28:1 Argintul are o mină de unde se scoate, şi aurul are un loc de unde este scos ca să fie curăţit.
Argintul are o mină. [Este un filon de argint, KJV]. Capitolul acesta este unul dintre cele mai vechi şi mai alese lucrări de istorie naturală din lume. El este totodată unul dintre cele mai mari poeme ale literaturii. Capitolul acesta nu e un argument, ci o meditaţie. Intenţia lui pare să fie aceea de a arăta că omul trebuie să accepte providenţa divină, chiar dacă este posibil să n-o înţeleagă. Iov arată că omul a făcut descoperiri surprinzătoare cu privire la natură, dar adevărata cunoaştere se găseşte doar în temerea de Domnul.
Săparea de mine de argint şi de aur e menţionată ca un exemplu de iscusinţă a omului. În Vechiul Testament mineritul mai este pomenit doar în Deuteronom 8:9, unde Canaanul e descris ca
o ţară cu fier şi aramă. Diodorus descrie astfel cum se făcea mineritul în vechime: Se sapă puţuri care înaintează adânc în munte pe urma filoanele de cuarţ. Focul este folosit pentru a face piatra să se sfărâme, apoi aceasta este cărată afară de oameni care poartă candele. Cuarţul este fărâmiţat, făcut pulbere şi spălat până când rămâne aurul (vezi Erman, Life in Ancient Egypt, p. 463). Cartea lui Iov descoperă că, până şi în acele vremuri îndepărtate, metodele acestea de lucru erau cunoscute (vezi Genesa 2:11.12; 4:22).