. Mai plauzibilă este părerea că Iuda ocupa poziţia aceasta plină de importanţă (cf. DA 644). 13:25 Şi ucenicul acela s-a rezemat pe pieptul lui Isus, şi I-a zis: Doamne, cine este? Verset ce nu a fost comentat. 13:26 Isus a răspuns: Acela, căruia îi voi întinge bucăţica, şi i-o voi da. Şi a întins o bucăţică, şi a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon, Iscarioteanul. Bucăţica. [,,Bucata de pâine”, KJV]. Gr. psomion, ,,bucăţică”, ,,îmbucătură”, probabil de pâine, deşi unii sugerează că aici s-ar putea referi la ierburile amare, o parte din care, potrivit cu ritualul de Paşte, trebuia să fie înmuiată sosul special, sau charoseth (vezi la Matei 26,21.23). Iuda. Vezi la Marcu 3,19. Fiul lui Simon, Iscarioteanul. Vezi la cap. 6,71. 13:27 Cum a fost dată bucăţica, a intrat Satana în Iuda. Isus i-a zis: Ce-ai să faci, fă repede. Satana. Numele apare numai aici în Ioan. În altă parte apostolul îl numeşte pe Satana ,,Diavolul” (cap. 8,44; 13,2). Pentru înţelesul numelui ,,Satana” vezi la Iov 1,6; Zaharia 3,1; Matei 4,1. A intrat... în Iuda. [,,A intrat în el”, KJV]. Adică, l-a luat deplin în stăpânire. Până aici mai fusese prilej pentru Iuda să se pocăiască, dar în clipa aceasta el a trecut linia de hotar. Fă repede. Dacă Isus, adevăratul Miel Pascal, urma să fie junghiat în ziua în care erau junghiaţi mieii obişnuiţi de Paşte (vezi Note adiţionale la Matei 26, Nota 1), nu mai rămăsese mult timp ca Iuda să comită fapta sa laşă. 13:28 Dar nimeni din cei ce şedeau la masă, n-a înţeles pentru ce îi zisese aceste vorbe. Înţeles. [,,Ştia”, KJV]. Mai degrabă, ,,n-a ajuns să cunoască”, sau să ,,recunoască”. Discuţia fusese cu privire la vânzare, dar nu era necesiar să lege cuvintele lui Isus spuse lui Iuda (v. 27) cu trădarea. Totuşi Iuda însuşi a înţeles ce vrea să spună Isus. 13:29 Unii credeau că, de vreme ce Iuda avea punga, Isus voia să-i spună: Cumpără ce ne trebuie pentru praznic; sau îi poruncea să dea ceva săracilor. Punga. Gr. glossokomon, ,,cutia cu bani”. (vezi cap. 12,6). Iuda era trezorierul grupului. Pentru praznic. Adică ,,pentru sărbătoare”. Ucenicii se îngrijiseră deja de propria lor cină pascală, totuşi Paştele şi Sărbătoarea Azimilor era încă înaintea lor. Aceia care caută să fixeze ziua obişnuită a sărbătorii Paştelor au prezentat argumentul că ar fi fost cu neputinţă ca Iuda să cumpere provizii într-o zi de sărbătoare. Argumentul acesta nu este valabil. Iudeii îngăduiau cumpărarea de hrană în ziua aceea, cu condiţia ca tranzacţia să nu se facă în modul obişnuit. Lucrul acesta este explicat în Mishnah: ,,Cineva nu poate să dea la tocilă un cuţit în zi de sărbătoare, dar cineva poate să-l tragă pe un alt cuţit [ca să-l ascută]. Cineva nu poate să zică unui măcelar: ‘Cântăreşte-mi carne de un denar’, dar el taie [animalul] şi-l împarte între ei. Un om poate spune vecinului său [într-o zi de sărbătoare]: ‘Umple-mi vasul acesta’, dar nu într-o anumită măsură. R. Iuda zice: Dacă era un vas de măsurat el ar putea să nu-l umple. Se relatează despre Abba Saul b. Batnith că obişnuia să-şi umple măsurile în ajunul unei sărbători şi să le dea clienţilor în ziua de sărbătoare. Abba Saul zice: El obişnuia să facă aşa şi în zilele intermediare ale sărbătorii, datorită distincţiei măsurii; dar Înţelepţii zic: El obişnuia să facă aşa într-o zi obişnuită pentru a goli măsurile. Cineva se poate duce la un negustor de la care cumpără în mod obişnuit şi să-i zică: ‘Dă-mi [atâtea] ouă sau nuci” şi să spună numărul; deoarece acesta este felul în care un gospodar socoteşte în propria sa casă” (Bezah 3.7, 8, ed. Soncino a Talmudului, p. 144, 148, 152). Săracilor. Ocazia era potrivită pentru dăruire la săraci, care altminteri nu şi-ar fi putut procura mieii de Paşte pentru sărbătoare. 