Printable ModeIoan, 10
|
10:1 Adevărat, adevărat, vă spun că, cine nu intră pe uşă în staulul oilor, ci sare pe altă parte, este un hoţ şi un tâlhar. Adevărat. [Păstorul cel Bun, Ioan 10,1-21]. Vezi la Matei 5,18; Ioan 1,51. Pasajul prezent este o urmare la vindecarea omului orb. Fariseii, păstorii recunoscuţi ai lui Israel, fuseseră necredincioşi faţă de însărcinarea lor. Ei alungaseră din staul pe cineva care exprimase credinţă în Mesia (Ioan 9,34). Staulul. Gr. aule, o împrejmuire fără acoperiş în jurul unei case, ca un fel de curte (vezi la Matei 26,58). Aceasta era uneori folosită ca un ţarc pentru oi. Unii învăţaţi cred că se face referire la o împrejmuire fără acoperiş la câmp. Hoţ. Gr. kleptes, cineva care şterpeleşte sau fură, aşa cum făcea Iuda din punga comună (cap. 12,6). El poate folosi violenţa, sau nu. Ideea de violenţă este mai vădită în cuvântul ,,tâlhar”, lestes, ,,unul care jefuieşte”. Aşa era Baraba (cap. 18,40). Cel care se caţără şi sare peste zidul împrejmuirii pe o cale aleasă de el dă dovadă că nu este stăpânul oilor. El poate fi un hoţ singuratic ce săvârşeşte hoţia lui pe furiş sub mantia întunericului sau poate fi unul dintr-o bandă de tâlhari care iau avutul prin violenţă. În orice caz este un păstor mincinos. Prin hoţi şi tâlhari Isus desemna aici în deosebi pe Farisei, care pretindeau că sunt păstorii lui Israel. Ei decretau cine să fie primit în staul şi cine să fie alungat din el. Ei închideau ,,oamenilor Împărăţia Cerurilor” şi împiedicau pe cei care voiau să intre (Matei 23,13). Ei înconjurau marea şi uscatul ca să facă un prozelit, dar când era făcut, el era de două ori mai mult decât ei un fiu al iadului (Matei 23,15). Ei luau ,,cheia cunoştinţei” (Luca 11,52) şi prin falsa lor interpretare a Scripturilor împiedicau pe oameni să recunoască şi să primească lumina. Hoţii şi tâlharii sunt aceia care oferă oamenilor oricare alt mijloc de mântuire decât acela care fusese prevăzut prin Isus Hristos (Fapte 4,12). Lumea a avut şi va continua să aibă mesia mincinoşi ai ei. Ei nu intră pe uşă, Isus Hristos (Ioan 10,9). Pretenţiile lor sunt mincinoase şi combinaţiile lor construite cu grijă vor sfârşi în dezastru. 10:2 Dar cine intră pe uşă, este păstorul oilor. Păstorul oilor. Adevăratul păstor se foloseşte de uşa aşezată în mod normal la împrejmuire. El vine la turmă şi conduce afară oile în plină lumină a zilei. Păstorul şi uşa sunt distincte aici. Mai apoi Isus Se identifică pe Sine ca fiind şi ,,uşa” (v. 9) şi ,,păstorul” (v. 14). Figura cu păstorul este obişnuită în Scripturi. Iehova este prezentat ca Păstorul divin (Psalmii 23; Isaia 40,11), iar conducătorii necredincioşi ai lui Israel ca păstori mincinoşi (Ezechiel 34,1-10; cf. Ieremia 23,14). În Efeseni 4,11 păstorilor li se zice ,,pastori” [KJV]. 10:3 Portarul îi deschide, şi oile aud glasul lui; el îşi cheamă oile pe nume, şi le scoate afară din staul. Portarul. Literal ,,păzitorul porţii”. Forma feminină este tradusă ,,portăriţă” [,,aceea care păzea uşa”] (cap. 18,16). ,,Portarul” avea grija turmei în timpul nopţii. Dimineaţa păstorul revenea, chema oile pe nume şi le conducea la păşune. Îşi cheamă oile. [,,Oile sale”, KJV]. Expresia aceasta lasă să se înţeleagă că mai erau şi alte turme afară de a sa care erau adăpostite acolo. Poate că două sau trei turme erau adăpostite într-o singură împrejmuire. Numai oile care aparţineau păstorului răspundeau la chemarea lui. În ţările orientale, astăzi, mai multe turme tăbărăsc împreună noaptea, iar dimineaţa fiecare păstor pleacă în direcţie diferită, chemându-şi oile. Le scoate afară. [,,Le conduce afară”, KJV]. Comparaţi vorbirea din Numeri 27,17. 10:4 După ce şi-a scos toate oile, merge înaintea lor; şi oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul. Oile merg după el. Păstorul oriental trăieşte foarte aproape de turma sa. Când cea din urmă oaie a fost scoasă din staul, păstorul se aşează în fruntea turmei şi oile îl urmează, de obicei fără ezitare. La felul acesta de purtare se face referire în Midrash: ,,Ai condus poporul Tău ca pe o turmă [Psalmii 77,20]. Aşa cum o turmă merge după păstor câtă vreme păstorul o conduce, tot aşa Israel, de câte ori Moise şi Aaron l-au pornit pe drum, i-a urmat” (Rabbah, la Numeri 33,1, ed. Soncino, p. 865). ,,Ce învăţătură pentru pastorii care caută să mâne de la spate biserica asemenea vitelor şi dau greş. Adevăratul păstor conduce cu iubire, în cuvinte, prin fapte” (Robertson). 