30:1 Şi acum! Am ajuns de râsul celor mai tineri decât mine, pe ai căror părinţi nu-i socoteam vrednici să-i pun printre câinii turmei mele.
Şi acum! Acesta este unul dintre cele mai emoţionante capitole din carte. Iov zugrăveşte în el contrastul dintre starea lui prezentă şi cea trecută.
Celor mai tineri. Se pare că prin locurile unde trăia Iov existau nişte oameni ticăloşi şi decăzuţi, consideraţi hoţi de către vecinii lui, care vedeau în nenorocirile lui Iov un prilej de a-şi bate joc de un membru al unei grupe superioare. Oamenii aceştia erau atât de josnici şi de stricaţi încât erau evaluaţi ca fiind mai prejos decât câinii de la stână. Orientalii nu puteau folosi un limbaj care să exprime mai bine dispreţul faţă de cineva decât numindu-l câine (vezi Deuteronom 23:18; 1 Samuel 17:43; 24:14; 2 Samuel 3:8; 9:6; 16:9; 2 Regi 8:13.)
30:2 Dar la ce mi-ar fi folosit puterea mâinilor lor, când ei nu erau în stare să ajungă la bătrâneţe?
Mi-ar fi folosit. Iov pare să-i descrie pe cei care fuseseră aduşi prin înjosire şi sărăcie în postura de a nu avea nici o valoare pentru un angajator. Acum, el însuşi, care cândva fusese onorat de mai mari şi de conducători (cap. 29:9-10) a fost adus în postura în care oamenii din clasele cele mai înjosite ale societăţii să nu-i arate nici un respect.
30:3 Sfrijiţi de sărăcie şi foame, fug în locuri uscate, de multă vreme părăsite şi pustii.
Sărăcie şi foame. Pentru ca să scoată în evidenţă propria sa soartă, Iov intră în amănunte pentru ca să arate ticăloşia acestor oameni care îşi bat joc de el.
Fug. Aceasta reprezintă traducerea LXX. Cuvântul ebraic tradus astfel apare doar de două ori, aici şi în v. 17, unde forma participială este redată "roade" ["tendoane", KJV]. Mai corectă ar fi traducerea "rozător" care de asemenea pare să fie înţelesul lui de aici. Aceşti oameni erau de fapt, "rozătoare ale pustiului". Ei erau aduşi în postura să roadă rădăcinile şi arbuşti aflaţi în deşert.
30:4 Smulg ierburile sălbatice de lângă copăcei, şi n-au ca pâine decât rădăcina de bucsau.
Ierburile sălbatice. Cuvântul tradus astfel se consideră în general că descrie o plantă care are frunze mici, dese, cu gust acrişor. Acesta era comestibilă, dar nu era de dorit ca hrană.
Rădăcina de bucsau. [Rădăcini de ienupăr, KJV]. Cuvântul tradus bucsau ["ienupăr", KJV] apare doar aici în 1 Regi 19:4.5 şi în Psalm 120:4 [KJV]. Nu putem fi siguri că e vorba de ienupăr. Probabil se are în vedere o plantă de mătură care creşte pe valea Iordanului şi în Arabia. Nu trebuie confundată că ienupărul de azi. Beduinii îşi aşează tabăra acolo unde creşte această plată pentru a fi feriţi de vânt şi de soare. Era folosită ca hrană doar de cei care ajungeau foarte săraci. Acesta este "ienupărul" sub care a căutat odihnă Ilie când fugea de răzbunarea Izabelei.
30:5 Sunt izgoniţi din mijlocul oamenilor, strigă lumea după ei ca după nişte hoţi.
Izgoniţi. Triburile nomade devin, aproape fără deosebire, triburi de jefuitori. Lipsite de sursele obişnuite de întreţinere, recurgeau la jaf şi tâlhării. Era exasperant pentru Iov să ajungă obiectul batjocurii unor haimanale ca acestea.
