37:1 La auzul acestor lucruri îmi tremură inima de tot, şi sare din locul ei.
La auzul acestor lucruri îmi tremură inima. Nu există o divizare naturală între cap. 36 şi 37. Elihu continuă ilustraţia cu o furtună însoţită de tunete ca mijloc pentru a descrie puterea lui Dumnezeu. El zice că inima lui tremură când aude tunetul şi vede fulgerul scânteind pe cer.
37:2 Ascultaţi, ascultaţi trăznetul tunetului Său, bubuitul care iese din gura Lui!
Trăsnetul tunetului Său. [Zgomotul vocii Sale, KJV]. Elihu foloseşte o metaforă. El nu vrea să spună că de fapt tunetul este glasul lui Dumnezeu (vezi Psalm 77:18; 104:7).
37:3 Îl rostogoleşte pe toată întinderea cerurilor, şi fulgerul Lui luminează până la marginile pământului.
Verset ce nu a fost comentat.
37:4 Apoi se aude un bubuit, tună cu glasul Lui măreţ; şi nu mai opreşte fulgerul, de îndată ce răsună glasul Lui.
Verset ce nu a fost comentat.
37:5 Dumnezeu tună cu glasul Lui în chip minunat; face lucruri mari pe care noi nu le înţelegem.
Lucruri mari. Cu versetul acesta se sfârşeşte parabola cu furtuna însoţită de tunete. În această descriere plastică, Elihu încearcă să-L copleşească pe Iov cu simţământul maiestăţii şi puterii lui Dumnezeu.
37:6 El zice zăpezii: Cazi pe pământ! Zice acelaşi lucru ploii, chiar şi celor mai puternice ploi.
Verset ce nu a fost comentat.
37:7 Pecetluieşte mâna tuturor oamenilor, pentru ca toţi să se recunoască de făpturi ale Lui.
Pecetluieşte. Aceasta s-ar putea referi la încetarea muncii în aer liber pe timp de iarnă datorită zăpezii, gheţii şi ploilor puternice. Această întrerupere în activitatea omului oferă prilej de meditaţie şi în felul acesta încurajează o cunoaştere mai profundă a lui Dumnezeu.
37:8 Fiara sălbatică se trage într-o peşteră, şi se culcă în vizuina ei.
Se trage într-o peşteră. Versetul acesta tinde să confirme interpretarea v. 7. Fiarele hibernează în timpul iernii. Şi aceasta este o dovadă de înţelepciune din partea lui Dumnezeu. El a luat măsuri ca animalele să fie ocrotite de frig şi să fie în stare să trăiască cu cantităţi mai mici de hrană în sezonul când aceasta se împuţinează.
37:9 Vijelia vine de la miazăzi, şi frigul, din vânturile de la miazănoapte.
De la miazăzi. Literal, "din cămară", adică din magazia unde se spune că Dumnezeu păstrează furtunile (vezi Iov 38:22; Psalm 135:7). De la miazănoapte. Literal, "de la cei care împrăştie". Acestea par să fie vânturile violente care alungă norii şi aduc o atmosferă senină, îngheţată. Elihu subliniază că toate acestea sunt sub controlul lui Dumnezeu şi că aceste fenomene naturale dovedesc măreţia Lui.
37:10 Dumnezeu, prin suflarea Lui, face gheaţa, şi micşorează locul apelor mari.
Micşorează. [E îndreptată, KJV]. Literal, "constrânge", adică solidă prin îngheţ (vezi Psalm 147:16-18).
37:11 Încarcă norii cu aburi, şi-i risipeşte scânteietori;
Încarcă. Literal, "împovărează". Adică El încarcă norul cu apă. Ploaia este una din principalele necesităţi ale ţărilor orientale. Dumnezeu e Cel care dă norii încărcaţi de umezeală care oferă apă pământului însetat.
Scânteietori. Literal, "norul luminii Sale". Poate ca şi cum fulgerele luminoase erau depozitate într-un nor. Sau expresia poate să însemne "norii în care se odihneşte lumina Sa".
37:12 mişcarea lor se îndreaptă după planurile Lui, pentru împlinirea a tot ce le porunceşte El pe faţa pământului locuit.
Lor. [Lui, KJV]. "Norii" constituie antecedentul evident.
Planurile. [Sfaturile, KJV]. Ebr. tackbuloth, "călăuzire", "direcţie". Dumnezeu călăuzeşte norii şi fulgerele, purtându-i şi învârtindu-i, îndreptându-i potrivit voii Sale.