10:5 Nu merg deloc după un străin; ci fug de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor. Nu merg după. Negaţia este puternic exprimată în textul grec. Cu tonurile cunoscute ale glasului păstorului oile asociază corotire, călăuzire şi păşune. Glasul străin trezeşte alarmă. Un străin. Mai ales hoţul şi tâlharul menţionat în v. 1, deşi, natural, oricine, chiar păstorul unei alte turme. 10:6 Isus le-a spus această pildă, dar ei n-au înţeles despre ce le vorbea. Pildă. Gr. paroimia, nu parabole, cuvântul obişnuit pentru ,,parabolă”, pentru o definiţie a căreia vezi p. 203. În LXX-a paroimia şi parabole traduc ebr. mashal, pentru definiţia căruia vezi vol. III, p. 945. Paroimia apare numai de cinci ori în Noul Testament: aici, în Ioan 16,25 (de două ori), 29 şi în 2 Petru 2,22. În această referire din urmă el înseamnă clar ,,proverb”, dar definiţia aceasta nu se potriveşte întrebuinţărilor cuvântului în Ioan. Ioan foloseşte cuvântul pentru a descrie o vorbire simbolică sau figurată, poate enigmatică. ,,Alegorie” sau ,,figură” ar fi un echivalent apropiat. Cuvântarea din Ioan 10 diferă de ceea ce este numită de obicei o parabolă prin aceea că nu ţine faptele exterioare cu totul distincte de adevărurile ideale aşa cum se face în parabolele adevărate. Ei n-au înţeles. Adică, n-au prins adevărul pe care-l ilustra Isus. Ei au înţeles lucrurile din afară, natural, dar adevărurile spirituale au rămas ascunse de ei. Ei erau orbi spiritual (cap. 9,40.41). 10:7 Isus le-a mai zis: Adevărat, adevărat, vă spun că Eu sunt uşa oilor. Adevărat. Vezi la Matei 5,18; Ioan 1,51. Uşa oilor. Adică, uşa prin care intră oile. Ulterior Isus Se identifică pe Sine şi ca Păstor (v. 11). El Se declară acum că este unica intrare adevărată în staulul spiritual (cf. v. 9). Accesul la împărăţia spirituală este posibil numai prin El. Aceia care prezintă oricare alte mijloace de intrare la Dumnezeu sunt păstori mincinoşi, învăţători mincinoşi. Aşa erau Fariseii cărora le erau adresate cuvintele acestea. Ei se agăţau de învăţătura că mântuirea o au cei care păzesc Tora (vezi la Matei 19,16). Ei L-au respins pe Isus, ,,calea adevărul şi viaţa” (Ioan 14,6) şi au încercat să împiedice pe alţii să-L primească, aşa cum făceau cu orbul din cap. 9. 10:8 Toţi cei ce au venit înainte de Mine, sunt hoţi şi tâlhari; dar oile n-au ascultat de ei. Hoţi şi tâlhari. Vezi la v. 1. 10:9 Eu sunt Uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra şi va ieşi, şi va găsi păşune. Eu sunt Uşa. Vezi la v. 7. Cineva. Chemarea este universală. Uşa este deschisă pentru toţi cei care doresc să intre (cf. Apocalipsa 22,17). Va intra şi va ieşi. El se va bucura de toate privilegiile pe care le oferă adevărata mântuire – protecţie, siguranţă şi pace, ca şi hrană spirituală pentru sufletul său. 10:10 Hoţul nu vine decât să fure, să junghie şi să prăpădească. Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug. Hoţul. Vezi la v. 1. Păstorul intră şi iese permanent printre oile sale. Hoţul vizitează turma numai cu rare ocazii, numai pentru motive egoiste şi prăpădeşte turma. Eu. Emfatic în textul grec în contrast cu hoţul. Viaţă. Gr. zoe, aici folosit în înţelesul lui teologic, echivalent cu viaţă veşnică. Când Adam şi Eva au fost creaţi, ei posedau zoe, dar au pierdut-o când au păcătuit. Este adevărat, viaţa lor fizică a fost prelungită, dar ei nu mai erau nemuritori condiţional (vezi la Geneza 2,17). Isus a venit să restatornicească zoe pe care Adam o pierduse (vezi la Ioan 8,51). Din belşug. [,,Mai abundent”, KJV]. ,,Viaţă” include pe cea fizică, intelectuală şi spirituală. Viaţa fizică este privită ca din belşug într-un corp care este plin de vigoare şi în sănătate desăvârşită. Minunile lui Isus de vindecare fizică dădeau o viaţă fizică abundentă acelora ale căror forţe vitale era pe sfârşite. Dar refacerea fizică nu era nicidecum completa împlinire a misiunii lui Isus. Omul are şi viaţă intelectuală şi spirituală, care, de asemenea, trebuie să fie înviorată şi îmbelşugată, deoarece, ,,omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu fiecare cuvânt care porneşte din gura Domnului” (Deuteronom 8,3). Oricât de importante ar fi aspectele fizice şi intelectuale ale unei vieţi echilibrate, nici o viaţă nu este pe deplin completă dacă nu este hrănită natura spirituală. 