30:6 Locuiesc în văi îngrozitoare, în peşterile pământului şi în stânci.
Văi. Asia apuseană este plină de ţinuturi stâncoase, brăzdate de prăpăstii şi crăpături, peşteri şi scobituri. Ţinutul din jurul Petrei este probabil cea mai remarcabilă dintre aceste regiuni, dar mai sunt multe altele care seamănă mult cu el. Cuvântul redat "stânci" în KJV poate fi tradus "îngrozitoare" [ca în trd. Cornil.) cu sensul că aceşti nomazi locuiau prin cele mai îngrozitoare prăpăstii din munţi, locuri aspre şi izolate, locuite doar de fiare sălbatice.
30:7 Urlă printre stufişuri, şi se adună sub mărăcini.
Urlă. Glasurile acestor rătăcitori erau ca strigătele măgarilor sălbatici.
Se adună. Oamenii aceştia de cea mai joasă speţă prin felul lor de vieţuire, şi cu toate acestea Iov ajunsese de jos încât devenise obiectul batjocurii lor. Faptul că el manifestă înţelegere faţă de aceşti oameni este arătat de descrierea pe care o face, pe cât se pare, aceluiaşi grup în capitolul 24:4-8. El nu-i dispreţuieşte, dar e descumpănit şi jignit de faptul că a ajuns mai înjosit decât ei.
30:8 Fiinţe mârşave şi dispreţuite, sunt izgoniţi din ţară.
Fiinţe mârşave. Literal, "oameni fără nume". Toată descrierea arată către o întoarcere la o viaţă precum animalele. Ei nu aveau moştenire de familie, nu cunoşteau nici unul din lucrurile mai bune ale vieţii, cu toate acestea erau gata să-şi bată joc de un om care avusese cândva toate acestea.
30:9 Şi acum, astfel de oameni mă pun în cântecele lor, am ajuns de batjocura lor.
Cântecele lor. Oamenii decăzuţi se distrează inventând cântece obscene despre aceia pe care îi dispreţuiesc. Iov era victima unor asemenea înjosiri (vezi Iov 17:6; Psalm 69:12; Plângeri 3:14).
30:10 Mă urăsc, mă ocolesc, mă scuipă în faţă.
Mă urăsc. E greu pentru Iov să-şi imagineze că înşişi oamenii care, în general, erau urâţi de semeni îl urau pe el. Oamenii de cea mai joasă speţă se socoteau acum mult mai presus de el. Mă scuipă în faţă. Expresia ebraică poate să însemne fie a scuipa în faţă pe cine, fie a scuipa în faţa cuiva. Primul pare să fie modul cel mai natural de a traduce expresia ebraică.
30:11 Nu se mai sfiiesc şi mă înjosesc, nu mai au nici un frâu înaintea mea.
Nu se mai sfiiesc. [Pentru că mi-a slăbit coarda, KJV]. Comparaţia pare să fie aceea a unui arc. Aplicaţia nu e clară în totalitate. S-ar putea ca Iov să spună că Dumnezeu i-a slăbit coarda arcului său, adică i-a luat vigoarea. El e acum victima celor mai slabi vrăjmaşi ai săi, care se aruncă asupra lui cu ferocitate fără frâu. Ei nu ţin cont de nici o restricţie ce vine din respectul pentru rangul lui şi poziţia lui în societate şi din valoarea lui morală şi-l insultă în tot felul.
30:12 Ticăloşii aceştia se scoală la dreapta mea, şi îmi împing picioarele, şi îşi croiesc cărări împotriva mea ca să mă piardă.
Ticăloşii. [Tineri, KJV]. Ebr. pirchach. Substantivul acesta nu mai apare în Vechiul Testament, dar rădăcina de la care derivă este obişnuită şi înseamnă "a înmuguri", "a odrăsli", "a răsări". De aceea, pirchach a fost tradus "pui" sau "progenitură" şi a fost aplicat gloatei deja descrise.
