2:1 Sunaţi din trâmbiţă în Sion! Sunaţi în gura mare pe muntele Meu cel sfânt, ca să tremure toţi locuitorii ţării. Căci vine ziua Domnului, este aproape!
Sunaţi. Versetele 1-11 continuă descrierea dezastrului pricinuit de ,,lăcuste” (vezi comentariul la cap. 1,4) şi a înfăţişării acestora (cap. 2,4). Trâmbiţă. Ebr. shophar, un instrument făcut dintr-un corn de berbec, folosit pentru a transmite semnale (vezi Vol. III, p. 39). Sion. Numele era aplicat atât Ierusalimului, cât şi muntelui pe care era aşezat Ierusalimul (vezi comentariul la Psalmi 48,2). Ziua Domnului. Vezi comentariul la cap. 1,15.
Având în vedere faptul că Ziua cea mare a Domnului se grăbeşte repede şi n-au mai rămas decât puţine momente preţioase de punere la probă, este de datoria Bisericii lui Dumnezeu să se trezească din letargia ei spirituală şi să caute pocăinţa şi umilinţa. În Sion sunt mulţi care sunt mulţumiţi cu realizările lor spirituale. Ei au sentimentul că sunt bogaţi, s-au îmbogăţit, ,,şi nu duc lipsă de nimic” (Apocalipsa 3,17). Alţii, care simt o lipsă, sunt fie prea letargici ca să facă o schimbare, sau oricum aşteaptă ca lipsa să fie împlinită în timpul ploii târzii (vezi TM 577). Toţi aceştia au nevoie să fie treziţi prin sunetul de trâmbiţă al străjerilor Sionului. Acum, cât mai zăboveşte ziua harului, este timpul să facem o lucrare aprofundată de pocăinţă, să curăţim sufletul de orice întinăciune şi să-i îngădui harului să-şi facă deplina lucrare asupra inimii. Vezi în continuare comentariul la v. 14.