10:11 Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi. Păstorul cel Bun. Pentru figura cu păstorul vezi la v. 2. Chipul lui Isus ca păstor s-a imprimat adânc în mintea bisericii, în literatura, arta, muzica şi plastica ei. Adjectivul ,,bun” (gr. kalos) desemnează pe cineva care-şi face serviciul bine, cineva care este extraordinar, distins, excelent. În 1 Timotei 4,6 kalos descrie pe un pastor bun şi în 2 Timotei 2,3 un ostaş bun. Figura cu Mesia ca păstor nu era nouă pentru iudei. În Psalmii lui Solomon, scrişi cam pe la mijlocul secolului I. î.Hr., despre Cel Uns se vorbeşte în felul următor: ,,(El va) păstori turma Domnului cu credincioşie şi dreptate şi nu va îngădui pe nimeni printre ei pentru a se poticni în păşunea lor. El îi va conduce bine şi nu va fi mândrie printre ei ca cineva printre ei să fie apăsat” (17,45.46). Îşi dă viaţa. Aceasta este în contrast cu hoţul, care vine ,,să fure, să omoare şi să prăpădească” (v. 10). Nu este exemplu în Vechiul Testament despre un păstor care faptic îşi dă viaţa pentru oi, deşi primejdiile ocupaţiei sunt reflectate în 1 Samuel 17,34-37. Jertfirea de sine care face pe păstor să-şi pună viaţa în pericol pentru un membru al turmei sale îşi are împlinirea reală în Păstorul cel Bun, care Şi-ar fi dat viaţa chiar şi numai pentru un singur membru al neamului omenesc (vezi DA 483). 10:12 Dar cel plătit, care nu este păstor, şi ale cărui oi nu sunt ale lui, când vede lupul venind, lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le împrăştie. Cel plătit. Mishnah menţionează patru feluri de paznici (custozi): ,,un paznic gratuit, unul care împrumută, un paznic plătit şi unul cu leafă. Un paznic trebuie să jure pentru orice [dacă ce i-a fost încredinţat este pierdut sau distrus prin orice cauză, cu excepţia neglijenţei, paznicul fără plată trebuie să jure cu privire la întâmplare şi este liber de răspundere]. Cineva care împrumută trebuie să plătească pentru orişice. Un paznic plătit sau cu leafă trebuie să jure cu privire la un animal vătămat, luat [într-o năvală] sau care a pierit; dar trebuie să plătească dacă a fost pierdut sau furat” (Baba Mezi’a 7. 8, în ed. Soncino a Talmudului, p. 537). Acelaşi tractat scoate în evidenţă răspunderea unui paznic după cum urmează: ,,[Dacă] un lup [atacă], nu este un accident ce nu se poate evita; dacă doi [atacă] este un accident inevitabil. ... [Atacul a] doi câini nu este un accident inevitabil. ... [Atacul] unui tâlhar este un accident inevitabil. [Vătămarea pricinuită de] un leu, urs, leopard, o panteră, un şarpe este socotită ca un accident inevitabil. Când este aceasta? Dacă ei au venit [şi au atacat] după voia lor: dar dacă el [păstorul] le-a dus în locul bântuit de animale sălbatice şi tâlhari, nu este un accident inevitabil (ibid. 7. 9, ed. Soncino a Talmudului, p. 540). Cel plătit se îngrijeşte mai mult de leafa lui decât de oi. El n-are un interes personal faţă de turmă (cf. 1 Petru 5,2). Ceasul primejdiei îl distinge de păstorul adevărat. Lupul le răpeşte. Potrivit cu Mishnah, dacă numai un lup ataca, păstorul era socotit răspunzător de turmă; dar dacă erau doi, aceasta era socotit un accident inevitabil (vezi mai sus la ,,cel plătit”). Dar adevăratul păstor şi-ar risca viaţa pentru a proteja turma. Comparaţi Matei 10,6; Fapte 20,29. Le împrăştie. [,,Împrăştie oile”, KJV]. Comparaţi Zaharia 13,7. 10:13 Cel plătit fuge, pentru că este plătit, şi nu-i pasă de oi. Cel plătit fuge. Dovezi textuale favorizează (cf. p. 146) omiterea acestei propoziţii. Totuşi, este nevoie de o exprimare pentru a completa ideea din propoziţie. RSV adaugă ,,el fuge”. Pentru o discuţie despre cel plătit vezi la v. 12. 10:14 Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele, şi ele Mă cunosc pe Mine, Păstorul cel Bun. Vez la v. 11. Cunosc oile Mele. El Îşi cunoaşte oile pe nume (v. 3). Ele nu numai că cunosc glasul Lui (v. 4), dar Îl cunosc pe El. Cunoaşterea duce la acţiune. Păstorul cel bun, care cunoaşte oile turmei sale, are un interes personal, plin de iubire pentru fiecare din ele; oile, la rândul lor cunoscând caracterul păstorului lor, pun o încredere necondiţionată în păzitorul lor şi îi aduc o ascultare iubitoare, fără pic de îndoială. Vezi DA 479. 10:15 aşa cum Mă cunoaşte pe Mine Tatăl, şi cum cunosc Eu pe Tatăl; şi Eu Îmi dau viaţa pentru oile Mele. Cum cunosc Eu pe Tatăl. Cu privire la strânsa legătură dintre Tatăl şi Fiul vezi la Matei 11,27; Ioan 1,1.18; cf. Ioan 7,29; 8,55. Îmi dau viaţa. Vezi la v. 11. 