42:5 Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine; dar acum ochiul meu Te-a văzut.
Dar acum. Iov admite că ceea ce ştiuse el înainte despre Dumnezeu era întemeiat doar pe lucruri auzite. Acum el ajunsese direct la sursă. Cea mai importantă învăţătură din cartea lui Iov se află în versetul acesta. În afirmaţia aceasta Iov dă pe faţă trecerea de la o experienţă religioasă influenţată de tradiţie la una bazată pe legătura personală cu Dumnezeu. Potrivit cu tradiţia în care fusese crescut, se presupunea că nu trebuia să sufere. Din tinereţea lui, Iov auzise că Dumnezeu scapă pe cei drepţi de orice rău în această viaţă. Dar când a trebuit să treacă prin suferinţe a fost pus în încurcătură, deoarece aceasta era contrar cu ceea ce auzise despre Dumnezeu. Confuzia lui a fost sporită de atitudinea prietenilor lui. Acum Iov L-a văzut pe Dumnezeu. El ştie că Dumnezeu are putere şi îndurare fără margini şi mai ştie că, deşi s-ar putea să sufere, este copil al lui Dumnezeu. Dumnezeu nu făcuse nici o încercare de a explica de ce suferă, dar Iov e convins că, indiferent care ar fi fost cauza, nu trebuia să aibă nici o teamă.
Experienţa prin care a trecut l-a învăţat pe Iov importanţa credinţei. Faptul că L-a văzut pe Dumnezeu l-a făcut în stare să se predea voinţei divine. Predarea fiinţei sale lui Dumnezeu nu mai e afectată acum de împrejurările în care se găseşte. El nu mai aşteaptă binecuvântări trecătoare ca dovadă a bunăvoinţei Cerului. Legătura lui cu Dumnezeu este acum pe o temelie mai tare, mai sigură decât înainte. Iov a găsit o soluţie la problemele sale când a descoperit că Dumnezeu nu era limitat de tradiţiile pe care oamenii le ţesuseră cu privire la El. Această înţelegere mai largă pe care Iov o dă pe faţă când zice: "Ochiul meu Te-a văzut", ["Ochiul meu Te vede", KJV] este înrudită cu experienţa credinţei, care este accentuată atât de puternic pretutindeni în Scripturi, îndeosebi în Evanghelia după Ioan şi în epistolele lui Pavel către Romani şi către Galateni (Ioan 1:12-17; Romani 8:1-8; Galateni 4:3-7).