13:30 Iuda, după ce a luat bucăţica, a ieşit afară în grabă. Era noapte. A ieşit afară în grabă. Iuda a înţeles importanţa cuvintelor lui Isus (vezi DA 654). El ştia că Domnul îi citea intenţiile. Decizia lui de a nu ceda l-a dus dincolo de hotarul punerii la probă personale (vezi la v. 27). Actul trădării a rezultat din propria sa hotărâre (vezi la cap. 3,18.19). Era noapte. Era noapte cu adevărat (vezi 1 Corinteni 11,23), deoarece cina de Paşte era luată după apusul soarelui. Potrivit cu Mishnah, jertfa de Paşte trebuia să fie mâncată în noaptea aceea, înainte de miezul nopţii (Zebahim 5. 8, ed. Soncino a Talmudului, p. 283). Dar Ioan intenţiona probabil să exprime mai mult decât atât. Era noapte spirituală pentru Iuda, care plecase din prezenţa ,,Luminii lumii” (Ioan 8,12), spre a fi posedat şi îndrumat de domnul întunericului (cf. Luca 22,53; vezi Nota adiţională la Marcu 1). 13:31 După ce a ieşit Iuda, Isus a zis: Acum, Fiul omului a fost proslăvit şi Dumnezeu a fost proslăvit în El. Fiul omului. [Sfat de despărţire, Ioan 13,31 la 14,31]. Vezi la Matei 1,1; Marcu 2,10. Proslăvit. Plecarea lui Iuda era semnul că trădarea şi moartea Fiului omului erau aproape. Isus urma să fie proslăvit în evenimentele care aveau să aibă loc în curând (vezi cap. 7,39; 12,16.23.24). Cuvântarea din cap. 13,31 la 14,31 a fost ţinută în odaia de sus înainte de plecarea la Muntele Măslinilor (vezi cap. 14,31; cf. DA 672, 673). Dumnezeu a fost proslăvit. [,,Dumnezeu este proslăvit”, KJV]. Tatăl şi Fiul lucrau în strânsă armonie pentru mântuirea lumii (vezi la cap. 10,30). Slava unuia era slava celuilalt. 13:32 Dacă Dumnezeu a fost proslăvit în El, şi Dumnezeu Îl va proslăvi în El însuşi, şi-L va proslăvi îndată. Verset ce nu a fost comentat. 13:33 Copilaşilor, mai sunt puţin cu voi. Mă veţi căuta, şi, cum am spus Iudeilor că, unde Mă duc Eu, ei nu pot veni, tot aşa vă spun şi vouă acum. Copilaşilor. Gr. teknia. Termenul acesta de îndrăgire apare numai aici în Evanghelia după Ioan, dar este frecvent în 1 Ioan (cap. 2,1.12.28; 3,7.18; 4,4.5.21). O expresie similară (,,copiii mei”) era obişnuită în gura învăţătorilor iudei când se adresau elevilor lor (vezi Talmud Ta’anith 21a, ed. Soncino, p. 104; Baba Bathra 60b, ed. Soncino, p. 245; etc.). Puţin. Comparaţi cap. 7,33. Am spus iudeilor. Vezi cap. 8,21. Ei nu pot veni. Vezi la cap. 8,22. 13:34 Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Poruncă nouă. Porunca de a iubi nu era în ea însăşi nouă. Ea făcea parte din instrucţiunile date de Domnul prin Moise (Levitic 19,18). Îndemnul se găseşte şi în Mishnah: ,,Fii dintre ucenicii lui Aaron, iubind pacea şi urmărind pacea [fii] cineva care iubeşte pe semenii săi şi-i aduce aproape de Tora” (Aboth 1. 12, ed. Soncino a Talmudului, p. 8). Porunca era nouă deoarece se făcuse o demonstraţie nouă de iubire, pe care ucenicii erau îndemnaţi acum să o egaleze. Prin descoperirea din partea Sa a caracterului Tatălui Său, Isus făcuse cunoscut oamenilor o nouă concepţie cu privire la iubirea lui Dumnezeu. Porunca cea nouă impunea oamenilor să păstreze cu altul aceeaşi legătură pe care Isus o cultivase faţă de ei şi faţă de omenire în general. Acolo unde vechea poruncă impunea oamenilor să iubească pe semenii lor ca pe ei înşişi, porunca nouă îi îndemna să iubească aşa cum iubise Isus. Cea nouă era, de fapt, mai dificilă decât cea veche, dar harul pentru împlinirea ei era dat din belşug. Să vă iubiţi. Gr. agapao; vezi la Matei 5,43.44. Porunca zice de fapt, ,,stăruiţi a vă iubi”. 