10:16 Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu, şi va fi o turmă şi un Păstor. Alte oi. Acestea erau Neamurile. Isaia prezisese că Mesia urma să fie ,,o lumină a Neamurilor” (Isaia 42,6; cf. Isaia 49,6). Isus S-a declarat că este lumina aceea (Matei 12,16-21). El nu era numai lumina a naţiunii iudaice, dar şi a lumii (Ioan 8,12). ,,Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat” pe Isus (cap. 3,16). La data când Neamurile urmau să-şi ia locul în împărăţia spirituală mulţi din iudei urmau să fie îndepărtaţi (Matei 8,11.12; Romani 11,1-26). Învăţătura lui Isus era explicită asupra acestui subiect, deşi nu era clar înţeleasă. Adevărata poziţie a Neamurilor în biserica primară era un punct mult discutat (vezi la Fapte 15,1). Vor asculta de glasul Meu. Ca şi celelalte oi (v. 3). O turmă. [,,Un staul”, KJV]. Literal, ,,o turmă”. Exprimarea ,,staul” n-are nici un temei în nici un manuscris grec şi a fost introdusă de Ieronim care a tradus atât pe aule (staul) cât şi pe poimne (turmă) prin latinescul ovile (staul). Expresia lui Ieronim este în acord cu susţinerea Romano-Catolică că biserica aceea este singurul staul adevărat. Pe de altă parte, interpretarea dată pasajului acestuia de mulţi comentatori protestanţi că sunt multe staule în care este adăpostită acea unică turmă nu este indicată în pasajul acesta. 10:17 Tatăl Mă iubeşte, pentru că Îmi dau viaţa, ca iarăşi s-o iau. Pentru că. [,,Pentru aceasta”, KJV; G. Gal.]. Demonstraţii de iubire neegoistă ca jertfirea de Sine de bunăvoie a lui Isus pentru a răscumpăra omenirea au devenit motive în plus pentru iubirea Tatălui. Ca iarăşi s-o iau. Planul mântuirii fusese făcut înainte de crearea pământului (Apocalipsa 13,8; PP 63). Învierea lui Isus a fost tot atât de mult o parte din planul veşnic ca şi răstignirea. Isus urma să treacă sub stăpânirea morţii doar pentru o scurtă perioadă de timp (Psalmii 16,10; cf. Fapte 2,31,32) şi apoi să iasă afară proslăvit spre a fi învierea şi viaţa (Ioan 11,25) şi pentru a fi mijlocitorul omului (Evrei 7,25). Ca un rezultat al umilinţei Sale Tatăl urma să-L înalţe foarte mult şi să-I dea un nume mai pe sus de orice nume (Filipeni 2,9). 10:18 Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau, şi am putere s-o iau iarăşi: aceasta este porunca, pe care am primit-o de la Tatăl Meu. Nimeni. Literal, ,,nici unul”, un termen care ar putea cuprinde fiinţe supranaturale. Jertfirea vieţii lui Isus pentru mântuirea omului era cu totul voluntară. Nu era nici o constrângere din partea Tatălui Său (vezi la v. 17). Nici Satana nu I-ar fi putut atinge viaţa dacă El nu ar fi jertfit-o de bună voie. Ia. Dovezile textuale sunt împărţite (cf. p. 146) între expresia aceasta şi ,,a luat”. Această din urmă expresie ar putea fi înţeleasă în sensul că moartea lui Hristos era orânduită ,,mai înainte de întemeierea lumii” [KJV; G.Gal.] (1 Petru 1,20). El era ,,Mielul înjunghiat de la întemeierea lumii” (Apocalipsa 13,8). Dar jertfirea vieţii Sale era voluntară. Putere. Gr. exousia, ,,autoritate”, ,,dreptul”, ,,privilegiul” şi nu o capacitate sau tărie (vezi la cap. 1,12). Am primit-o de la Tatăl Meu. Procedura era în armonie cu voia lui Dumnezeu Tatăl. În acelaşi timp era voia personală a lui Hristos să o ia iarăşi; era actul Lui liber. Tatăl şi Fiul lucrau în deplin acord cu înţelegerea făcută înainte de întemeierea lumii (1Petru 1,20; PP 63). 10:19 Din pricina acestor cuvinte, iarăşi s-a făcut dezbinare între Iudei. Desbinare. Aşa cum se făcuse în cazul omului născut orb (cap. 9,16; cf. cap. 7,43). 10:20 Mulţi dintre ei ziceau: Are drac, este nebun; de ce-L ascultaţi? Are drac. O veche acuzare (Ioan 7,20; 8,48; cf. Marcu 3,21,22). Pentru o discuţie despre posesiunea demonică vezi Nota adiţională la Marcu 1. Nebunia era considerată un rezultat al posesiunii demonice. 10:21 Alţii ziceau; Cuvintele acestea nu sunt cuvinte de îndrăcit; poate un drac să deschidă ochii orbilor. Îndrăcit. Grupul acesta considera că vorbirea şi acţiunile lui Isus era foarte deosebite de acelea ale unui îndrăcit. Când un demon pune stăpânire, de obicei aceasta turbură mintea, zăpăceşte şi întunecă gândirea şi produce o vorbire şi o judecată fără legătură. În nici o împrejurare nu putea cineva care era posedat de un duh rău să săvârşească o minune atât de extraordinară ca deschiderea ochilor unui om născut orb. În versetul acesta Există o dovadă despre prezenţa unui grup mai bun în Sinedriu. 