10:12 Dar cel plătit, care nu este păstor, şi ale cărui oi nu sunt ale lui, când vede lupul venind, lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le împrăştie.
Cel plătit. Mishnah menţionează patru feluri de paznici (custozi): ,,un paznic gratuit, unul care împrumută, un paznic plătit şi unul cu leafă. Un paznic trebuie să jure pentru orice [dacă ce i-a fost încredinţat este pierdut sau distrus prin orice cauză, cu excepţia neglijenţei, paznicul fără plată trebuie să jure cu privire la întâmplare şi este liber de răspundere]. Cineva care împrumută trebuie să plătească pentru orişice. Un paznic plătit sau cu leafă trebuie să jure cu privire la un animal vătămat, luat [într-o năvală] sau care a pierit; dar trebuie să plătească dacă a fost pierdut sau furat” (Baba Mezi’a 7. 8, în ed. Soncino a Talmudului, p. 537). Acelaşi tractat scoate în evidenţă răspunderea unui paznic după cum urmează: ,,[Dacă] un lup [atacă], nu este un accident ce nu se poate evita; dacă doi [atacă] este un accident inevitabil. ... [Atacul a] doi câini nu este un accident inevitabil. ... [Atacul] unui tâlhar este un accident inevitabil. [Vătămarea pricinuită de] un leu, urs, leopard, o panteră, un şarpe este socotită ca un accident inevitabil. Când este aceasta? Dacă ei au venit [şi au atacat] după voia lor: dar dacă el [păstorul] le-a dus în locul bântuit de animale sălbatice şi tâlhari, nu este un accident inevitabil (ibid. 7. 9, ed. Soncino a Talmudului, p. 540).
Cel plătit se îngrijeşte mai mult de leafa lui decât de oi. El n-are un interes personal faţă de turmă (cf. 1 Petru 5,2). Ceasul primejdiei îl distinge de păstorul adevărat.
Lupul le răpeşte. Potrivit cu Mishnah, dacă numai un lup ataca, păstorul era socotit răspunzător de turmă; dar dacă erau doi, aceasta era socotit un accident inevitabil (vezi mai sus la ,,cel plătit”). Dar adevăratul păstor şi-ar risca viaţa pentru a proteja turma. Comparaţi Matei 10,6; Fapte 20,29.
Le împrăştie. [,,Împrăştie oile”, KJV]. Comparaţi Zaharia 13,7.