Îmi împing. Iov pare să zică: "ei se aruncă asupra mea şi mă împing de pe cărare. Pe vremuri bătrânii şi oamenii onorabili se ridicau şi stăteau în picioare înaintea mea, iar tinerii se trăgeau înapoi; dar acum ticăloşii mă împing cu coatele şi mă dau la o parte. Mă lovesc cu picioarele, calcă peste mine, mă înghesuie."
30:13 Îmi nimicesc cărarea şi lucrează ca să mă prăpădească, ei, cărora nimeni nu le-ar veni în ajutor.
Nimicesc cărarea. Adică îmi nimicesc toate planurile. Prietenii de dinainte ai lui Iov nu s-au dovedit a fi prieteni în ceasul încercării lui. Dimpotrivă, au fost o dezamăgire pentru el. Au făcut ca povara suferinţei lui să fie şi mai mare prin lipsa lor de înţelegere. În loc să-i îngreuieze viaţa, ei ar fi trebuit să facă exact contrariul. Ei au fost prieteni de vremuri bune, iar acum când furtunile vieţii se abăteau asupra sufletului lui, nu-i aduceau nici o încurajare. "Prietenul la nevoie se cunoaşte."
În ajutor. [Ei nu au ajutor, KJV]. Aceasta ar putea să spună că oamenii aceştia sunt atât de dispreţuiţi şi de decăzuţi, încât nimeni nu le vine în ajutor.
30:14 Ca printr-o largă spărtură străbat spre mine, se năpustesc sub pocnetul dărâmăturilor.
Spărtură. Aceasta s-ar putea referi la o spărtură făcută de un duşman în zidurile unei cetăţi. Când un asemenea zid este afectat, armata duşmană se revarsă înăuntru (vezi Isaia 30:13).
30:15 Mă apucă groaza. Slava îmi este spulberată ca de vânt, ca un nor a trecut fericirea mea.
Groaza. Nenorocirile lui, duşmanii lui şi până şi prietenii lui conspiră pentru a umple sufletul lui Iov de groază. Contrastul viu dintre trecutul plin de slavă şi prezentul întunecat tinde să sporească groaza.
Slava. [Sufletul, KJV]. Ebr. nedibah, "caracterul nobil", "nobleţea".
Ca de vânt. Comparaţia aceasta descoperă cât de nemiloasă era urmărirea. E greu să găseşti în pustiu un adăpost împotriva vântului.
Fericirea. Ebr. yeshu'ah, "mântuire", "scăpare", aici probabil "prosperitate". Împrăştierea unui nor sub acţiunea vântului este un simbol potrivit pentru dispariţia prosperităţii şi bunăstării anterioare a lui Iov.
30:16 Şi acum, mi se topeşte sufletul în mine, şi m-au apucat zilele suferinţei.
Mi se topeşte sufletul. [Mi se varsă sufletul, KJV]. Iov pare să fi trecut printr-o descompunere a vieţii sale ce cu greu poate fi exprimată în cuvinte. Nenorocirile l-au afectat. El fusese greu rănit şi încă nu e vindecat. El e zdrobit, lovit şi prăpădit.
30:17 Noaptea mă pătrunde şi-mi smulge oasele, durerea care mă roade nu încetează.
Oasele. Adesea prezentate în Scriptură ca fiind sediul unor dureri mari (vezi Psalm 6:2; 22:14; 31:10; 38:3; 42:10; Proverbe 14:30). Mă roade. Literal, "rozătoare" (vezi la v. 3). Ziua şi noaptea Iov suferea pustiirile unor dureri neîncetate.
30:18 De tăria suferinţei haina îşi pierde faţa, mi se lipeşte de trup ca o cămaşă.