10:22 În Ierusalim se prăznuia atunci praznicul Înnoirii Templului. Era iarna. Praznicul Innoirii Templului. [La Sărbătoarea Innorii Templului, Ioan 10,22-42. Vezi harta p. 223, diagrama p. 231]. Sărbătoarea fusese instituită de Iuda Macabeul pentru a celebra curăţirea Templului şi restatornicirea serviciilor lui după profanarea de către Antioh Epifanul (vezi la Daniel 11,14). Potrivit cu 1 Macabei 4,59: ,,Iuda şi fraţii săi împreună cu întreaga adunare a lui Israel au rânduit ca zilele dedicării altarului să fie ţinute la timpul lor an după an pe întindere de opt zile, din ziua a douăzeci şi cincea a lunii Casleu, cu veselie şi bucurie”. Josephus spune că festivalul era numit ,,festivalul Luminilor” (Antichităţi xii. 7. 7 [325]). Era ţinut cam la fel cu Sărbătoare Corturilor (2 Macabei 10,6.7). Luna Casleu (Kislev sau Cisleau) corespunde cu nov./dec. al nostru (vezi vol. II, p. 116). În literatura rabinică sărbătoarea este numită Hanukkah, însemnând ,,dedicare”. Era iarnă. Potrivit cu Talmudul (Baba Mezi’a 106b, ed. Soncino, p. 608) iarna se întindea cam de pe la mijlocul lui Kislev până la mijlocul lui Shabat (cam de pe la mijlocul lui decembrie până pe la mijlocul lui februarie). Cuvântul pentru iarnă (cheimon) se poate referi fie la sezon, fie doar la vremea umedă, furtunoasă. S-ar putea ca Ioan să fi introdus remarca doar pentru a arăta că Isus era în porticul lui Solomon (v. 23) deoarece vremea era aspră în perioada aceea a anului. 10:23 Şi Isus Se plimba prin Templu, pe sub pridvorul lui Solomon. Pridvorul lui Solomon. O coloană pe partea de răsărit a Templului însuşi care se presupunea că a supravieţuit distrugerii Templului în anul 586 î.Hr. şi astfel să fi fost o parte a operei de artă a lui Solomon (vezi Josephus, Antichităţi, XX. 9. 7; Război V. 5. 1 [185]). Pridvorul este amintit şi în Fapte 3,11; 5,12. 10:24 Iudeii L-au înconjurat, şi I-au zis: Până când ne tot ţii sufletele în încordare? Dacă eşti Hristosul, spune-ne-o desluşit. Ne tot ţii sufletele încordate. [,,Ne faci să ne îndoim”, KJV]. Literal ,,ne ţii sufletele sus”. Expresia este considerată că înseamnă ,,ne ţii în suspensie”, sau ,,ne turburi [ne deranjezi sau iriţi]”. Judecând după atitudinea pe care iudeii o dăduseră pe faţă până la punctul acesta, aceasta nu era o cerere sinceră. Hristosul. Adică, Mesia (vezi la Matei 1,1). Isus evita să aplice titlul aceasta la Sine, poate în mare măsură datorită implicaţiilor lui politice (vezi la Luca 4,19). 10:25 V-am spus, le-a răspuns Isus, şi nu credeţi. Lucrările, pe care le fac Eu, în Numele Tatălui Meu, ele mărturisesc despre Mine. V-am spus. Dacă Isus ar fi dat un răspuns direct afirmativ la întrebare, iudeii L-ar fi înţeles greşit, deoarece El nu era mesia al aşteptărilor iudaice (vezi la Luca 4,19). N-ar fi putut da un răspuns negativ, cel puţin într-un anumit sens, tăgăduindu-Şi misiunea divină. După cum sunt relatate lucrurile, El nu a pretins niciodată public titlul acela (cf. Ioan 4,26). Totuşi, El a afirmat de repetate ori rudenia Sa cu Tatăl Său aşa încât să nu lase nici o îndoială în mintea cercetătorului sincer cu privire la identitatea Sa (vezi cap. 5,17-47; 7,14-44; 8,12-59). Lucrările pe care le fac. Vezi la cap. 5,36. 10:26 Dar voi nu credeţi, pentru că, după cum v-am spus, nu sunteţi din oile Mele. Nu sunteţi din oile Mele. Credinţa şi ascultarea sunt semnul distinctiv al urmaşilor Adevăratului Păstor. Necredinţa iudeilor nu era rezultatul neaparţinerii lor la turma lui Hristos, ci era dovada că ei nu erau oile Lui. După cum v-am spus. Dovezi textuale favorizează omiterea (cf. p. 146) acestei propoziţii. Nu este cuprins nici un punct esenţial. Fie că este afirmat sau nu, Isus se referea la discuţia despre Păstorul cel bun din v. 1-18. 10:27 Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine. Ascultă glasul Meu. Vezi la v. 4. 10:28 Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Le dau. Timpul este prezent. Darul este acordat acum (vezi la cap. 8,51; 10,10). În veac nu vor pieri. Negaţia este foarte puternic exprimată în textul grec. În înţelesul lui cel mai deplin ,,pieri” de aici se referă la moartea finală, irevocabilă, moartea a doua (Apocalipsa 20,14; cf. Matei 10,28; Ioan 3,16). Prima moarte este numai un somn scurt (Psalmii 146,4; 2 Corinteni 5,1-4; 1 Tesaloniceni 4,13-18), o scurtă punere la odihnă ,,înaintea nenorocirii” care urmează să vină (Isaia 57,1.2), timp în care viaţa celor drepţi ,,este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu” (Coloseni 