37:13 Îi face să pară ca o nuia cu care loveşte pământul, sau ca un semn al dragostei Lui.
Verset ce nu a fost comentat.
37:14 Iov, ia aminte la aceste lucruri! Priveşte liniştit minunile lui Dumnezeu!
Verset ce nu a fost comentat.
37:15 Ştii cum cârmuieşte Dumnezeu norii, şi cum face să strălucească din ei fulgerul Său?
Cârmuieşte Dumnezeu. Elihu îl întreabă pe Iov dacă ştie cum dă Dumnezeu ordinele Sale şi cum aranjează cursul şi succesiunea evenimentelor naturii.
37:16 Înţelegi tu plutirea norilor, minunile Aceluia a cărui ştiinţă este desăvârşită?
Plutirea. Fenomenul norilor suspendaţi în cer, împovăraţi de ploaie, totuşi nesprijiniţi, provoacă uimirea lui Elihu (vezi cap. 26:8).
Ştiinţă. Fenomenele naturale indică ştiinţă nelimitată a lui Dumnezeu. Concluzia este că Iov n-ar trebui să-L critice pe Dumnezeu care-Şi desfăşoară atotştiinţa prin intermediul acestor lucrări minunate.
37:17 Ştii pentru ce ţi se încălzesc veşmintele, când se odihneşte pământul de vântul de miazăzi?
Verset ce nu a fost comentat.
37:18 Poţi tu să întinzi cerurile ca El, tari ca o oglindă turnată?
Verset ce nu a fost comentat.
37:19 Arată-ne ce trebuie să-I spunem. Căci suntem prea neştiutori ca să-I putem vorbi.
Arată-ne. [Învaţă-ne, KJV]. Aceasta sună a ironie. Elihu îi spune lui Iov: dacă eşti atât de deştept, învaţă-ne cum să ne apropiem de un asemenea Dumnezeu mare, deoarece noi suntem în întuneric.
37:20 Cine-I va da de veste că Îi voi vorbi? Dar care este omul care-şi doreşte pierderea?
Care este omul care-şi doreşte pierderea?[Dacă un om vorbeşte, cu siguranţă va fi înghiţit, KJV]. Iov îşi exprimase dorinţa ca Dumnezeu să-l asculte şi să-i răspundă. Intenţionând să mustre această încumetare şi totuşi sfiindu-se să o facă în mod, Elihu se aşează în locul lui Iov şi întreabă: ar fi potrivit ca eu să cer să vorbesc cu Dumnezeu? Dacă nu, nu poate fi potrivit nici ca Iov să facă aşa.
37:21 Acum, fireşte, nu putem vedea lumina soarelui care străluceşte în dosul norilor, dar va trece un vânt şi-l va curăţi;
Lumina soarelui. [Lumina strălucitoare, KJV]. Probabil soarele. Oamenii nu pot privi soarele strălucitor. Cu cât mai puţin ar fi ei în stare să stea faţă în faţa cu Dumnezeu.
37:22 de la miază-noapte ne vine aurora, şi ce înfricoşată este măreţia care înconjoară pe Dumnezeu!
Aurora. [Vremea frumoasă, KJV]. Ebr. zakab, literal "aur".
37:23 Pe Cel Atotputernic nu-L putem ajunge, căci este mare în tărie, dar dreptul şi dreptatea deplină El nu le frânge.
Verset ce nu a fost comentat.
37:24 De aceea oamenii trebuie să se teamă de El; El nu-Şi îndreaptă privirile spre cei ce se cred înţelepţi.
Să se teamă de El. Elihu îşi încheie cuvântarea cu un atac final îndreptat spre Iov, în sensul că Dumnezeu nu-i respectă pe oamenii încrezuţi.
Cei care se cred înţelepţi. Adică încrezuţi. De fapt, ce afirmă Elihu ca principiu e adevărat. E neînţelept din partea unui om să pună pe picior de egalitate înţelepciunea lui măruntă cu aceea a lui Dumnezeu. Eroarea lui Elihu stă în încercarea de a aplica principiul la Iov. Necazul cu Elihu şi ceilalţi protagonişti era că se încumetau să-l judece pe Iov.
COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE
5-24 MH 434
14-16 �
ML 112
16 �
�
GC 46; Ed 15, 21; MM 7; PP 50