Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Ioan

Ioan 12:35


12:35 Isus le-a zis: Lumina mai este puţină vreme în mijlocul vostru. Umblaţi ca unii care aveţi lumina, ca să nu vă cuprindă întunericul: cine umblă în întuneric, nu ştie unde merge.

Mai este puţină vreme. Isus nu a răspuns la întrebare direct. Erau lucruri mai importante pe care ei să le înţeleagă în momentul acela. Timpul se sfârşea. Isus, Lumina lumii (cap. 8,12), urma să părăsească lumea aceasta în curând. Ultimele raze mai luminau. Cu şase luni mai înainte El spusese: ,,Mai sunt cu voi puţină vreme” (cap. 7,33). Acum mai rămăseseră numai puţine zile. El apela la oameni să-L primească acum. Ei trebuiau să se folosească de ocaziile prezente şi să nu consume timpul cu întrebări şi îndoieli.

Umblaţi. Gr. peripateo (vezi la cap. 7,1).

Cuprindă. [,,Să coboare”, KJV]. Sau ,,surprindă”.

Umblă în întunerec. Vezi la cap. 8,12.