3,3). Moartea fizică revine şi celor drepţi şi celor nelegiuiţi la fel şi ,,oile” nu sunt scutite de aceasta. Totuşi, lor le este dată făgăduinţa că nu vor fi ,,vătămate” de a doua moarte (Apocalipsa 2,11; cf. cap. 20,6). Vezi la Ioan 3,16; 5,25-29. Nimeni. [,,Nici un om”, KJV]. Literal, ,,nimeni”, inclusiv Satana. Există numai o cale pe care oile pot fi smulse din mâna păstorului, şi anume prin propria lor alegere de bunăvoie. Când oile se depărtează, ele fac lucrul acesta de bunăvoie şi n-au de învinuit pe nimeni altul decât pe sine. Ele nu-l pot învinui pe Satana de dezertarea lor, căci deşi el poate ademeni, nu-i poate constrânge pe oameni să apostazieze (vezi 5T 177). Versetul acesta nu dă suport presupunerii fatale că un om odată mântuit este cu neputinţă pentru el să fie pierdut. Nu există nimic care să împiedice oile să se răzleţească de sub grija păstorului dacă ele aleg să facă aşa ceva. 10:29 Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi; şi nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu. Tatăl Meu, care Mi le-a dat. Dovezile textuale sunt împărţite (cf. p. 146) între exprimarea aceasta şi exprimarea: ,,În ce Îl priveşte Tatăl Meu, ceea ce Mi-a dat este mai mare decât tot”. Contextul pare să favorizeze în mod hotărât exprimarea care apare în KJV, RSV, etc. Punctul de discuţie este aparent superioritatea Tatălui faţă de tot ca temei pentru siguranţa oilor, nu superioritatea oilor. 10:30 Eu şi Tatăl una suntem. Una suntem. Cuvântul pentru ,,una” este neutru, arătând că unitatea de persoane nu este punctul în discuţie. Isus afirma unitatea Lui cu Tatăl în voinţă, în scop şi ţinte. Tatăl stătea înapoia cuvintelor şi acţiunilor lui Isus. Dincolo de aceasta cuvintele purtau implicaţia strânsei legături a lui Isus cu Tatăl. Iudeii înţelegeau cuvintele Lui ca fiind o pretenţie la divinitate (cap. 10,32.33; cf. cap. 5,18.19). 10:31 Atunci Iudeii iarăşi au luat pietre ca să-L ucidă. Au luat pietre. Ei făcuseră lucrul acesta cu vreo două luni mai înainte la Sărbătoarea Corturilor (cap. 8,59). 10:32 Isus le-a zis: V-am arătat multe lucrări bune, care vin de la Tatăl Meu: pentru care din aceste lucrări aruncaţi cu pietre în Mine? De la Tatăl Meu. Comparaţi cap. 5,19.36; 9,4. Pentru care. Literal, ,,pentru ce fel”. Pietre. Adică, încercarea de a-L ucide cu pietre, aşa cum poate fi interpretat textul grec. Acţiunea este încercată dar nu îndeplinită. 10:33 Iudeii I-au răspuns: Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru o hulă, şi pentru că Tu, care eşti un om, Te faci Dumnezeu. Pentru o hulă. Iudeii au simţit forţa reproşului lui Isus şi nu au vrut să admită că lucrările Lui bune erau fără de înţeles pentru ei. Era adevărat, totuşi, că faptele Lui bune stimulaseră reaua lor voinţă la o activitate mai intensă. Totuşi, ei îşi puneau în meritul lor un motiv mai înalt decât unul doctrinar; ei afectau multă gelozie pentru onoarea lui Dumnezeu. Acuzaţia de blasfemie a fost prezentată mai târziu înaintea lui Pilat (cap. 19,7). 10:34 Isus le-a răspuns: Nu este scris în Legea voastră: Eu am zis: Sunteţi dumnezei? În Legea voastră. Dovezile textuale sunt împărţite (cf. p. 146) între păstrarea şi omiterea pronumelui ,,voastră”. Totuşi, chiar dacă exprimarea ,,în Legea voastră” este păstrată, ea nu are nevoie să fie luată drept o tăgăduire din partea lui Isus a Legii pe care El Însuşi o dăduse. ,,Voastră” ar putea scoate în evidenţă ideea că legea pe care voi înşivă o recunoaşteţi ca plină de autoritate zice, etc. Comparaţi cap. 8,17. Cuvântul ,,lege” (gr. nomos), aici ca şi în cap. 12,34; 15,25; etc., este folosit cu privire la toate Scripturile Vechiului Testament aşa cum erau pe atunci recunoscute şi nu numai Pentateucul, aşa cum era cazul adesea (cap. 1,17; etc). O astfel de folosire a ,,Legii” este găsită în literatura rabinică. De pildă, ca răspuns la întrebarea unde atestă Tora (Legea) învierea morţilor, Talmudul citează Psalmii 84,4 ca dovadă (Sinderiu 91b, ed. Soncino, p. 614). Sunteţi dumnezei. Citatul este din Psalmii 82,6. Psalmul este o chemare în judecată a judecătorilor nedrepţi, numiţi ,,dumnezei” (vezi introducerea la Psalmii 82 şi la v. 1,6). Tradiţia rabinică aplica termenul ,,dumnezei” la cei care primeau Legea: ,,Israeliţii acceptau Tora numai ca Îngerul morţii să nu aibă stăpânire asupra lor [Psalmii 82,6.7]” (Talmud ‘Abodah Zarah 5a, ed. Soncino, p. 21). Isus pare să dea răspunsul Său în termeni ai acestei tradiţii (vezi la Ioan 10,35). Totuşi, El era ,,Dumnezeu” într-un sens cu totul diferit de acela din Psalmii 82,6. 10:35 Dacă Legea a numit dumnezei, pe aceia, cărora le-a vorbit Cuvântul lui Dumnezeu, şi Scriptura nu poate fi desfiinţată, Către care a fost cuvântul lui Dumnezeu. [,,La care a venit cuvântul lui Dumnezeu”, KJV]. Dacă, aşa cum pare probabil, Isus Se gândea la interpretarea rabinică a Psalmului 82,6 (vezi la Ioan 10,34) atunci referirea este la israeliţi în general, care au primit Legea. Desfiinţată. [,,Stricată”, KJV]. Gr. luo, ,,a slobozi”, ,,a zdrobi”, ,,a anula”, ,,a contramanda” (vezi la Matei 5,19). Iudeii recunoşteau principiul acesta. De aceea ei trebuiau să recunoască şi concluziile bazate pe principiul acesta. Dacă Scripturile îi numeau pe israeliţi ,,dumnezei”, cum putea iudeii să acuze pe Isus de blasfemie pentru că pretindea că este Fiul lui Dumnezeu? 10:36 cum ziceţi voi că hulesc Eu, pe care Tatăl M-a sfinţit şi M-a trimis în lume? Şi aceasta, pentru că am zis: Sunt Fiul lui Dumnezeu! M-a sfinţit. Adică, pus deoparte pentru un scop special (vezi la Geneza 2,3). M-a trimis în lume. Vezi cap. 3,17; 20,21. În acelaşi timp venirea lui Isus în lumea aceasta a fost voluntară (cf. la cap. 5,18). Fiul lui Dumnezeu. El nu pretinsese divinitatea direct, ci prin implicaţie (vezi cap. 2,16; 5,19-30; 10,30). 10:37 Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi. Să nu Mă credeţi. ,,Dumnezeu niciodată nu ne cere să credem, fără să ne dea dovezi suficiente pe care să ne întemeiem credinţa” (SC 105). Minunile pe care le-a săvârşit erau menite să procure baza necesară pentru credinţă (vezi p. 209). Mai mult, caracterul lui Isus era cu totul compatibil cu acela al Tatălui. La fel, în biserica primară, faptele apostolilor şi darurile supranaturale ale Spiritului acordate credincioşilor întăreau ,,mărturia despre Hristos” (1 Corinteni 1,6). 10:38 Dar dacă le fac, chiar dacă nu Mă credeţi pe Mine, credeţi măcar lucrările acestea, ca să ajungeţi să cunoaşteţi şi să ştiţi că Tatăl este în Mine şi Eu sunt în Tatăl. Credeţi măcar lucrările. Vezi la v. 37. Să cunoaşteţi şi să ştiţi. [,,Să cunoaşteţi şi să credeţi”, KJV]. Dovezile textuale favorizează (cf. p. 146) exprimarea, ,,să cunoaşteţi şi să înţelegeţi”, adică, să ajungeţi să cunoaşteţi şi să stăruiţi a cunoaşte. Înţelesul literal al expresiei reflectat în KJV este ,,aţi ajuns să cunoaşteţi şi să vă fixaţi credinţa”. În Mine. Încă odată Isus afirmă unitatea Lui cu Tatăl (vezi la v. 30). 10:39 La auzul acestor vorbe, căutau iarăşi să-L prindă; dar El a scăpat din mâinile lor. Căutau iarăşi. Comparaţi cap. 7,30.32.44; 8,20.59. Scăpat. Comparaţi cap. 8,59. 10:40 Isus S-a dus iarăşi dincolo de Iordan, în locul unde botezase Ioan la început. Şi a rămas acolo. Dincolo de Iordan. Pentru o discuţie a lucrării lui Isus în Perea vezi Sărbătoarea Innoirii Templului (vezi la v. 22) şi Paştele, câteva luni mai târziu în Perea (vezi la Matei 19,1). 10:41 Mulţi veneau la El, şi ziceau: Ioan n-a făcut nici un semn; dar tot ce a spus Ioan despre omul acesta, era adevărat. Mulţi veneau. În contrast înviorător cu respingerea de la Ierusalim (v. 39). Ioan n-a făcut nici un semn. În contrast cu Isus, care a făcut minuni acolo (Matei 19,2). Pentru mărturia lui Ioan cu privire la sine vezi cap. 1,19-28. Ioan pretindea că este numai un glas. Cu toate acestea, lucrarea lui făcuse o adâncă impresie asupra oamenilor din regiunea lucrărilor sale şi primirea făcută acum lui Isus era datorată mai ales lucrării lui Ioan. Oamenii îşi aduceau aminte de solia înaintemergătorului. 10:42 Şi mulţi au crezut în El în locul acela. Mulţi au crezut. O expresie obişnuită în Ioan (vezi cap. 4,41; 7,31; 8,30). COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE 1 DA 477 1–30 DA 476–484 2–4 DA 478 3 DA 479, 480; FE 273; ML 160; MM 181; 4T 444, 503; 5T 346, 435 4 DA 479, 480; FE 271; 1T 232; 3T 228 5 PP 191; 2T 142; 5T 512 9, 10 DA 477 10 DA 270, 787; ML 295 11 CT 261; DA 24, 476; GW 181; LS 186; 5T 346 11–14 PP 191 14 TM 158 14, 15 DA 476; GW 181 14–17 DA 476; GW 181 14–17 DA 483 15 SL 82 16 6T 315 17 SC 14; SL 82 17, 18 DA 484, 785 18 ML 295 27 AH 307; CG 467; CT 114; 6T 401 27, 28 DA 480 28, 29 AA 553, 586; FE 308; MH 182; PK 587; SC 72; 1T 97; 6T 367 30 MH 419; 8T 265; 9T 68 33 DA 470 41 DA 219 |
Seek to any passage:
Search the text:
Special note for ANDROID SmartPhones
I recommend to download PhoneMe emulator for Android from here.
Especially I recommend phoneME Advanced - Foundation Profile + MIDP High Resolution b168 rev20547 from here, or from here.
Then you have to build your application, to transfer the .jar and .jad files on your mobile phone and run using this nice emulator.
1. Install a Zip Utility from Android Market.
2. Install a File Manager from Android Market.
3. Download and install PhoneMe, as mentioned above.
4. Build your application by using Download Multilingual Service or Dynamic Download (zip).
5. Copy the zip file into your Android Phone and unzip the content in a folder, and then write down the path to the unzipped files and the name of the .jad file.
6. Launch PhoneMe from your smartphone.
7. Inside PhoneMe, write to the main window the path and the name to the .jad file, above mentioned. Will look something like: file:///mnt/sd/download/BiblePhone.jad and then press enter.
8. The application will be installed, and next a hyperlink will be available below the above mentioned textbox. On this way you can install as many of MIDP application you like on your Android Phone.
How to install the application in Java Mobile enabled phones
It is possible now to have the Holy Scriptures on your mobile phone and to read
it wherever you are due to the Mobile Information Device Profile (MIDP)
technology in 1.0 and 2.0 versions, developed for Java applications.
A good advice is to try in the beginning the MIDP 1.0 / 128 Kbytes version, and
progressively to advance to MIDP 2.0 and larger volumes (512 Kbytes or more).
The application is available for MIDP 2.0, MIDP 1.0. You have only to select one
table on the field MIDP2.0 or MIDP1.0, according to the desired Bible version.
Then, you shall make a click on the JAR (Java Archive) file in order to obtain
the software to be installed on your mobile phone.
I recommend you to start with STARTER(MIDP1.0old) edition, then to continue with
INTERMEDIATE(MIDP1.0), and in the end, if the mobile phone supports this thing,
to try to install the ADVANCED (MIDP2.0) edition. Also, start with 128 kbytes
volumes, continue with 512 kbytes, and at the end try the version in one file.
There are cases where the mobile phone requires so called JAD (Java Descriptor)
files. These JAD files has to be
uploaded, on this case, together with the desired JAR files(s).
There are different methods to download the applications in your mobile phone as
follows:
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
2. By using the infrared port of the mobile phone
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
4. By cable link between PC ad mobile phone
5. If none from the above cases are valid
Next, we shall examine each case in order to have a successfully installation of
the software.
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
If your have Internet access on your mobile phone (e.g. WAP or GPRS), it is
enough to access
https://biblephone.intercer.net/wap/ from the browser of the mobile phone,
and to access the desired Bible version, and then to make an option about
MIDP1.0 or MIDP2.0, and finally to select the desired module (e.g. one or more).
After the last selection, the desired version will be downloaded on your mobile
phone.
Many phones have only this option for installing JAVA appplications.
2. By using the infrared port of the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
If you don't have access to Internet directly from your mobile phone, then you
shall have to pass to this step requiring to have infrared ports on your mobile
phone and on the computer.
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to activate the infrared port on the mobile phone and align it with the infrared
port of the computer (preferable laptop).
c. Then a window will appear asking what file you want to send to the mobile
phone. Next, you will select the downloaded JAR file, and after OK, the mobile
phone will ask you if you want to load that file. You say YES and the
application will be downloaded on your mobile phone.
d. Probably, you will be asked by the mobile phone where you want to save it (e.g.
on the games or applications directories). After you made this selection, the
file will be ready to be loaded for run.
The displaying preference can be set inside the application in order to have
larger fonts, full screen display etc.
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
This situation is similar with the infrared case. You have only to activate
Bluetooth access on your mobile phone (check if exists) and on the computer (check
if exists).
4. By cable link between PC ad mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific
mobile phones.
On this case the steps are as follows:
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to set up the wired connection between the mobile phone and the computer. Next,
you will start the synchronization / data transfer application and download the
JAR file in your mobile phone. Surely, you will have to consult the CD of your
mobile phone.
c. By this application you shall transfer into your mobile phone the JAR file in
the games or applications directories. Next, you will have to select for run the
JAR desired file.
5. If none from the above cases are valid
On this unhappy case, I recommend you to find a friend with a laptop having
infrared / Bluetooth capabilities, or to buy a data link cable, or to change
your current model of mobile phone.
Unfortunately, some models of mobile phones require only WAP/GPRS in order to
download and run Java applications.
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones. Therefore check the documentation of them and also the page for specific
models.
Why so many versions? Simple, because not all the mobile phones support the
Bible in one file with MIDP 2.0 (the most advanced for the time being).
Multilingual Online Ebooks
It is possible now to have the inspirational ebooks on your browser and to read it allowing you to make comparisons between different translations or versions for a specific language. This occasion is unique, and you have only to browse to the desired author and book.
Select another version:
If you have any questions, remarks, suggestions, please contact me here.
May God bless you in studying the Holy Scriptures.
Sitemap: Please select the BiblePhone modules in your language: