42:6 De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă.
Pocăiesc. Probabil că Iov era încă pe grămada de cenuşă pe care se aşezase de când îl lovise boala prima dată (cap. 2:8). Prietenii lui îl îndemnaseră să se pocăiască, dar invitaţia lor era bazată pe susţinerea că el săvârşise păcate de care nu era vinovat. Pocăinţa lui de mai târziu a fost pentru greşita lui atitudine faţă de Dumnezeu. Compară pocăinţa lui Iov cu aceea a lu1 Petru (Luca 5:8) şi a lui Isaia (Isaia 6:5). În fiecare caz manifestarea lui Dumnezeu a realizat ceea ce argumentaţia întemeiată pe tradiţie omenească nu putea să realizeze.