Haina îşi pierde faţa. Interpretarea obişnuită a acestui pasaj este că, din cauza naturii bolii lui, haina lui Iov îşi stricase faţa şi era murdară. Ar putea de asemenea să însemne că în loc de a fi îmbrăcat cu un veşmânt obişnuit ca până aici, acum e îmbrăcat cu un veşmânt de bube scârboase un veşmânt chinuitor, care se lipeşte de el la fel de strâns ca şi gulerul tunicii sale.
30:19 Dumnezeu m-a aruncat în noroi, şi am ajuns ca ţărâna şi cenuşa.
Verset ce nu a fost comentat.
30:20 Strig către Tine, şi nu-mi răspunzi; stau în picioare, şi nu mă vezi.
Verset ce nu a fost comentat.
30:21 Eşti fără milă împotriva mea, lupţi împotriva mea cu tăria mâinii Tale.
Fără milă [Crud, KJV]. Afirmaţia aceasta trebuie înţeleasă ca reflectând punctul de vedere al lui Iov sub presiunea suferinţei lui şi nu adevăratul caracter al lui Dumnezeu.
30:22 Mă ridici, îmi dai drumul pe vânt, şi mă nimiceşti cu suflarea furtunii.
Pe vânt. Iov pare să zică: "sunt ca paiele luate de furtună şi purtate încoace şi încolo, până când dispar."
30:23 Căci ştiu că mă duci la moarte, în locul unde se întâlnesc toţi cei vii.
La moarte. Acesta e limbajul disperării. Iov se clatină între nădejde şi deznădejde.
30:24 Dar cel ce se prăbuşeşte nu-şi întinde mâinile? Cel în nenorocire nu cere ajutor?
Nu-şi întinde mâinile? [Nu-şi va întinde mâinile spre mormânt?, KJV]. LXX oferă un sens cu totul diferit: "Oh, de aş putea să mă ţin cu mâinile, sau cel puţin să rog pe altul să facă aceasta pentru mine."
30:25 Nu plângeam eu pe cel amărât? N-avea inima mea milă de cel lipsit?
Nu plângeam eu? Din nou Iov face un apel pe temeiul vieţii lui de dinainte. El se simte îndreptăţit să strige după ajutor, deoarece fusese totdeauna plin de compătimire faţă de alţii.
30:26 Mă aşteptam la fericire, şi când colo, nenorocirea a venit peste mine; trăgeam nădejde de lumină, şi când colo, a venit întunericul.
Mă aşteptam. [Când aşteptam, KJV]. Iov nu poate să înţeleagă de ce, atunci când fusese atât de plin de compătimire cu alţii, să fie forţat să se lupte cu răul şi cu întunericul.
30:27 Îmi fierb măruntaiele fără încetare, m-au apucat zilele de durere.
M-au apucat. Adică, m-au confruntat.
30:28 Umblu înnegrit, dar nu de soare. Mă scol în plină adunare, şi strig ajutor.
Verset ce nu a fost comentat.
30:29 Am ajuns frate cu şacalii, tovarăş cu struţii.
Şacalii. [Balaurii, KJV]. Ebr. tannim, care este cuvântul şi pentru şacali sau lupi (vezi Psalm 44:19; Isaia 13:22; 34:13; 35:7; 43:20; Ieremia 9:11; 10:22; 51:37; Mica 1:8; Maleahi 1:3). Iov compară plângerile sale cu urletele animalelor sălbatice.
Struţii. Plângerea lui Iov se aseamănă cu zgomotul jalnic făcut de struţ în locurile singuratice.
30:30 Pielea mi se înnegreşte şi cade, iar oasele îmi ard şi se usucă.
Pielea mi se înnegreşte. Din simptomele acestea, precum şi din altele, unii au încercat să pună diagnosticul bolii lui Iov (vezi la cap. 2:7).
30:31 Harfa mea s-a prefăcut în instrument de jale, şi cavalul meu scoate sunete plângătoare.
Instrument de jale. Ceea ce înainte scotea sunete vesele, acum scoate melodii de jale şi plângere. Aici este un contrast evident între experienţa trecută a lui Iov şi cea prezentă.