13:35 Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii. Prin aceasta. Urmaşii marilor învăţători reflectă caracteristicile învăţătorilor lor. Iubirea era unul din principalele atribute ale lui Isus. Viaţa lui Isus fusese o demonstraţie practică a iubirii în acţiune. O manifestare a aceluiaşi fel de iubire de către ucenicii lui Isus ar da dovadă de legătura şi de strânsa lor asociere cu Domnul lor. Ceea ce distinge pe creştin este iubirea şi nu mărturisirea de credinţă. Dacă veţi avea dragoste. Literal, ,,dacă veţi stărui să aveţi dragoste”. Manifestări stăruitoare şi călduroase de iubire şi nu izbucniri izolate şi capricioase de caritate, sunt dovezile faptului că cineva este ucenic. Pavel defineşte acest fel de iubire în 1 Corinteni 13. Cuvântul redat acolo ,,caritate” [KJV] este acelaşi ca acela tradus aici ,,dragoste”. 13:36 Doamne, I-a zis Simon Petru, unde Te duci? Isus i-a răspuns: Tu nu poţi veni acum după Mine, unde Mă duc Eu; dar mai târziu vei veni. Unde Te duci? Petru lasă la o parte comentarea poruncii celei noi. Poate cerinţele ei erau prea rigide pentru nivelul prezent al experienţei lui. El era, totuşi, interesat de referirea lui Isus la o plecare, a cărei natură el o înţelegea greşit (vezi v. 37), aşa cum făcuseră Fariseii mai înainte (cap. 7,35; 8,22). Mai târziu vei veni. [,,Mă vei urma”, KJV]. Pasajul are probabil o îndoită aplicaţie: 1) Urmarea lui Isus de către Petru în moarte. Ucenicul nu era pregătit să facă lucrul acesta în acel moment, aşa cum au arătat lămurit evenimentele ulterioare (Matei 26,56.69-75). Totuşi, mai târziu a suferit crucificarea pentru credinţă (vezi Ioan 21,18.19; cf. DA 537; 538). 2) La înălţarea lui Isus la cer. Pentru aceasta Petru ar fi trebuit să aştepte până la revenirea Domnului său la sfârşitul veacului (cap. 14,1-3). Probabil că era o intenţionată ambiguitate în enunţare. 13:37 Doamne, I-a zis Petru, de ce nu pot veni după Tine acum? Eu îmi voi da viaţa pentru Tine. De ce nu pot? Pentru nerăbdarea caracteristică a lui Petru vezi la Marcu 3,16. Loialitatea lui impulsivă era fără îndoială sinceră în clipele când vorbea, dar se dovedea cu totul prea nestatornică atunci când era pusă la încercare. Bine ar fi făcut Petru să cugete bine la parabolele cu clădirea turnului şi cu împăratul care mergea la război (vezi la Luca 14,27-33). Îmi voi da viaţa. Cam peste 35 de ani în cetatea Romei, Petru şi-a dat viaţa cu adevărat pentru Domnul său. La propria lui cerere a fost crucificat cu capul spre pământ (vezi DA 537, 538). Vezi la Matei 26,35. 13:38 Isus i-a răspuns: Îţi vei da viaţa pentru Mine? Adevărat, adevărat, îţi spun, că nu va cânta cocoşul, până te vei lepăda de Mine de trei ori. Adevărat, adevărat. Vezi la Matei 5,18; Ioan 1,51. COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE 1 DA 643 1–17 DA 642–651 3–17 Ev 274–278 4, 5 DA 644; EW 116; 4T 374 6, 7 DA 645 7 LS 37; MH 487; ML 184; 1T 30 8–10 DA 646 10 DA 649 11 DA 653, 655, 656 12–16 DA 649 12–17 DA 650 15 DA 651; Ed 78; MH 500 15–17 Ev 275 16 GW 190; 3T 229; 5T 502 17 COL 272; DA 651 18 DA 654 18, 19 DA 655 18–30 DA 652–661 20 4T 196 21–25 DA 654 23 Ed 87 27 DA 654, 717; 5T 103 30 DA 654 31 1T 352 31, 33 DA 662 34 AA 547, 550; COL 144, 382; CS 23; CW 79; DA 504, 677; Ed 242; Ev 293, 638; EW 27; FE 51, 281; MB 134; MH 162; ML 185, 192; SL 81; TM 354; 1T 151; 3T 187, 248; 4T 648; 6T 16, 284; 7T 265; 8T 241 34, 35 MM 120; 8T 165; 9T 219 35 DA 678; ML 80; 1T 165; 5T 167, 489; 6T 401; 7T 156; 9T 188 36, 37 DA 815 37 DA 673 |
Seek to any passage:
Search the text:
Special note for ANDROID SmartPhones
I recommend to download PhoneMe emulator for Android from here.
Especially I recommend phoneME Advanced - Foundation Profile + MIDP High Resolution b168 rev20547 from here, or from here.
Then you have to build your application, to transfer the .jar and .jad files on your mobile phone and run using this nice emulator.
1. Install a Zip Utility from Android Market.
2. Install a File Manager from Android Market.
3. Download and install PhoneMe, as mentioned above.
4. Build your application by using Download Multilingual Service or Dynamic Download (zip).
5. Copy the zip file into your Android Phone and unzip the content in a folder, and then write down the path to the unzipped files and the name of the .jad file.
6. Launch PhoneMe from your smartphone.
7. Inside PhoneMe, write to the main window the path and the name to the .jad file, above mentioned. Will look something like: file:///mnt/sd/download/BiblePhone.jad and then press enter.
8. The application will be installed, and next a hyperlink will be available below the above mentioned textbox. On this way you can install as many of MIDP application you like on your Android Phone.
How to install the application in Java Mobile enabled phones
It is possible now to have the Holy Scriptures on your mobile phone and to read
it wherever you are due to the Mobile Information Device Profile (MIDP)
technology in 1.0 and 2.0 versions, developed for Java applications.
A good advice is to try in the beginning the MIDP 1.0 / 128 Kbytes version, and
progressively to advance to MIDP 2.0 and larger volumes (512 Kbytes or more).
The application is available for MIDP 2.0, MIDP 1.0. You have only to select one
table on the field MIDP2.0 or MIDP1.0, according to the desired Bible version.
Then, you shall make a click on the JAR (Java Archive) file in order to obtain
the software to be installed on your mobile phone.
I recommend you to start with STARTER(MIDP1.0old) edition, then to continue with
INTERMEDIATE(MIDP1.0), and in the end, if the mobile phone supports this thing,
to try to install the ADVANCED (MIDP2.0) edition. Also, start with 128 kbytes
volumes, continue with 512 kbytes, and at the end try the version in one file.
There are cases where the mobile phone requires so called JAD (Java Descriptor)
files. These JAD files has to be
uploaded, on this case, together with the desired JAR files(s).
There are different methods to download the applications in your mobile phone as
follows:
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
2. By using the infrared port of the mobile phone
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
4. By cable link between PC ad mobile phone
5. If none from the above cases are valid
Next, we shall examine each case in order to have a successfully installation of
the software.
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
If your have Internet access on your mobile phone (e.g. WAP or GPRS), it is
enough to access
https://biblephone.intercer.net/wap/ from the browser of the mobile phone,
and to access the desired Bible version, and then to make an option about
MIDP1.0 or MIDP2.0, and finally to select the desired module (e.g. one or more).
After the last selection, the desired version will be downloaded on your mobile
phone.
Many phones have only this option for installing JAVA appplications.
2. By using the infrared port of the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
If you don't have access to Internet directly from your mobile phone, then you
shall have to pass to this step requiring to have infrared ports on your mobile
phone and on the computer.
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to activate the infrared port on the mobile phone and align it with the infrared
port of the computer (preferable laptop).
c. Then a window will appear asking what file you want to send to the mobile
phone. Next, you will select the downloaded JAR file, and after OK, the mobile
phone will ask you if you want to load that file. You say YES and the
application will be downloaded on your mobile phone.
d. Probably, you will be asked by the mobile phone where you want to save it (e.g.
on the games or applications directories). After you made this selection, the
file will be ready to be loaded for run.
The displaying preference can be set inside the application in order to have
larger fonts, full screen display etc.
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
This situation is similar with the infrared case. You have only to activate
Bluetooth access on your mobile phone (check if exists) and on the computer (check
if exists).
4. By cable link between PC ad mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific
mobile phones.
On this case the steps are as follows:
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to set up the wired connection between the mobile phone and the computer. Next,
you will start the synchronization / data transfer application and download the
JAR file in your mobile phone. Surely, you will have to consult the CD of your
mobile phone.
c. By this application you shall transfer into your mobile phone the JAR file in
the games or applications directories. Next, you will have to select for run the
JAR desired file.
5. If none from the above cases are valid
On this unhappy case, I recommend you to find a friend with a laptop having
infrared / Bluetooth capabilities, or to buy a data link cable, or to change
your current model of mobile phone.
Unfortunately, some models of mobile phones require only WAP/GPRS in order to
download and run Java applications.
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones. Therefore check the documentation of them and also the page for specific
models.
Why so many versions? Simple, because not all the mobile phones support the
Bible in one file with MIDP 2.0 (the most advanced for the time being).
Multilingual Online Ebooks
It is possible now to have the inspirational ebooks on your browser and to read it allowing you to make comparisons between different translations or versions for a specific language. This occasion is unique, and you have only to browse to the desired author and book.
Select another version: